Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth, în direct la RRM

În perioada 25 - 29 iulie, Radio România Muzical transmite în direct primele 5 spectacole din cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth

19 Iulie 2012, 16:12

În perioada 25 - 29 iulie, Radio România Muzical transmite în direct primele 5 spectacole din cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru cei care iubesc muzica lui Wagner.

Festivalul debutează pe 25 iulie cu premiera spectacolului „Olandezul zburător” în regia lui Jan Philipp Gloger, avându-l la pupitru pe dirijorul Christian Thielemann.

Următoarele 4 spectacole sunt reluări ale unor montări anterioare: „Tristan şi Isolda” (26 iulie), „Lohengrin” (27 iulie), „Tannhauser” (28 iulie) şi „Parsifal” (29 iulie).

Festivalul de la Bayreuth a fost înfiinţat chiar de Richard Wagner în 1876 şi de atunci se desfăşoară la Festspielhaus, clădirea concepută de însuşi Wagner pentru a adăposti punerea în scenă a dramelor sale muzicale. Istoria festivalului a fost una furtunoasă, în special datorită asocierii unor membri ai familiei Wagner cu regimul nazist.

În prezent, festivalul este condus tot de descendenţii direcţi ai lui Richard Wagner şi reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa muzicală germană şi internaţională.

Graţie colaborării sale cu Uniunea Europeană de Radio, Radio România Muzical transmite în direct cele 5 spectacole care deschid programul festivalului astfel:

25 iulie, orele 18.45-21.40. „Olandezul zburător” cu Franz Josef Selig, Adrianne Pieczonka, Michael Konig, Christa Meyer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Luminiţa Arvunescu şi invitatul ei, dr. Stephan Poen.

26 iulie, orele 16.55-23.30. „Tristan şi Isolda” cu Robert Dean Smith, Irene Theorin, Robert Holl, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Peter Schneider. Comentează Mihaela Soare.

27 iulie, orele 16.55-23.00. „Lohengrin” cu Klaus Florian Vogt, Anette Dasch, Wilhelm Schwinghammer, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Andris Nelsons. Comentează Anca Ioana Andriescu

28 iulie, orele 16.55-22.15. „Tannhauser” cu Lars Cleveman, Camilla Nylund, Gunther Groissbock, Michael Nagy, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Thomas Hengelbrock. Comentează Ligia Ardelean.

29 iulie, orele 16.55-23.45. „Parsifal” cu Burkhard Fritz, Detlef Roth, Thomas Jesatko, Susan MacLean, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Philippe Jordan. Comentează Anca Ioana Andriescu.

Transmisiunile directe sunt preluate şi de Radio România Cultural.

Radio România Muzical poate fi ascultat pe 97,6 şi 104,8 sau online la www.romania-muzical.ro.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

Partida dintre FCSB și Rapid București are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid
Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Declaraţiile vin în urma unui articol publicat de New York Times, potrivit căruia Statele Unite şi Israelul ar avea planuri...

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune
Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Turul durează o oră și jumătate, iar prețul de 50 de lei include accesul în Sala Brâncuși și în expoziția „Brâncuși. Sindromul”.

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a transmis că această măsură este un atac la adresa sa.

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

Cei interesați vor putea cumpăra produse de sezon direct de...

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

Operatorul economic nu a respectat condiţiile impuse în...

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

2 autoturisme s-au ciocnit violent.

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

Autoritățile vor reanaliza planurile de pază pentru fiecare...

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Mama unui inculpat este acuzată că a încercat să influențeze...

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

Polițiștii au identificat băiatul și au discutat cu tatăl...

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 18 octombrie, iar...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului