Duelul Viorilor, Stradivarius vs Guarneri, triumf la mijloc de drum

Turneul continuă în patru localităţi din Ardeal şi Banat, urmând ca pe 3 octombrie să aibă loc concertul de gală de la Sala Radio din Bucureşti, urmat de un recital la Teatrelli, pe 4 octombrie, organizat cu sprijinul CREART.

Duelul Viorilor, Stradivarius vs Guarneri, triumf la mijloc de drum

29 Septembrie 2015, 12:20

Ajuns la mijlocul celei de-a cincea ediţii, Turneul Internaţional Duelul Viorilor, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media, ce are loc în perioada 22 septembrie – 4 octombrie, se dovedeşte a fi, şi de această dată, un real succes. Săli pline, aplauze îndelungi şi multe cereri de bis-uri au existat în toate localităţile în care violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru au cântat împreună cu pianistul Horia Mihail. Au fost de asemenea şi reacţii entuziaste din partea spectatorilor, verbale şi pe reţelele de socializare, precum următoarea:

„Cuceritor! Multă pasiune, spectaculoase răsturnări de situaţie, romantism, energie, virtuozitate şi culoare, căldură, zâmbete şi chiar giumbuşlucuri – într-un duel de toată frumuseţea.” (spectatoare Bistriţa)

Desigur, Duelul Viorilor este o întrecere amiabilă pentru cucerirea publicului, numele sonore ale instrumentelor - Stradivarius Pachoud, pe care cântă Liviu Prunaru şi Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu, în patrimoniul căruia se află)- trecând pe planul doi. Cei doi violonişti au ales lucrări de o sensibilitate aparte, care poartă ascultătorii într-o frumoasă călătorie muzicală, noutatea fiind că în partea a treia cei doi interpretează câteva tangouri celebre din repertoriul internaţional, în frumoase aranjamente pentru două viori şi pian.

Deşi acest duel este şi în acelaşi timp un maraton, cei trei artişti cântând în fiecare seară în localităţi diferite, ei rămân neobosiţi:

„Publicul este foarte, foarte cald! Suntem, de altfel chiar la jumătatea turneului, după cel de-al şaselea recital. Tot programul este apreciat, dar mă bucur că ideea interpretării tango-urilor, pe care le-am inserat pe CD-ul editat de Casa Radio în primăvară, în avanpremiera acestui turneu, şi pe care le prezentăm acum publicului, are un impact aşa de mare şi sunt convins că vom recidiva”, a declarat Gabriel Croitoru.

Liviu Prunaru străbate continentele cu celebra orchestră Royal Concertgebouw Amsterdam al cărei concert-maestru este, dar pe scenele din România se simte întotdeauna foarte bine: „Eu nu am cântat niciodată la Bistriţa şi nici la Chişinău. Deşi am avut multe concerte, mă simt încărcat şi încântat de publicul minunat pe care l-am întâlnit. Astfel de reacţii nu pot decât să te mobilizeze, mă simt peste tot acasă”.

Pianistul Horia Mihail este implicat, în calitate de solist sau coleg de scenă, în mai multe proiecte muzicale similare pe care Radio România le derulează de câţiva ani: „Este într-adevăr un câştig al întregii vieţi culturale a României, fiindcă astfel de concerte, astfel de idei, atrag în sală nu numai obişnuiţii sălilor de concert, melomanii, ci şi oameni care sunt, pur si simplu, curioşi să vadă, să audă, să înţeleagă. Evenimentul nu este singular, mai există Pianul Călător, Flautul Fermecat, Vioara lui Enescu, toate proiecte ale Radioului Public, lucru care nu face altceva decât să arate că ceea ce se întâmplă este de fapt o normalitate cât se poate de bine-venită”, declară acesta.

Turneul continuă în patru localităţi din Ardeal şi Banat, urmând ca pe 3 octombrie să aibă loc concertul de gală de la Sala Radio din Bucureşti, urmat de un recital la Teatrelli, pe 4 octombrie, organizat cu sprijinul CREART.

Program:

Liviu Prunaru, Horia Mihail

Paganini: Cantabile; Joachim (Joseph) Raff: Cavatina op. 85 nr.3; Antonio Bazzini: Calabrese op.34 nr.6; Henryk Wieniawski: Polonaise brillante în la major op. 21.

Gabriel Croitoru, Horia Mihail

P. I. Ceaikovski: Vals sentimental; F. Kreisler – Fr. Chopin: Mazurca în la minor op. Posthum; A. Haciaturian: Vals din Suita Masquerade; Isaac Albéniz: Tango în re major; Pablo de Sarasate – Chopin: Nocturna op. 9 nr. 2.

Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Liviu Prunaru

Igor Alexandrovici Frolov: Un divertimento, Smoke gets into your eyes, Souvenir, Ragtime; Carlos Gardel: Volver; Angel Villoldo: El Choclo; Augusto Berto: La Payanca; Gerardo Matos Rodriguez: La Cumparsita.

