Pianul călător - debut în ropote de aplauze

Primele două recitaluri din cadrul turneului "Pianul călător - pe urmele lui Franz Liszt".

04 Aprilie 2011, 11:43

Turneul „Pianul călător” a început. Primele două recitaluri, care au avut loc vineri, 1 aprilie, la Sibiu, şi duminică, 3 aprilie, la Braşov, au fost apreciate de public şi răsplătite cu minute întregi de aplauze. Spectatorii, unii veniţi special din alte oraşe pentru a-l asculta, s-au putut bucura de un program integral Liszt, susţinut de pianistul Horia Mihail.

„Am avut mari emoţii. La un moment dat, în timp ce cântam, am fost aproape copleşit de gândul că în urmă cu mai bine de 150 de ani, în aceeaşi sală, actuala sala Reduta, Maestrul căruia îi dedicăm acest turneu - Franz Liszt - făcea ca muzica ieşind din mâinile lui să cucerească ascultătorii unui burg transilvan deja obişnuit cu sunetele muzicienilor profesionişti” a declarat Horia Mihail după cel de-al doilea recital.

„Pianul călător” continuă cu recitalul de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca din data de 4 aprilie.

Turneul pianistului Horia Mihail - solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio -cuprinde recitaluri în 12 oraşe din România şi marchează împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt.

Urmând exemplul compozitorul maghiar care, între anii 1846 şi 1847, susţinea concerte în ţările române pe un pian Erard ce-l însoţea peste tot, în 5 din cele 12 oraşe în care pianistul Horia Mihail va susţine recitaluri, va avea alături un pian călător. Primele 7 concerte ale turneului vor anunţa cea de a doua parte a proiectului, cea a pianului itinerant.

Pianul va călători alături de pianistul Horia Mihail în oraşe care nu dispun la această dată de un instrument performant pentru concerte: Hunedoara, Deva, Alba Iulia, Dumbrăveni şi Mediaş.

La sfârşitul turneului, în data de 21 aprilie, pianul de concert va ajunge la Mediaş, unde va fi predat autorităţilor locale în cadrul unei ceremonii urmată de ultimul recital al turneului. Instrumentul va fi dat în folosinţă comunităţii locale a oraşului Mediaş de către Societatea Română de Radiodifuziune.

Turneul „Pianul călător - pe urmele lui Franz Liszt” nu este o acţiune singulară, el urmează să fie reluat şi în anii ce urmează. ...„Este un proiect care are susţinerea Radio România pentru cel puţin 3 ediţii aşa că va fi şi „Pianul Călător II” şi cu siguranţă „Pianul Călător III în 2013. Este o experienţă nouă, turnee am făcut, recitaluri solo am făcut, concerte solo am făcut, foarte multe, însă un astfel de turneu este o premieră pentru mine, categoric există un alt gen de emoţie”, declară Horia Mihail.

Următoarele recitaluri din cadrul turneului vor avea loc la Baia Mare pe 7 aprilie, Târgu Mureş - 10 aprilie, Iaşi - 12 aprilie, Bucureşti - 15 aprilie, Hunedoara - 17 aprilie, Deva - 18 aprilie, Alba Iulia - 19 aprilie, Dumbrăveni - 20 aprilie şi Mediaş - 21 aprilie.

Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo.
Partener oficial: Porsche Romania.
Sponsori: Romgaz, JTI, BCR, Denmark Design.
Coproducăto: TVR Cultural.

Parteneri: Radio România Regional, Noeland şi Orchestrele şi Corurile Radio.

Parteneri media: Antena 3, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Adevărul, Dilema veche, Şapte seri, România liberă, Observator cultural, Artmark, Jurnalul Naţional, Liternet.ro, ArtAct Magazine, Agenţia de carte.

Parteneri culturali: Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Braşov, Centrul Cultural Reduta Braşov, Filarmonica „Transilvania” Cluj-Napoca, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Liceul de Artă Baia Mare, Filarmonica de Stat Târgu- Mureş, Filarmonica de Stat, Filarmonica „Moldova” Iaşi, Muzeul Castelul Corvinilor, Casa de Cultură Deva, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Catedrala Armenească Dumbrăveni, Institutul Naţional pentru Dezvoltare Integrată a Ariilor Protejate din România, Fundaţia Armenească Dumbrăveni, Fundaţia Lohan, Primăria Mediaş, Asociatia „St. L. Roth”.

Eveniment recomandat de Radio România.

Contact:
Oltea Şerban-Pârâu, 0744.535.089, oltea@rornet.ro
Horia Mihail, 0754.051.670, horia.mihail@accendo.org.ro

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

Partida dintre FCSB și Rapid București are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid
Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Declaraţiile vin în urma unui articol publicat de New York Times, potrivit căruia Statele Unite şi Israelul ar avea planuri...

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune
Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Turul durează o oră și jumătate, iar prețul de 50 de lei include accesul în Sala Brâncuși și în expoziția „Brâncuși. Sindromul”.

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a transmis că această măsură este un atac la adresa sa.

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

Cei interesați vor putea cumpăra produse de sezon direct de...

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

Operatorul economic nu a respectat condiţiile impuse în...

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

2 autoturisme s-au ciocnit violent.

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

Autoritățile vor reanaliza planurile de pază pentru fiecare...

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Mama unui inculpat este acuzată că a încercat să influențeze...

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

Polițiștii au identificat băiatul și au discutat cu tatăl...

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 18 octombrie, iar...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului