Anii 20

24 Iunie 2010, 12:11


1925
• La Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, avându-l în frunte pe Dragomir Hurmuzescu, este construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic ce face posibile primele audiţii publice, ţinute de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta la orele 21,30.
martie 26 - Ia fiinţă Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei, din iniţiativa Societăţii Române de fizică condusă tot de Dragomir Hurmuzescu, la 22 decembrie 1925 capătă personalitate juridică.
iulie 12 - Apare Legea pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi posturilor radioelectrice care consfinţea monopolul statului asupra posturilor de emisie şi asupra posturilor de radiorecepţie; documentul interzicea instalarea de posturi radioelectrice în zone de 3 km de la graniţă.
septembrie 1 - A fost adoptat "Regulamentul pentru aplicarea Legii pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi a posturilor radioelectrice" în care se preconiza înfiinţarea unei societăţi de difuziune pe acţiuni (60% capital de stat şi 40% capital particular).
septembrie 13 - Apare primul număr din revista „Radio Român“, publicaţie săptămânală pentru răspândirea telegrafiei şi telefoniei fără fir în România.
decembrie 15 – Decret regal de aplicare a "Legii Radiofoniei", transmis ulterior şi Oficiului Internaţional de Radiofonie de la Geneva (Arhiva SRR 1/1925, f. 17-23).

1926
aprilie 15 - Este elaborat Proiectul de statut de către Consiliul Superior de control şi îndrumare al noii societăţi de radiodifuziune.
iunie 13 - Are loc primul congres al radiofoniştilor români.
iulie 4 - Decret Regal de ratificare a „Jurnalului Consiliului de Miniştri“, nr. 2630 pentru aprobarea statutelor şi a prospectului de emisiuni ale Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică. septembrie - Ia fiinţă Comisia pentru pregătirea funcţionării Societăţii de Difuziune Radio-Telefonică.
octombrie 28 - Decret regal nr. 245 prin care se aprobă statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.
noiembrie 15 - Se deschide subscripţia publică pentru acoperirea cotei de acţiuni a particularilor la Societatea de Difuziune Radio-Telefonică din România.
decembrie 4 - În România sunt cca 2 000 deţinători de aparate de radiorecepţie.

1927
• Se construiesc la Institutul Electrotehnic primele posturi româneşti de emisie, între care unul va funcţiona pe unde scurte, după un proiect al ing. Emil Petrascu.
decembrie 22 - "Jurnalul Consiliului de Ministr inr. 2915" declară constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România.

1928
ianuarie 17 - Are loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi este aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public.
martie 5 - Are loc prima întâlnire a Consiliului de Administraţie, ce marchează începutul funcţionării Societăţii Române de Radiodifuziune; până în 1934 instituţia se va afla sub controlul Ministerului Comunicaţiilor.
iunie 19 - Este achiziţionat imobilul din str. Gen. Berthelot nr.60, primul sediu al Societătii Române de Radiodifuziune.
noiembrie 1 - Prima emisiune oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. Postul emitea pe 402 m lungime în undă cu o putere de 0,15 kw.
noiembrie 3 - Jurnalul Consiliului de Miniştri nr 2643 abrogă prevederile "Jurnalului Consiliului de Miniştri" 3956/1925 privind instalarea posturilor radio în apropierea graniţei.
noiembrie 4 - Primul actor invitat la microfon: Victoria Mierlescu cu un recital de versuri.
noiembrie 9 - Apare primul număr al revistei „Radiofonia“, publicaţie oficială a societăţii.
noiembrie 30 - Primul concert simfonic radiodifuzat susţinut de Orchestra Radio sub bagheta lui Mihail Jora are în program exclusiv Mozart si Haydn.
decembrie 3 - Începe difuzarea a doua conferinţe zilnic. decembrie 8 - Prima emisiune pentru femei.

