Radio România Muzical îl comemoreză pe Sergiu Celibidache
În 14 august 1996 se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari dirijori români şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor - Sergiu Celibidache.
06 August 2010, 14:44
În 14 august 1996 se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari dirijori români şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor - Sergiu Celibidache.
Dorind să îi aducă un omagiu, Radio România Muzical va difuza, în perioada 10-12 august a.c., o serie de înregistrări difuzate în premieră radiofonică. De la ora 13.15, emisiunea "Anotimpul discurilor" a programat integrala simfoniilor de Johannes Brahms, înregistrată de Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii din Stuttgart. Pentru cei care nu pot asculta în FM emisiunile, este important detaliul că emisiunea "Anotimpul discurilor" are arhivă audio online (www.romania-muzical.ro).
Născut în 28 iunie 1912, Sergiu Celibidache şi-a început cariera de dirijor, la 33 de ani, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Berlin, atunci când l-a înlocuit pe Wilhelm Furtwangler, în anii plini de incertitudini ce au urmat după cel de al doilea război mondial. În 1979 devine dirijorul principal al orchestrei pe care a transformat-o într-unul dintre cele mai bune ansambluri din lume şi de care i-a rămas legat numele: Orchestra Filarmonicii din Munchen. A dirijat sute de concerte, iar stilul său unic l-a făcut să fie considerat unul dintre cei mai apreciaţi dirijori din toate timpurile.
Emisiunea "Anotimpul discurilor" – realizată de Marina Nedelcu, Simona Tănascu şi Liviu Peţu – oferă publicului meloman român posibilitatea de a audia, în premieră şi integral, discuri rare pe copertele cărora se pot citi nume mari, dar şi unele mai puţin cunoscute.














