Selecțiuni din celebrul balet "Spărgătorul de nuci" la Sala Radio
Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului suedez Sergej Bolkhovets, care s-a impus ca un artist convingător la pupitru, bazându-se pe cariera sa internațională deja extinsă ca violonist, inclusiv cu Berliner Philharmoniker.
Articol de Alexandru Dolea, 26 Ianuarie 2026, 14:24
Dacă ați rămas cu gândul la magia sărbătorilor de iarnă, Orchestra Națională Radio vă invită vineri, 30 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, să vă bucurați de selecțiuni din "Spărgătorul de nuci", celebrul balet devenit nelipsit de Crăciun, o partitură plină de candoare ce ne face să visăm la o lume feerică, plină de dulciuri și de fulgi de nea. În aceeași seară, veți mai asculta încă o lucrare ce poartă semnătura lui Ceaikovski: Elegie pentru orchestră de coarde, dar și Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Beethoven, prilej de a-l revedea pe apreciatul solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România: pianistul Horia Mihail.
Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului suedez Sergej Bolkhovets, care s-a impus ca un artist convingător la pupitru, bazându-se pe cariera sa internațională deja extinsă ca violonist, inclusiv cu Berliner Philharmoniker.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă gratuit pe Google Play și App Store.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.
Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.












