„Klaus cel Mare şi Klaus cel Mic” de Hans Christian Andersen la Radio România Actualităţi
Duminică, 20 februarie, de la ora 9.05, Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii, vă invită să ascultaţi, în premieră, la Radio Romania Actualităţi spectacolul „Klaus cel Mare şi Klaus cel Mic” de Hans Christian Andersen.
17 Februarie 2011, 13:11
Duminică, 20 februarie, de la ora 9.05, Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii, vă invită să ascultaţi, în premieră, la Radio Romania Actualităţi spectacolul „Klaus cel Mare şi Klaus cel Mic” de Hans Christian Andersen.
Scriitor recunoscut şi iubit în întreaga lume, încă din timpul vieţii, mai puţin însă în Danemarca natală, Hans Christian Andersen (1805 - 1875) a lăsat în urma lui, o operă bogată şi variată. Artistul a încântat cititorii cu poeme, romane, drame, cărţi de călătorie, povestiri şi, nu în ultimul rând, cu minunatele poveşti, care au intrat, rapid în fondul culturii universale.
A fost prieten cu celebrii Ludwick Tieck şi Charles Dickens, ei înşişi povestitori neîntrecuţi. Numit de critica franceză „Noul La Fontaine”, Andersen a creat, asemeni unui neasemuit „vrăjitor”, lumi de basm, locuite de prinţese şi prinţi, de vrăjitoare şi soldăţei de plumb, de crăiese misterioase ori sirene ce-şi poartă cântecul pe valurile mărilor.
Cu toate acestea, după apariţia celui dintâi volum de basme, marele povestitor nota în jurnal: Prima mea culegere de poveşti nu s-a bucurat de prea mult succes. Se pretindea că nu am talent pentru acest gen (...) Şi totuşi am continuat să scriu. Mă împingea o nevoie irezistibilă, aşa că am îndrăznit să public, în anul următor, o nouă culegere. Apoi, o a treia, unde se găsea, printre altele, Mica Sirenă. Aceasta atrase atenţia. De fiecare Crăciun apărea cate o carte de poveşti şi, curand, nu a mai fost nici un Crăciun fără poveşti. Poveştile lui Andersen au depăşit limitele spaţio-temporale, prin faptul că în următorii ani au fost traduse în aproape toate limbile europene, câştigând pentru totdeauna inimile cititorilor mici şi mari.
Basmul „Klaus cel mic şi Klaus cel Mare” face parte (alături de „Prinţesa si bobul de mazăre” şi „Amnarul”) din volumul intitulat „Poveşti istorisite copiilor”, tipărit în anul 1835. Klaus cel Mic, „frate” bun întru isteţime cu Păcală al nostru şi la fel de hâtru ca el, câştigă, prin puterea minţii, lupta cu lacomul Klaus cel Mare, puternic dar copilăros şi credul. Montarea radiofonică, semnată de regizorul Gavriil Pinte, relatează într-un ritm alert şi, într-un stil amuzant, povestea celor doi eroi. Accentele comice creionează cu fineţe si precizie portretele celor două personaje.
Spectacolul radiofonic în premieră „Klaus cel mic şi Klaus cel Mare” va putea fi ascultat şi la Clubul Ramada Majestic, luni, 28 februarie, de la ora 11.00. Acesta va fi parte a audiţiilor cu public, organizate de Redacţia Teatru, sub emblema „Ne auzim la Majestic”.
Scenariul radiofonic: Felicia Pinte
Traducerea: Alexandru Philippide.
În distribuţie: Dora Dumitrescu, Vasile Toma, Dan Aştilean, Cătălin Mareş, Violeta Berbiuc, Constantin Lupescu, Gavriil Pinte.
Regia de studio: Violeta Berbiuc.
Regia muzicală: Patricia Prundea.
Regia tehnică: ing. Iulian Iancu.
Redactor şi producător: Irina Soare.
Regia artistică: Gavriil Pinte.














