STORYmania 12 – 15 noiembrie 2012
Suntem o echipă creativă, dinamică şi ţinem neapărat să vă surprindem, de aceea ştim cum să scoatem în evidenţă oricare detaliu.
12 Noiembrie 2012, 20:07
Suntem o echipă creativă, dinamică şi ţinem neapărat să vă surprindem, de aceea ştim cum să scoatem în evidenţă oricare detaliu pe care aţi vrea să îl aflaţi din fiecare temă pe care o iubiţi, dar şi din subiecte pe care nici nu le bănuiaţi că pot “respira” cultură.
STORYmania - o serie de documentare originale la Radio România Cultural.
Luni, 12 noiembrie: “Grădina şi câmpiile infinite” – realizator Lidia LaicÎi despart câteva mii de kilometri, mai exact distanţa dintre Statele Unite ale Americii şi Germania. Şi, totusi, ceva îi leagă şi îi face să ocupe un loc aparte în inimile noastre. Ce au în comun în afara artei, pe care o iubesc la fel de mult?
Am adus, laolaltă, două personalităţi din lumea artelor plastice. Andreea Dezso şi Mihai Ciocoiu nu par a avea, la prima vedere, prea multe asemănări. Stilurile lor diferă, modul de expresie este diferit. Şi totuşi, îi apropie ceva. Ambii trăiesc şi lucrează departe de ţară, de România, de unde au plecat acum câteva zeci de ani. Şi, cu toate că viaţa lor cotidiană se petrece acum pe alte meleaguri, o parte din ei a rămas aici. Locul unde au copilărit, unde au crescut şi s-au format ca oameni persistă în memoria lor afectivă. Se întorc, de aceea, aici. Unul dintre ei a plecat cu nostalgia câmpiilor de pe malul râului copilăriei sale, iar celălalt s-a întors aici cu o grădină fermecată.
Marţi, 13 noiembrie: “Figuri celebre uitate – Neniţescu” – realizator Claudia RevnicCine mai ştie astăzi cine a fost Ştefan Nenițescu? Şi, totuşi, în perioada interbelică era unul dintre cei mai cunocuţi critici de artă, iar părerile lui, publicate regulat în cronicile ziarelor şi revistelor, erau urmărite cu teamă de expozanţi, cu plăcere de cititori, articole pline de vervă, cu glume şi jocuri de cuvinte.
Documentarul doreşte reafirmarea unor valori reale, umane, şi nu simpla nostalgie a unor socluri uitate. Neniţescu a fost un personaj pitoresc dar, înainte de toate, un reper pentru critica de artă.
Miercuri, 14 noiembrie: “Ţurca din Sighet” – realizator Doina BorgovanVorbim despre, la modul serios, jocurile copilăriei. La Sighetu Marmaţiei mai mulţi tineri s-au gândit să transforme ţurca în sport naţional. În Maramureş, toată lumea a jucat ţurcă în copilărie. Jocul cu două beţe se pare că este foarte vechi, fiind pomenit inclusiv de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae. În Banat, ţurca se numeşte cacica, în zona Sibiului, clepci, în timp ce secuii îi spun bige. În urmă cu doi ani, la Sighet s-a înfiinţat primul club român de ţurcă, iar în prezent numără peste 60 de membri, iar până la omologarea ca sport mai este foarte puţin.
O poveste despre ambiţie, pasiune şi implicare aflată în plină desfăşurare la Sighetu Marmaţiei.
Joi, 15 noiembrie: “Georgeta Filitti” – realizator Mara PopaA urmat facultatea de istorie pentru că, adolescentă fiind, începuse să citească cu fervoare, din biblioteca mamei sale, opera lui Caesar. Avea chiar un bust al lui pe masa de studiu, îi urmărea pe hartă campania din Galia şi se vedea plimbîndu-se alături de acesta în peristilul bibliotecii din Alexandria. O carieră de peste 50 de ani în lumea cercetării istorice, timp în care a povestit vieţile şi isprăvile, sau realizările, multor personaje care au contribuit la chipul lumii noastre de azi. Dar despre sine ce ne povesteşte un istoric? Georgeta Filitti este doctor in istorie, specialist în istoria modernă şi contemporană a României, autor şi editor a numeroase cărţi şi articole despre istoria oraşului Bucureşti şi despre diverse personalităţi din istoria românilor. În urmă cu doar două săptămâni a primit, din partea regelui Mihai I, medalia "Crucea Casei Regale a României".
25 de minute doar pentru povestea unei cariere pot părea puţine. Dar veţi descoperi şi poveştile din cuprinsul poveştii isotricului Georgeta Filitti.