Itinerar:

Deva, Casa de Cultură - 29 septembrie

Timişoara, Capitol - 30 septembrie

Cluj - Napoca, Auditorium Maximum - 1 octombrie

Braşov, Sala Patria - 2 octombrie

Bucureşti, Sala Radio - 3 octombrie

Bucureşti, Teatrelli - 4 octombrie

Un proiect Radio România.

Organizator: Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 2. Transportator oficial: Dacia.

Sponsori: JTI, Sense, Zamfirescu Racoţi and Partners.

Parteneri: Creart, Muzeul Naţional George Enescu, Institutul Cultural Român.

Parteneri culturali: Filarmonicile din Piteşti, Braşov, Iaşi şi Banatul din Timişoara, Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, Casele de Cultură din Roman şi Deva, Primăria Municipiului Roman, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa, Sinagoga din Bistriţa, Sala cu Orgă Chişinău, ICR Chişinău, Asociaţiile Culturale DevART, Accendo şi Rei Culturae Fautores, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Orchestrele şi Corurile Radio.

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Comunicate de presă 09 Noiembrie 2026, 12:22

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață

Cunoscut sub apelativul „Moşu”, el şi-a dedicat peste 6 decenii promovării jazzului.

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie
Comunicate de presă 05 Noiembrie 2026, 12:14

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie

Evenimentul este organizat de Radio România și Radio România Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița.

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie
Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Comunicate de presă 03 Noiembrie 2026, 02:27

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților

14 trofee, creaţii originale din cristal, purtând semnătura cunoscutului artist plastic Ioan Tămâian, au fost înmânate...

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Comunicate de presă 22 Octombrie 2026, 17:34

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026

Luni, 2 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, elita muzicii românești se reunește la Sala Radio pentru Premiile Muzicale...

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Comunicate de presă 21 Octombrie 2026, 17:26

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Pentru a-ți susține artistul sau piesa preferată, intră pe site-ul oficial al evenimentului,...

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

www.radioromania.ro

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ

Vântul poate atinge viteze la rafală de 50-75 km/h, iar la munte de 90-120 km/h.

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ
Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația  5 milioane de monede

Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația 5 milioane de monede

Noile monede vor putea fi folosite la plată alături de cele de 50 de bani aflate deja în circulație.

Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația 5 milioane de monede
Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului

Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului

Muzeograful se află la șefia instituției din 2005.

Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului
CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

Programul de vizitare va fi între orele 9.00 și 17.00.

CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

OLT: Polițiștii au urmărit un șofer beat prin mai multe localități

Șoferul a fost urmărit din oraşul Balş până în comuna...

OLT: Polițiștii au urmărit un șofer beat prin mai multe localități

Amenzi de aproape 5 milioane de lei, date de ANPC în ultima săptămână

Comisarii au oprit definitiv de la vânzare produse neconforme...

Amenzi de aproape 5 milioane de lei, date de ANPC în ultima săptămână

Ministrul Rogobete: Rata de concedii medicale este în continuare ridicată

„Nu consider că soluția este să venim cu noi măsuri de...

Ministrul Rogobete: Rata de concedii medicale este în continuare ridicată

MARAMUREȘ: Un copac a căzut pe DN 18, iar creşterea nivelului râului Lăpuş a afectat un pod provizoriu

Participanţii la trafic pot utiliza rute alternative pentru a...

MARAMUREȘ: Un copac a căzut pe DN 18, iar creşterea nivelului râului Lăpuş a afectat un pod provizoriu

Gheorghe Hagi, despre partida cu Polonia: Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri

„Ştim că am trecut printr-o perioadă grea, în care am pierdut...

Gheorghe Hagi, despre partida cu Polonia: Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele își cere scuze pentru afirmațiile făcute la adresa președintelui Nicușor Dan: Am ales foarte, foarte prost cuvintele

„Mi se pare o chestie de civilizaţie să revii asupra unui...

Jurnalistul Ovidiu Vanghele își cere scuze pentru afirmațiile făcute la adresa președintelui Nicușor Dan: Am ales foarte, foarte prost cuvintele

BUCUREȘTI: Lacul Morii va găzdui în weekend o competiție națională de canotaj

În total, sunt aşteptaţi aproximativ 260 de sportivi, care...

BUCUREȘTI: Lacul Morii va găzdui în weekend o competiție națională de canotaj

Bărbat arestat preventiv, după ce a ucis o persoană fără adăpost și i-a incendiat cadavrul, într-o clădire dezafectată din Timișoara

Cadavrul carbonizat a fost descoperit în timpul intervenției...

Bărbat arestat preventiv, după ce a ucis o persoană fără adăpost și i-a incendiat cadavrul, într-o clădire dezafectată din Timișoara