Gabriel Croitoru cântă Paganini pe vioara lui Enescu, la Sala Radio

Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini.

27 Ianuarie 2014, 13:21

Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini. Cu o astfel de partitură dificilă pentru un artist, dar extrem de plăcută pentru public, vă veţi delecta în evenimentul propus vineri, 31 ianuarie 2014 (ora 19:00), la Sala Radio: Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră. Lucrarea va demonstra virtuozitatea violonistului Gabriel Croitoru, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio care a obţinut, din anul 2008, prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu.

„Acest concert de Paganini, nr. 1, împreună cu cel de Ceaikovski, au fost cele două concerte de bază în pregătirea mea ca violonist la vremea când participam la concursuri internaţionale. Erau tot timpul două concerte de succes şi le cântam, când pe unul, când pe celălalt, în funcţie de programul ales pentru respectivul concurs. Drept pentru care, iată, eu unul rămân fidel bucuriei de a cânta acest concert de Paganini. Cred că prima dată când l-am cântat în Bucureşti a fost tot la Radio sub bagheta maestrului Andreescu, pe când eram în clasa a XII-a; era în 1983, deci sunt 30 de ani, şi mă bucur că reedităm acest concert, pentru că, aşa cum spuneam, e unul dintre concertele mele preferate” – a declarat Gabriel Croitoru despre evenimentul de la Sala Radio.

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).

În pauza evenimentului din 31 ianuarie, îl veţi putea întâlni pe Gabriel Croitoru în foaierul Sălii Radio, unde Radio România şi Editura Casa Radio invită publicul la o întâlnire cu violonistul român, dar şi cu celebrul pianist Valentin Gheorghiu, moment prilejuit de lansarea albumului ce poartă numele celor doi artişti: Recital Valentin Gheorghiu – Gabriel Croitoru. Beethoven, Dvořak, Enescu.

După ce va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Niccolò Paganini, Gabriel Croitoru va coborî, aşadar, de pe scena Sălii Radio în foaierul central şi, alături de maestrul Valentin Gheorghiu, va împărtăşi publicului câteva gânduri despre realizarea acestui compact-disc. Albumul cuprinde înregistrări Radio România realizate în anul 2010: Sonata ”Kreutzer” de Ludwig van Beethoven, Sonatina în sol major de Antonin Dvořak, iar în final Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu.

Evenimentul din data de 31 ianuarie se va derula sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi - dirijor invitat permanent al Operei Naţionale Române Timişoara, a cărui carte de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul St. Carlo din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul Carlo Felice din Genova şi alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria şi Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma ş.a.

Seara oferită de Orchestra Naţională Radio vă va prilejui şi întâlnirea cu alte două partituri cunoscute şi care stârnesc mereu aplauzele spectatorilor: uvertura veselă şi plină de ritm a operei Cenuşăreasa – Rossini şi Simfonia Primăverii, creaţie a lui Schumann. Dacă Rossini a compus uvertura la doar 25 de ani şi a definitivat întreaga operă în doar trei săptămâni, Schumann şi-a schiţat prima simfonie în doar patru zile, iar premiera de la Leipzig, sub bagheta unui alt mare compozitor al lumii - Felix Mendelssohn, a fost un real succes de public.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

Partida dintre FCSB și Rapid București are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid
Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Declaraţiile vin în urma unui articol publicat de New York Times, potrivit căruia Statele Unite şi Israelul ar avea planuri...

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune
Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Turul durează o oră și jumătate, iar prețul de 50 de lei include accesul în Sala Brâncuși și în expoziția „Brâncuși. Sindromul”.

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a transmis că această măsură este un atac la adresa sa.

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

Cei interesați vor putea cumpăra produse de sezon direct de...

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

Operatorul economic nu a respectat condiţiile impuse în...

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

2 autoturisme s-au ciocnit violent.

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

Autoritățile vor reanaliza planurile de pază pentru fiecare...

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Mama unui inculpat este acuzată că a încercat să influențeze...

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

Polițiștii au identificat băiatul și au discutat cu tatăl...

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 18 octombrie, iar...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului