Modificare program - Concert extraordinar dedicat Preşedinţiei Ciprului
La vârsta de doar opt ani susţinea primul său concert în calitate de pianist, la 12 ani dirija deja opera “La Traviata” .
13 Decembrie 2012, 13:26
La vârsta de doar opt ani susţinea primul său concert în calitate de pianist, la 12 ani dirija deja opera “La Traviata” cu solişti de renume, iar la 16 ani absolvea cursurile Academiei Regale de Muzică din Londra, construind, de atunci, o carieră artistică impresionantă. Pianistul Martino Tirimo, născut în Cipru, dar având origini greceşti, una dintre personalităţile care au purtat flacăra olimpică în 2004, este invitatul special al concertului extraordinar ce va avea loc vineri, 14 decembrie (19.00), la Sala Radio, eveniment dedicat Preşedinţiei Ciprului la Consiliul Uniunii Europene (1 iulie – 31 decembrie 2012).
Concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului principal al acesteia: tânărul şi talentatul muzician Tiberiu Soare.
Concertul va începe şi se va încheia prin lucrări închinate celor două ţări, celei sărbătorite şi celei gazdă: uvertura operei Rosamunda - Prinţesa Ciprului, partitură semnată de Schubert şi Rapsodia română nr. 1, capodoperă a lui George Enescu. Tot în partea întâi va fi inclus Kaiser Waltz de Johann Strauss. Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5, partitură semnată de celebrul Ludwig van Beethoven, îl va avea ca solist pe pianistul Martino Tirimo.
Programul iniţial a fost schimbat din cauza unor probleme de sănătate ale dirijorului.
Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Născut în Cipru, dar având origini greceşti, Martino Tirimo avea să se stabilească împreună cu familia sa în Londra, absolvind la vârsta de 16 ani cursurile Academiei Regale de Muzică din capitala Marii Britanii, urmând apoi să se perfecţioneze la Viena cu Gordon Green.
A susţinut numeroase concerte alături de Filarmonica din Viena, Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhaus, Bayerischer Rundfunk, London Symphony, Filarmonica din Londra, Academy of St. Martin in the Fields, colaborând cu numeroşi dirijori dintre care amintim pe: Kurt Masur, Emmanuel Krivine, Cristian Mandeal, Vladimir Spivakov, Sir Simon Rattle.
Deţine 50 de înregistrări pe disc, dintre care CD-ul ce include Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră şi Rapsodia pe o temă de Paganini de S. Rahmaninov a fost considerat unul dintre cele mai bine vândute discuri EMI, fiind distins cu Discul de Aur în anul 1994. În anul 2011 a primit premiul Fundaţiei Nemitsas pentru Excelenţă în Arte şi Ştiinţă.
Martino Tirimo are un repertoriu extrem de divers din care transpare însă pasiunea pentru Schubert, pianistul dedicând acestui mare compozitor un ciclu de recitaluri la Wigmore Hall, înregistrate pe CD-uri editate de EMI. Pasiunea pentru dirijat continuă, artistul colaborând cu diverse orchestre din Europa, totodată talentul său muzical gasindu-şi exprimarea şi prin compoziţie.














