On the Footprints of Wayne Shorter / Stagiunea de Jazz pleacă pe urmele lui Wayne Shorter
Cel mai important compozitor de jazz în viaţă este celebrat miercuri, 13 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, în cadrul celui de-al treilea concert al Stagiunii de Jazz.
11 Aprilie 2011, 11:49
Cel mai important compozitor de jazz în viaţă este celebrat miercuri, 13 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, în cadrul celui de-al treilea concert al Stagiunii de Jazz. Wayne Shorter, căci despre el este vorba, şi ale sale Footprints în muzica jazz vor fi reliefate de Cristian Soleanu, George Natsis, Adrian Flautistu, Vlad Popescu şi povestite şi prezentate de Cristi Marica.
De la riscurile armonice din perioada Art Blakey’s Jazz Messenger, la jazz-ul rock fusion realizat împreună cu Weather Report, de la anii turbulenţi amprentaţi de Miles Davis, la colaborările ulterioare cu colegii supravieţuitori ai celebrului cvintet şi până la premiile Grammy câştigate împreună cu aceştia, viaţa şi creaţia lui Wayne Shorter reflectă energia şi supleţea unui spirit mereu tânăr.
Concertul din 13 aprilie propune un set de piese compuse de Wayne Shorter, în forma şi orchestraţia originale, precum şi lucrări reorchestrate de Cristian Soleanu, George Natsis şi Vlad Popescu.
Cristian Soleanu este membru al Big Band-ului Radio. Pe lângă această activitate, a realizat colaborări pentru muzică de teatru şi teatru radiofonic cu Alexandru Tocilescu, Cristian Ioan, George Marcu. De-a lungul timpului, a cântat alături de David Palmer Symphonic Project, Global Unity (Sam Newsome, Carlo de Rosa, Derek Phillips, Lucian Ban), Blutopia (Alex Harding, Bruce Cox, Hill Greene, Lucian Ban) şi Badilleiras Jazz Samba do Mar Negro (Decebal Badila, Marcihno Eiras,Vlad Popescu). A colaborat şi la coloanele sonore ale unor seriale precum „Ştefan cel Mare” şi „Lombarzilor 8”, dar şi pentru filmul de lung metraj „Legiunea Straină” de Mircea Danieliuc.
Născut în 1958, George Natsis este unul dintre cele mai cunoscute nume în domeniul muzical românesc. Câştigător a peste 20 de premii pentru lucrările compuse, a realizat genericul unor emisiuni de televiziune precum „Ora 1 a venit” (Tele 7abc), „Muzica e viaţa mea” (TVR1) şi pentru transmisiunile Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” (TVR1). A compus muzica filmului „Divorţ din dragoste” în regia lui A. Blaier. Din 1993, colaborează ca pianist cu Big Band-ul Radio. În calitate de aranjor, a colaborat cu Ştefan Hruşcă, Ovidiu Lipan, Gheorghe Zamfir şi Florin Piersic. A asigurat orchestraţia şi direcţia muzicală pentru emisiunea „O la la” de la ProTV şi pentru spectacolul de music-hall „Micul Paris”.
Masterand al Facultăţii de Jazz Muzică Uşoară din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa Pr. Mircea Tiberian, Adrian Mircea Flautistu este câştigător a mai multor premii importante în festivalurile studenţeşti, printre care Premiul cel Mare din cadrul Festivalului Studenţesc de Jazz de la Sibiu cu trupa „Sorin Jazz Trio” în 2010 şi Premiul cel Mare din cadrul Festivalului Internaţional Studenţesc de Jazz de la Târgu-Mureş cu trupa „Sorin jazz trio”, în 2009. A concertat în cluburile din România alături de solişti şi instrumentişti cum ar fi: Lucian Ban, Garbis Dedeian, Petrică Andrei, Mircea Tiberian şi alţii.
Vlad Popescu a început colaborarea cu Big Band-ul Radio în 1992, aceasta desfăşurandu-se neîntrerupt până astăzi. În 1996, a devenit percuţionist secund al Filarmonicii „George Enescu”. Primele concerte peste hotare la care a luat parte ca baterist şi percuţionist au avut loc în 1997, în Italia, Spania şi Germania. A evoluat în toate ediţiile de până acum (2000 - 2005) ale Festivalului Internaţional de Jazz de la Bucureşti, fie ca sideman al unor notabili muzicieni români şi străini - pianistul italian Guido Manusardi în 2002, în 2003 cu grupul trompetistului francez Michel Marre şi cu grupul „East Village”, în 2004 şi 2005 împreună cu Decebal Bădilă şi cu virtuozul chitarist brazilian Marcinho Eiras (2005), dar şi ca lider de proiect, la ediţia 2004.
Stagiunea de Jazz are loc în perioada februarie - iunie 2011 în incinta Teatrului ACT. Gândit ca o serie de cinci recitaluri lunare, cu tematica diferită, proiectul îşi propune să revitalizeze mişcarea de jazz din România, să creeze o scenă pentru studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, care vor exemplifica sonor istoria genului, alături de muzicieni consacraţi şi de membri ai Big Band-ului Radio. Proiectul - singurul cu o desfăşurare amplă din România - va permite unui public fidel să se familiarizeze cu istoria acestui gen şi să-i cunoască valorile, promovând totodată şi schimburile culturale. Recitalurile vor fi înregistrate şi difuzate de Radio România Cultural.
Programul următoarele recitaluri din Stagiunea de Jazz:
- 11 mai – „O scurtă istorie a chitarei”
- 8 iunie – „Muzica în România înainte de 1950”
Organizatori: Radio România Cultural şi Orchestrele şi Corurile Radio.
Prezintă: Cristi Marica.
Preţul unui bilet este de 30 lei.
Pentru informaţii: 0723.103.103, info@teatrulact.ro.














