Caravana Gaudeamus ajunge în Piaţa Unirii din Oradea

Ediţia orădeană a Caravanei Gaudeamus este organizată de Radio România (Centrul Cultural Media şi Radio Cluj)

Caravana Gaudeamus ajunge în Piaţa Unirii din Oradea

08 Mai 2017, 16:02

Gaudeamus Oradea 2017, evenimentul cu numărul 99 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste douăzeci de ani şi care a devenit unul dintre cele mai longevive proiecte culturale derulate în ţara noastră - Programul Lectura, va avea loc în perioada 10 – 14 mai, în premieră în Piaţa Unirii. După trei ediţii pe parcursul cărora evenimentul a înregistrat o creştere rapidă, spaţiul oferit de Parcul 1 Decembrie devenind insuficient, Gaudeamus Oradea, intrat deja în inimile orădenilor, ajunge în acest an şi în inima oraşului, în Piaţa Unirii.

Ediţia orădeană a Caravanei Gaudeamus este organizată de Radio România (Centrul Cultural Media şi Radio Cluj), Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune, într-o formulă unică de parteneriat în istoria programului, Gaudeamus Oradea fiind singurul eveniment organizat în strânsă colaborare cu autorităţile oraşului gazdă. Oferta ediţiei va reuni elementele specifice unui eveniment expoziţional dedicat cărţii - mii de volume care abia aşteaptă să fie luate cu asalt de cititori, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, dar şi muzică bună, ateliere de creaţie, concursuri cu premii atractive, dedicate vizitatorilor şi un „colţ al cititorului” oferit de lanţul R&R - editură, librării şi cafenele, celor care doresc să se relaxeze răsfoind o carte sau ascultând un fragment din volumul preferat. Programul de vizitare este următorul: miercuri - sâmbătă între orele 10:00 şi 20:00 şi duminică între orele 10:00 şi 15:00. Accesul este liber, atât pentru pasionaţi, cât şi pentru cei care vor intra doar din curiozitate.

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 10 mai, la ora 12:00. Preşedintele de onoare al ediţiei este Traian Ştef, redactor şef al revistei Familia.

Gaudeamus Oradea 2017, repere statistice:

- peste 60 de expozanţi reuniţi în 40 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România - edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte. Prezenţa editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate;

- o suprafaţă de peste 400 mp de standuri, care egalează recordul înregistrat la ediţia precedentă;

- 16 evenimente adresate unui public variat ca domenii de interes şi vârstă.

Proiecte Radio România derulate la Gaudeamus Oradea:

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 13 mai, la ora 12:00, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe invitaţii de nota 10 la Gaudeamus Oradea, elevi din judeţul Bihor premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Árva Norbert Ákos, Divin Judit (Liceul Teoretic Ady Endre, Oradea) şi Bede Ákos (Liceul Tehnologic nr. 1 Suplacu de Barcău). Premiile vor fi oferite de Dacia şi Radio România.

Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii. Volumele donate în acest an la Gaudeamus Oradea vor avea ca destinaţie biblioteca publică din comuna Răbăgani, judeţul Bihor.

Premiile Gaudeamus Oradea 2017 vor fi decernate duminică, 14 mai, începând cu ora 13:00, astfel:

- Trofeele Gaudeamus (acordate editurilor - locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte, decernate prin votul publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;

- Trofeele Presei - decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin votul publicului;

- Premiul Miss Lectura, acordat, de Avon România, celei mai frumoase vizitatoare;

- Premiile Tombolei Gaudeamus, care vor fi acordate pe baza tragerii la sorţi a buletinelor de vot al publicului, astfel: Marele Premiu, constând în suma de 300 de lei, oferită de Asociaţia Club Lions 22 Oradea şi premii constând în produse cosmetice oferite de Avon România.

Gaudeamus Oradea este cea mai recentă componentă a Programului Lectura, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale. Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – 2017, însumează 99 de evenimente organizate sub brandul Gaudeamus, circa 9.770 de expozanţi, 2.837.000 de vizitatori şi peste 12.500 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: Gaudeamus Internaţional (23 de ediţii), Caravana Gaudeamus (Cluj-Napoca – 18 ediţii, Craiova – 16 ediţii, Litoral – 8 ediţii, Oradea – 4 ediţii), Gaudeamus Carte Şcolară (14 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe. Calendarul Programului Lectura 2017 mai cuprinde: Gaudeamus Litoral (11 – 15 august), Gaudeamus Carte Şcolară (14 – 24 septembrie) şi Gaudeamus Internaţional (22 - 26 noiembrie).

Eveniment organizat de Radio România (prin Centrul Cultural Media şi Radio Cluj), Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune.

Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale şi Dacia. Parteneri: Avon România, Merlin’s Vitamin Aqua, Asociaţia Club Lions 22 Oradea. Parteneri media: mediaTRUST, InfoOradea.ro, Bihoreanul, eBihoreanul.ro.

Detalii privind Caravana Gaudeamus Oradea, la Secretariatul Gaudeamus. Persoană de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Comunicate de presă 09 Noiembrie 2026, 12:22

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață

Cunoscut sub apelativul „Moşu”, el şi-a dedicat peste 6 decenii promovării jazzului.

Realizator de emisiuni la Radio România și figura emblematică a jazzului românesc, Florian Lungu a încetat din viață
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie
Comunicate de presă 05 Noiembrie 2026, 12:14

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie

Evenimentul este organizat de Radio România și Radio România Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița.

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, pentru prima dată la Reșița între 5 și 8 noiembrie
Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Comunicate de presă 03 Noiembrie 2026, 02:27

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților

14 trofee, creaţii originale din cristal, purtând semnătura cunoscutului artist plastic Ioan Tămâian, au fost înmânate...

Premiille Muzicale Radio România: The Urs, Artistul anului | Lista completă a laureaților
Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Comunicate de presă 22 Octombrie 2026, 17:34

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026

Luni, 2 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, elita muzicii românești se reunește la Sala Radio pentru Premiile Muzicale...

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Comunicate de presă 21 Octombrie 2026, 17:26

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026

Pentru a-ți susține artistul sau piesa preferată, intră pe site-ul oficial al evenimentului,...

Tu alegi câștigătorul! Votează „Premiul Publicului” la Premiile Muzicale Radio România 2026
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

www.radioromania.ro

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ

Vântul poate atinge viteze la rafală de 50-75 km/h, iar la munte de 90-120 km/h.

HUNEDOARA: Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în județ
Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația  5 milioane de monede

Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația 5 milioane de monede

Noile monede vor putea fi folosite la plată alături de cele de 50 de bani aflate deja în circulație.

Pentru a marca 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, BNR pune în circulația 5 milioane de monede
Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului

Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului

Muzeograful se află la șefia instituției din 2005.

Paulina Popoiu rămâne la conducerea Muzeului Național al Satului
CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

Programul de vizitare va fi între orele 9.00 și 17.00.

CONSTANȚA: Cele 7 obiective muzeale ale MINA, deschise gratuit de Ziua Dobrogei

OLT: Polițiștii au urmărit un șofer beat prin mai multe localități

Șoferul a fost urmărit din oraşul Balş până în comuna...

OLT: Polițiștii au urmărit un șofer beat prin mai multe localități

Amenzi de aproape 5 milioane de lei, date de ANPC în ultima săptămână

Comisarii au oprit definitiv de la vânzare produse neconforme...

Amenzi de aproape 5 milioane de lei, date de ANPC în ultima săptămână

Ministrul Rogobete: Rata de concedii medicale este în continuare ridicată

„Nu consider că soluția este să venim cu noi măsuri de...

Ministrul Rogobete: Rata de concedii medicale este în continuare ridicată

MARAMUREȘ: Un copac a căzut pe DN 18, iar creşterea nivelului râului Lăpuş a afectat un pod provizoriu

Participanţii la trafic pot utiliza rute alternative pentru a...

MARAMUREȘ: Un copac a căzut pe DN 18, iar creşterea nivelului râului Lăpuş a afectat un pod provizoriu

Gheorghe Hagi, despre partida cu Polonia: Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri

„Ştim că am trecut printr-o perioadă grea, în care am pierdut...

Gheorghe Hagi, despre partida cu Polonia: Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele își cere scuze pentru afirmațiile făcute la adresa președintelui Nicușor Dan: Am ales foarte, foarte prost cuvintele

„Mi se pare o chestie de civilizaţie să revii asupra unui...

Jurnalistul Ovidiu Vanghele își cere scuze pentru afirmațiile făcute la adresa președintelui Nicușor Dan: Am ales foarte, foarte prost cuvintele

BUCUREȘTI: Lacul Morii va găzdui în weekend o competiție națională de canotaj

În total, sunt aşteptaţi aproximativ 260 de sportivi, care...

BUCUREȘTI: Lacul Morii va găzdui în weekend o competiție națională de canotaj

Bărbat arestat preventiv, după ce a ucis o persoană fără adăpost și i-a incendiat cadavrul, într-o clădire dezafectată din Timișoara

Cadavrul carbonizat a fost descoperit în timpul intervenției...

Bărbat arestat preventiv, după ce a ucis o persoană fără adăpost și i-a incendiat cadavrul, într-o clădire dezafectată din Timișoara