Politica de confidentialitate

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) este un serviciu public autonom de interes național, organizat și funcționând potrivit Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, republicată. Prin prezenta Politică de confidențialitate vă informăm în ce mod colectăm, folosim, păstrăm și protejăm datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când accesați site-urile și aplicațiile SRR, când interacționați cu emisiunile, concursurile sau evenimentele noastre ori când vă adresați instituției noastre în orice alt mod.

Politica este emisă cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (Regulamentul general privind protecția datelor — GDPR) și a Legii nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului. SRR publică și actualizează periodic această informare; orice modificare va fi afișată pe site-urile SRR, cu indicarea datei ultimei actualizări.

Regulile privind fișierele de tip cookie sunt tratate separat, în Politica de cookie-uri .

1. Datele de contact ale operatorului

Denumire

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR)

Sediu

Str. General Berthelot nr. 60-64, sector 1, RO-010165, București

Cod de identificare fiscală

CUI 8296093

Telefon

+40 21 303 11 11

E-mail de contact

comunicare@radioromania.ro

Responsabilul cu protecția datelor

dpo@srr.ro sau prin poștă la sediul central

2. Domeniul de aplicare

Prezenta politică descrie prelucrarea datelor pentru persoanele care: vizitează site-urile/aplicațiile SRR; se abonează la newslettere; transmit petiții (Legea 544/2001, OG 27/2002); participă la emisiuni sau concursuri; interacționează cu paginile noastre de socializare. Politica nu se aplică prelucrărilor realizate independent de terți pe propriile platforme (ex: Facebook, YouTube).

Politica se aplică tuturor site-urilor, aplicațiilor și platformelor de streaming operate de "Societatea Română de Radiodifuziune”

3. În ce temei prelucrăm datele dumneavoastră

Orice prelucrare se sprijină pe un temei juridic din art. 6 și 9 din GDPR:

  • Sarcina de interes public (art. 6 alin. 1 lit. e din GDPR) coroborat cu Legea nr. 41/1994 – temeiul principal al activității noastre editoriale și de informare publică.
  • Obligație legală (art. 6 alin. 1 lit. c din GDPR) – pentru soluționarea petițiilor (OG 27/2002, Legea 544/2001), avertizorii de integritate (Legea 361/2022) și obligații fiscale.
  • Executarea unui contract (art. 6 alin. 1 lit. b din GDPR) – pentru conturile de utilizator sau participarea la concursuri cu regulament acceptat.
  • Consimțământ (art. 6 alin. 1 lit. a din GDPR) – pentru cookie-uri opționale, newsletter și difuzarea imaginii/vocii în afara scopului jurnalistic strict.
  • Interes legitim (art. 6 alin. 1 lit. f din GDPR) – pentru securitatea IT, prevenirea fraudelor și apărarea drepturilor în instanță.

4. Ce date colectăm și în ce scop

  • Navigare site/aplicații: Adresă IP, browser, sistem de operare, cookie-uri. Scop: Securitate și statistici de audiență.
  • Cont utilizator & Newsletter: E-mail, nume, parolă criptată. Scop: Livrarea conținutului solicitat.
  • Intervenții în direct / Mesaje: Nume/pseudonim, voce, număr de telefon. Scop: Integrarea în programele radio.
  • Concursuri și Premii: Nume, adresă livrare, iar pentru premii peste pragul de impozitare: CNP și act identitate (obligație legală).
  • Acces în sedii (CCTV): Imagini video, date din actul de identitate. Scop: Paza și protecția bunurilor (Legea 333/2003).

5. Prelucrări cu reguli speciale

  • Activitatea jurnalistică: În conformitate cu art. 85 din GDPR și art. 7 din Legea nr. 190/2018, SRR aplică derogări de la informarea prealabilă și consimțământ atunci când prelucrarea este necesară în scopuri jurnalistice, în special dacă datele vizează persoane publice sau fapte cu caracter public. Drepturile persoanelor pot fi limitate punctual pentru protejarea surselor și a libertății de exprimare.
  • Sisteme de Inteligență Artificială (IA): SRR folosește exclusiv instrumente de IA tehnice (transcriere, traducere automatizată, subtitrare) bazate pe interesul legitim de eficientizare a producției media (art. 6 alin. 1 lit. f). Datele dumneavoastră nu sunt introduse în modele publice și nu sunt utilizate pentru antrenarea algoritmilor. Orice conținut generat semnificativ prin IA este marcat vizibil.

6. Cookie-uri

Site-urile și aplicațiile SRR folosesc fișiere de tip cookie. Stocarea oricărei informații pe echipamentul dumneavoastră terminal, cu excepția celor strict necesare furnizării serviciului solicitat expres, se realizează numai în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și, după caz, cu acordul dumneavoastră, exprimat prin opțiunile disponibile în bannerul afișat la prima accesare.

Bannerul vă permite să acceptați toate cookie-urile sau să gestionați opțiunile privind cookie-urile neesențiale, inclusiv prin selectarea acestora pe categorii. Accesul la conținutul site-ului nu este condiționat de acceptarea cookie-urilor neesențiale.

Vă puteți modifica opțiunile privind cookie-urile, în măsura în care această funcționalitate este disponibilă, din secțiunea „Setări confidențialitate” din footer-ul siteului .

SRR nu utilizează cookie-uri de publicitate comportamentală și nu constituie profiluri publicitare. Detalii complete privind cookie-urile utilizate sunt disponibile în Politica de cookie-uri .

