Stimate colege şi stimaţi colegi,

Sfârşitul unui an este un moment de bilanţ şi, totodată, linia de start pentru planurile noastre de viitor.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

21 Decembrie 2017, 15:04

Sfârşitul unui an este un moment de bilanţ şi, totodată, linia de start pentru planurile noastre de viitor. Să lăsăm, aşadar, tot ce a fost greu şi neplăcut în urmă, să păstrăm lucrurile bune pe care le-am făcut şi să privim cu speranţă spre anul care vine, către proiectele care vor urma şi pe care ni le dorim cu toţii a fi tot atâtea experienţe de succes.

Speranţele şi voinţa noastră sunt esenţiale acum. În 2018 vom celebra nu doar trecutul, sărbătorind Centenarul Marii Uniri şi 90 de ani de Radio România, dar vom privi şi spre un orizont al înnoirii, pentru că serviciul public de radiodifuziune trebuie să ţină pasul cu vremurile.

Vă mulţumesc pentru efortul susţinut şi abnegaţia de care aţi dat dovadă, atât în îndeplinirea sarcinilor zilnice cât şi în derularea marilor proiecte tradiţionale ale Radio România. Am deplină încredere că actuala echipă a Societăţii Române de Radiodifuziune va face tot ce-i stă în putinţă să păstreze această instituţie acolo unde-i este locul, în inimile milioanelor de ascultători care găsesc, zi de zi, în Radio România un partener, o sursă de informare şi un prieten. Nu în ultimul rând, vă rog să fiţi alături de mine şi să ne gândim câteva clipe, cu recunoştinţă şi respect, la toţi acei colegi care ne-au părăsit în cursul acestui an.

În acest moment de sărbătoare mă gândesc cât de important este să fim o echipă. Sper să reuşim cu toţii, împreună, să ne redescoperim latura bună, calea către o normalitate umană, firească, bazată pe zâmbetul sincer care precede salutul. Suntem, în primul rând, colegi şi îmi doresc să realizăm în fiecare zi cât de necesare sunt resursele de energie pozitivă, creativitate, responsabilitate pentru a duce la bun sfârşit tot ce ne-am propus, fără încrâncenare şi preţuind, înainte de toate, relaţiile umane, colegialitatea şi respectul.

Vă doresc, cu prietenie, Crăciun fericit şi La Mulţi Ani! Vă asigur că şi în 2018 voi rămâne acelaşi ascultător fidel al posturilor noastre şi un membru dedicat al marii echipe a Radioului Naţional.

Georgică Severin

Preşedinte Director General

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Comunicate de presă 09 Noiembrie 2026, 12:22

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață

Cunoscut sub apelativul „Moşu”, el şi-a dedicat peste 6 decenii promovării jazzului.

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie
Comunicate de presă 05 Noiembrie 2026, 12:14

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie

Evenimentul este organizat de Radio România și Radio România Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița.

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie
Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Comunicate de presă 03 Noiembrie 2026, 02:27

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților

14 trofee, creaţii originale din cristal, purtând semnătura cunoscutului artist plastic Ioan Tămâian, au fost înmânate...

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Comunicate de presă 22 Octombrie 2026, 17:34

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026

Luni, 2 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, elita muzicii românești se reunește la Sala Radio pentru Premiile Muzicale...

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Comunicate de presă 21 Octombrie 2026, 17:26

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Pentru a-ți susține artistul sau piesa preferată, intră pe site-ul oficial al evenimentului,...

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

www.radioromania.ro

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ

Vântul poate atinge viteze la rafală de 50-75 km/h, iar la munte de 90-120 km/h.

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ
Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația  5 milioane de monede

Noile monede vor putea fi folosite la plată alături de cele de 50 de bani aflate deja în circulație.

Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația 5 milioane de monede
Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului

Muzeograful se află la șefia instituției din 2005.

Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului
CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

Programul de vizitare va fi între orele 9.00 și 17.00.

CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

OLT: Polițiștii au urmărit un șofer beat prin mai multe localități

Șoferul a fost urmărit din oraşul Balş până în comuna...

OLT: Polițiștii au urmărit un șofer beat prin mai multe localități

Amenzi de aproape 5 milioane de lei, date de ANPC în ultima săptămână

Comisarii au oprit definitiv de la vânzare produse neconforme...

Amenzi de aproape 5 milioane de lei, date de ANPC în ultima săptămână

Ministrul Rogobete: Rata de concedii medicale este în continuare ridicată

„Nu consider că soluția este să venim cu noi măsuri de...

Ministrul Rogobete: Rata de concedii medicale este în continuare ridicată

MARAMUREȘ: Un copac a căzut pe DN 18, iar creşterea nivelului râului Lăpuş a afectat un pod provizoriu

Participanţii la trafic pot utiliza rute alternative pentru a...

MARAMUREȘ: Un copac a căzut pe DN 18, iar creşterea nivelului râului Lăpuş a afectat un pod provizoriu

Gheorghe Hagi, despre partida cu Polonia: Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri

„Ştim că am trecut printr-o perioadă grea, în care am pierdut...

Gheorghe Hagi, despre partida cu Polonia: Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele își cere scuze pentru afirmațiile făcute la adresa președintelui Nicușor Dan: Am ales foarte, foarte prost cuvintele

„Mi se pare o chestie de civilizaţie să revii asupra unui...

Jurnalistul Ovidiu Vanghele își cere scuze pentru afirmațiile făcute la adresa președintelui Nicușor Dan: Am ales foarte, foarte prost cuvintele

BUCUREȘTI: Lacul Morii va găzdui în weekend o competiție națională de canotaj

În total, sunt aşteptaţi aproximativ 260 de sportivi, care...

BUCUREȘTI: Lacul Morii va găzdui în weekend o competiție națională de canotaj

Bărbat arestat preventiv, după ce a ucis o persoană fără adăpost și i-a incendiat cadavrul, într-o clădire dezafectată din Timișoara

Cadavrul carbonizat a fost descoperit în timpul intervenției...