Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Cunoscut sub apelativul „Moşu”, el şi-a dedicat peste 6 decenii promovării jazzului.
Articol de Alexandru Dolea, 09 Noiembrie 2026, 12:22
Florian Lungu, realizator de emisiun la Radio România și unul dintre cei mai importanţi promotori ai jazzului din țara noastră, a încetat din viaţă astăzi, 9 noiembrie, la vârsta de 83 de ani.
Cunoscut sub apelativul „Moşu”, el şi-a dedicat peste 6 decenii promovării acestui stil muzical.
Născut la Bucureşti în anul 1943, Florian Lungu a fost muzicolog, pianist, compozitor şi profesor.
În 1967, a devenit redactor muzical la Radio România şi a realizat, de atunci, nenumărate emisiuni de profil pe posturile noastre de radio.
S-a remarcat ulterior şi ca realizator de televiziune şi prezentator de concerte şi festivaluri.
În 2003, a primit Premiul de Excelență pentru întreaga activitate audiovizuală şi Ordinul „Meritul Cultural” în rang de Cavaler.