7. Sursa datelor, destinatarii și transferurile

De unde obținem datele

De regulă, obținem datele dumneavoastră direct de la dumneavoastră. Uneori le putem obține și din alte surse: registre publice, documentare jurnalistică, entitatea pe care o reprezentați, autorități publice, platforme sau furnizori de servicii. În aceste cazuri, vă informăm cu privire la prelucrare, în termenele prevăzute de lege, cu excepția situațiilor în care se aplică o derogare legală, în special în activitatea jurnalistică.

Cu cine împărtășim datele

SRR nu vinde și nu comercializează datele dumneavoastră cu caracter personal. În limita strict necesară, datele pot fi transmise către:

  • structurile interne ale SRR cu atribuții care justifică accesul;
  • persoane împuternicite care prestează servicii pentru SRR (de exemplu: găzduire și mentenanță IT, servicii de e-mail, pază), în baza unor contracte care respectă cerințele legale de protecție a datelor;
  • Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) și alți parteneri media;
  • autorități și instituții publice, în cazurile prevăzute de lege;
  • publicul larg, atunci când datele fac parte din conținutul editorial difuzat sau din informații a căror publicare este obligatorie potrivit legii.

Transferuri în afara UE/SEE

Datele dumneavoastră sunt prelucrate, de regulă, în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European. Dacă sunt necesare transferuri către state din afara acestui spațiu, acestea se realizează numai cu garanțiile prevăzute de Capitolul V din Regulament: o decizie de adecvare a Comisiei Europene, clauze contractuale standard sau alte garanții echivalente. Puteți obține o copie a garanțiilor aplicabile, adresându-vă Responsabilului cu protecția datelor.

8. Cât timp păstrăm datele

Păstrăm datele dumneavoastră numai atât timp cât este necesar pentru scopul în care au fost colectate sau cât prevede legea. La expirarea acestei perioade, datele sunt șterse ori anonimizate.

9. Securitatea datelor

SRR aplică măsuri tehnice și organizatorice adecvate riscului, pentru protejarea datelor împotriva distrugerii, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat: criptarea traficului, păstrarea parolelor sub formă criptată, controlul accesului pe bază de rol, autentificarea cu mai mulți factori pentru conturile administrative, protecție antimalware, copii de siguranță testate, jurnalizarea accesului la datele sensibile, instruirea periodică a personalului și verificarea prealabilă a furnizorilor cu care colaborăm.

În cazul unei încălcări a securității datelor, SRR notifică autoritatea de supraveghere în termen de cel mult 72 de ore de la luarea la cunoștință, atunci când legea o impune, și vă informează direct atunci când încălcarea este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile dumneavoastră.

10. Decizii automate

Nu utilizăm procese decizionale automatizate sau creări de profiluri care să producă efecte juridice asupra dumneavoastră.

11. Protecția datelor minorilor

Serviciile noastre online nu sunt adresate direct minorilor. În cazul oferirii directe de servicii ale societății informaționale (ex: concursuri online), consimțământul minorului este valabil fără acordul părinților dacă acesta a împlinit vârsta de 16 ani (conform art. 8 alin. 1 din GDPR și Legii nr. 190/2018). Sub această vârstă, colectarea datelor este strict condiționată de acordul prealabil al părintelui sau reprezentantului legal. Participarea minorilor la emisiuni radio necesită acordul scris al părinților.

12. Drepturile dumneavoastră

În legătură cu prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, aveți următoarele drepturi:

  • dreptul de acces;
  • dreptul la rectificare;
  • dreptul la ștergere;
  • dreptul la restricționarea prelucrării;
  • dreptul la portabilitate;
  • dreptul la opoziție;
  • dreptul de a vă retrage consimțământul;
  • dreptul de a nu fi supus unei decizii automate.

Cum vă exercitați drepturile

Trimiteți solicitarea dumneavoastră Responsabilului cu protecția datelor, la adresa de e-mail dpo@srr.ro, prin poștă la sediul central al SRR, în atenția Responsabilului cu protecția datelor, sau o depuneți la registratura SRR.

  • Termen de răspuns: Cel mult o lună (cu posibilitate de prelungire la 2 luni pentru cereri complexe).
  • Limitări: Drepturile pot fi restrânse în mod proporțional în activitatea jurnalistică (art. 85 GDPR) pentru protejarea libertății de exprimare și a surselor.

13. Dreptul de a depune plângere

Dacă nu sunteți mulțumit de modul în care am tratat solicitarea dumneavoastră, vă puteți adresa direct Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Adresarea prealabilă către SRR nu condiționează exercitarea acestui drept.

Denumire

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP)

Adresă

B-dul General Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1, cod poștal 010336, București

Telefon

+40 318 059 211

E-mail

anspdcp@dataprotection.ro

Website

www.dataprotection.ro

De asemenea, vă puteți adresa instanțelor de judecată competente și puteți solicita repararea prejudiciului material sau moral suferit.

14. Modificarea politicii

Actualizăm această politică ori de câte ori intervin modificări ale activităților de prelucrare, ale legislației aplicabile sau ale practicii autorităților de supraveghere. Versiunea aplicabilă este cea publicată pe site-urile SRR, cu indicarea datei ultimei actualizări. Modificările importante vă vor fi aduse la cunoștință printr-un anunț afișat vizibil pe site, înainte de intrarea lor în vigoare.