1929
• Prima transmisie de teatru radiofonic pentru copii: piesa „Pufuşor si Mustăcioară“ de V. I. Popa. Debutează principalele emisiuni din grila postului:
„Copiii noştri“ inaugurată de Isabela Sadoveanu, adresată parinţilor în calitate de educatori
ianuarie 12 - „Ora copiilor“.
ianuarie 17 - „Ora veselă“.
ianuarie 23 - Revista "Radiofonica" anunţă "inaugurarea" teatrului în studio cu poemul „O toamnă“ de Alfred Mosoiu recitat de Lili Popovici şi Valeriu Valentineanu, actori ai TNB.
februarie 8 - „Cronica dramatică“ - I. M. Sadoveanu.
februarie 13 - „Cronica muzicală“ – Constantin Brailoiu.
februarie 18 - E transmisă prima montare propriu-zisă de Teatru radiofonic cu piesa „Ce ştie satul“ de V. Al. Jean.
martie 23 - „Cronica literară“ – Perpessicius.
martie 24 - „Cronica modei“ – Tudor Arghezi.
aprilie - Orchestra Radio are noi instrumentişti angajaţi permanent, primul şef al formaţiei fiind George Enacovici.
aprilie 10 - Primul scriitor străin invitat la microfon, André Maurois.
mai 7 - Primele cursuri de limba engleză tinute de Andrews.
mai 10 - Se difuzează primul festival de muzică românească.
mai 24 - Primele cursuri de limbă germană ţinute de Gh. Maurer, membru al orchestrei.
iulie - „Cronica cinematografică“ – D. I. Suchianu.
septembrie 29 - Se transmite primul spectacol de operă.
octombrie 28 - Prima transmisie de la Ateneul Român de la festivalul cehoslovac organizat cu prilejul zilei naţionale a Cehoslovaciei.
noiembrie - Primele „Cronici sportive“.
ianuarie 1 - Mihail Jora este numit director al programelor muzicale.
septembrie 1 - Se dă în funcţiune postul de emisie de la Băneasa (Radio Bucureşti) sub conducerea ing. Mircea Georgescu, inaugurat cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Radio.

Istoric 24 Iunie 2010, 12:23

Anii 80

Anii 80
Istoric 24 Iunie 2010, 12:22

Anii 70

Anii 70
Istoric 24 Iunie 2010, 12:21

Anii 60

Anii 60
Istoric 24 Iunie 2010, 12:18

Anii 50

Anii 50
Istoric 24 Iunie 2010, 12:17

Anii 40

Anii 40
Istoric 24 Iunie 2010, 12:14

Anii 30

Anii 30
Istoric 23 Iunie 2010, 16:10

Istoric - Societatea Română de Radiodifuziune

Istoric - Societatea Română de Radiodifuziune

www.radioromania.ro

Fost ministrul al Sănătăţii, Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare

Fost ministrul al Sănătăţii, Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare

Decizia instanţei poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Fost ministrul al Sănătăţii, Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare
Ministerul Energiei anunță investirea a 450 de milioane de lei pentru Programul Electric Up

Ministerul Energiei anunță investirea a 450 de milioane de lei pentru Programul Electric Up

Beneficiarii programului Electric Up pot primi finanțare de până la 150.000 de euro.

Ministerul Energiei anunță investirea a 450 de milioane de lei pentru Programul Electric Up
SIBIU: Centrul de Activități și Resurse Regionale, inaugurat la Muzeul Astra

SIBIU: Centrul de Activități și Resurse Regionale, inaugurat la Muzeul Astra

Proiectul are ca scop promovarea patrimoniului cultural.

SIBIU: Centrul de Activități și Resurse Regionale, inaugurat la Muzeul Astra
Protest în fața Ministerului Justiției, organizat de sindicatul angajaților ONRC

Protest în fața Ministerului Justiției, organizat de sindicatul angajaților ONRC

Ei solicită majorarea salariilor de bază cu 15% şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

Protest în fața Ministerului Justiției, organizat de sindicatul angajaților ONRC

ByteDance a anunțat că nu va renunța la TikTok 

Reprezentanții TikTok au declarat că vor contesta în instanță...

ByteDance a anunțat că nu va renunța la TikTok 

NEAMȚ: Autoturism cuprins de flăcări după ce a intrat într-un buldoexcavator

Șoferul implicat în accident a fugi de la locul faptei.

NEAMȚ: Autoturism cuprins de flăcări după ce a intrat într-un buldoexcavator

Directorul Complexului Energetic Oltenia, reţinut. Ar fi primit 13.000 de euro mită

În acelaşi dosar a fost reţinut administratorul unei firme,...

Directorul Complexului Energetic Oltenia, reţinut. Ar fi primit 13.000 de euro mită

Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumurilor în stațiunea Rânca

Hidrologii au emis și un cod galben de inundații în sudul țării.

Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumurilor în stațiunea Rânca

Ministrul Agriculturii din Ucraina, arestat

Ministrul demisionar va rămâne în detenţie până la data de 24...

Ministrul Agriculturii din Ucraina, arestat

"All inclusive", premieră a Teatrului Naţional Radiofonic

În regia lui Vlad Zamfirescu, spectacolul se va difuza la...

"All inclusive", premieră a Teatrului Naţional Radiofonic

Primul vaccin „personalizat” împotriva cancerului de piele, testat în Marea Britanie

A fost folosită aceeași tehnologie ca în cazul vaccinurilor...

Primul vaccin „personalizat” împotriva cancerului de piele, testat în Marea Britanie

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității

Cu o zi înainte au fost puși din nou sub acuzare Petre Roman,...

Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității