Radio România Cultural şi Cinema Glendale Studio vă invită la film
Radio România Cultural şi Cinema Glendale Studio îi invită pe bucureşteni la film
25 Februarie 2016, 11:52
Radio România Cultural şi Cinema Glendale Studio îi invită pe bucureşteni la film cu doar câteva ore înainte de Festivitatea Decernării Premiilor Oscar, duminică, 28 februarie, de la ora 21:00. Sunt puse la bătaie 30 de locuri pentru vizionarea filmului The Revenant, favorit la Oscar, cu Leonardo DiCaprio în rol principal.
Tot ceea ce trebuie să facă cei care vor să vadă marele favorit la cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar este să asculte emisiunile Espresso, Dimineaţa Crossover şi GPS Cultural, difuzate în fiecare zi, de luni până vineri, la Radio România Cultural, să răspundă corect la una dintre întrebările de fidelitate în perioada 22 - 26 februarie şi vor obţine o invitaţie cu două locuri la filmul The Revenant.
Filmul The Revenant, cu 12 nominalizări, inclusiv la categoriile cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun actor în rol secundar, este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio), membru al unei expediţii în Munţii Stâncoşi, unde este prins de un urs grizzly şi sfârtecat. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni pentru a-i ţine companie în ultimele clipe de viaţă şi pentru a-i săpa mormântul, dar, de frică să nu fie prinşi de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele şi echipamentul şi fug. Însă eroul îngrozitoarei confruntări cu ursul grizzly nu moare: se târăşte, deşi mutilat, mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, animat de sumbre planuri de răzbunare împotriva celor care l-au părăsit.
Radio România Cultural şi Cinema Glendale Studio îi aşteaptă pe cinefili pe 28 februarie, la ora 21:00 cu un film de Oscar. Şi promit răsfăţ cu popcorn nelimitat din partea casei şi un ceai.
Programul Radio România Cultural poate fi găsit pe www.radioromaniacultural.ro.
Stay tuned!














