Soliştii Big-Band-ului Radio live la Radio România Cultural
O nouă întâlnire cu lumea de fascinaţie a jazz-ului va fi găzduită luni 29 octombrie a. c. de la ora 19.00 în Studioul “Alfred Alessandrescu”
29 Octombrie 2012, 16:20
O nouă întâlnire cu lumea de fascinaţie a jazz-ului va fi găzduită luni 29 octombrie a. c. de la ora 19.00 în Studioul “Alfred Alessandrescu” al Societăţii Române de Radiodifuziune şi va fi transmisă în direct de Radio România Cultural în colaborare cu Orchestrele şi Corurile Radio.
În serialul emisiunilor de luni seara numite “Jazz pe româneşte”, odată pe lună derulate live, ediţia din data de 29 octombrie, va prilejui ca de obicei prezenţa în faţa publicului a Big band-ului Radio dirijat de Ionel Tudor - ansamblu instrumental de elită avînd la activ un important număr de evoluţii scenice ca şi nenumărate înregistrări de studio.
În dialog cu prezentatorul Florian Lungu, dar şi afirmîndu-se prin intervenţii solistic -improvizatorice de ţinută, cîţiva dintre instrumentiştii Big band-ului Radio precum pianistul George Natsis, ghitaristul Marian Georgescu, saxofoniştii Cristian Soleanu şi Dan Ioniţă, trompetitul Sebastian Burneci vor da măsura reală a înzestrării lor pentru arta interpretativă, evidenţiindu-şi disponibilităţile creative ce le-au adus notorietatea.
Aşadar - luni 29 octombrie, între orele 19.00 şi 20.30 fiţi prezenţi în studioul “Alfred Alessandrescu” din strada General Berthelot nr. 60 - 64 sau, după dorinţă, căutaţi pe scala radioreceptorului dumneavoastră frecvenţele postului Radio România Cultural.
Intrarea este liberă şi este permisă până la ora intrării în direct.














