Duelul viorilor – Stradivarius sau Guarnieri ?

Confruntarea de la Bucureşti, în faţa unei săli arhipline, cu peste 1000 de spectatori a fost una care a smuls ovaţii publicului

03 Octombrie 2011, 18:34

Confruntarea de la Bucureşti, în faţa unei săli arhipline, cu peste 1000 de spectatori a fost una care a smuls ovaţii publicului şi aprecieri la superlativ criticilor muzicali:

’’Nu a fost un duel, a fost un duet. Am asistat la un spectacol violonistic absolut seducător, captivant, un spectacol al virtuozitatţii şi al expresiei. Aceasta este muzica -expresia ideală pe care vioara o dă. Cei doi au demonstrat încă o dată că sunt maeştri ai instrumentului lor, exponenţi ai unei şcoli violonistice temeinice.” Dumitru Avakian, critic muzical.

Violoncelistul Marin Cazacu este de asemenea încântat :“Doi violonişti fantastici, două viori fantastice, un public extraordinar, cu alte cuvinte, a fost o seară de neuitat. Dacă ar fi după mine, aş relua acest duel pentru că într-adevăr face bine şi instrumentelor şi muzicienilor şi publicului. Iar cei doi,Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru, sunt maeştri ai artei interpretative româneşti, care ne reprezintă cu cinste şi în România, dar şi peste hotare. “

La finalul concertului, spectatorii care i-au răsplătit pe cei trei muzicieni cu minute în şir de aplauze şi-au exprimat părerile şi opţiunile:“Extraordinar, excelent! De mult nu am mai ascultat un concert de o asemenea ţinută!”

“Sunetul viorii Guarneri mi-a plăcut cel mai mult. Ca rezonanţă este mai cald, mai apropiat de suflet. Cei doi muzicieni şi-au demonstrat fără indoială măiestria. “

“A fost o concurenţă inedită, iar câştigător a fost fără îndoială, publicul. Guarneri sau Stradivarius? Nu pot să aleg. A fost fantastic.”

“Am mai fost şi la alte concerte la Sala Radio, dar acesta a fost extraordinar. Datorită artiştilor de mare valoare dar şi faimoaselor instrumente. “

“Foarte frumos, am simţit diferenţa de sunet dintre cele două instrumente. Vioara Stradivarius îmi este mult mai familiară, de aceea, pot să spun ca mi-a plăcut mai mult.”

Dornici să arate calităţile incontestabile ale valoroaselor instrumente pe care cântă, dar şi să-şi demonstreze măiestria interpretativă, cei doi violonişti,Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, au oferit până acum publicului un concert la Tg. Mureş,unul la Braşov şi unul la Bucureşti, care a stârnit ropote de aplauze şi ovaţii îndelungi.

Foto. Alexandru Dolea

Pentru început interpreţii au prezentat publicului cele două opere de artă – viorile Stradivarius şi Guarneri. Astfel, GABRIEL CROITORU cu vioara Guarneri del Gesu “Catedrala” a lui George Enescu, pusă la dispoziţie de Muzeul « George Enescu », a interpretat lucrări de virtuozitate de H. Provost, Sarasate şi Kreisler,apoi LIVIU PRUNARU a cântat la vioara Stradivarius “Pachoud” - un instrument special, de mare valoare, adevărată operă de artă a lui Stradivarius - piese celebre de Ceaikovski, Brahms – Kreisler, Jules Massenet şi Bazzini. În cea de-a doua parte a serii, cei trei artişti, LIVIU PRUNARU, GABRIEL CROITORU şi HORIA MIHAIL, au fost prezenţi pe scenă concomitent, spectatorii putând să savureze îmbinarea spectaculoasă a sunetelor celor două viori acompaniate de pian în Grand Duo pentru două viori, op. 57 de Ch. de Beriot, Duo în re major de Spohr şi Cincipiese pentru 2 viori şi pian de Şostakovici.

Viorile Stradivarius sunt adevărate opere de artă, valoarea lor de piaţă ajungând în zilele noastre la milioane de euro. Dacă lutierul a creat cca 1100 instrumente, în prezent mai există în lume 600 de viori Stradivarius. Numărul copiilor realizate este remarcabil (milioane în toată lumea). Multe mistere s-au născut de-a lungul timpului legate de sunetul viorilor Stradivarius, vorbindu-se mai ales de lac, lemn, rareori despre lucrătura lor perfectă. Un fapt interesant este că lemnul provine din zona munţilor Balcani şi a arcului carpatic.

Dacă Stradivari lucra cu precădere pentru nobili, case regale şi biserici, segmentul de piaţă al familiei Guarneri era format în principal de muzicieni. Gradul de uzură al viorilor Guarneri dovedeşte o preferinţă evidentă a muzicienilor pentru sunetul lor. Violonişti celebri ca Joseph Joachim, Eugène Ysaÿe, Fritz Kreisler, Jascha Heifetz, Isaac Stern, Leonid Kogan, Henryk Szeryng, Itzhak Perlman, Gidon Kremer, Pinchas Zukerman şi nu în ultimul rând, George Enescu şi-au încredinţat măiestria acestor viori.

Turneul continuă :

3 octombrie, Casa de cultură a studenţilor, Cluj Napoca (în cadrul festivalului “Toamna Muzicală Clujeană”)

4 octombrie, Timişoara, Sala Capitol

6 octombrie, Craiova, Sala Filarmonicii

Producători : Radio România Cultural şi Asociaţia culturală Accendo.

Eveniment co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional - AFCN

Coproducători : TVR 3 şi Radio România Regional.

Partener principal : Muzeul Naţional « George Enescu » în anul aniversării a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu

Sponsori : Ţuca Zbârcea & Asociaţii, JTI

Parteneri media : Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Şapte Seri, Adevărul, Caţavencii, Dilema veche, Metropotam, Hotnews, ArtActMagazine, Liternet, Observator cultural, Agenţiadecarte.ro, Librăriile Humanitas

Parteneri : Direcţia Formaţii Muzicale Radio România, Filarmonica de Stat Tg. Mureş, Filarmonica de Stat Braşov, Filarmonica « Transilvania » Cluj-Napoca, Festivalul « Toamna Muzicală Clujeană », Filarmonica « Banatul » Timişoara, Filarmonica « Oltenia » Craiova

Biletele s-au pus în vânzare la casele de bilete ale sălilor de concert.

Informaţii suplimentare pe www.duelulviorilor.ro.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

Partida dintre FCSB și Rapid București are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid
Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Declaraţiile vin în urma unui articol publicat de New York Times, potrivit căruia Statele Unite şi Israelul ar avea planuri...

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune
Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Turul durează o oră și jumătate, iar prețul de 50 de lei include accesul în Sala Brâncuși și în expoziția „Brâncuși. Sindromul”.

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a transmis că această măsură este un atac la adresa sa.

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

Cei interesați vor putea cumpăra produse de sezon direct de...

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

Operatorul economic nu a respectat condiţiile impuse în...

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

2 autoturisme s-au ciocnit violent.

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

Autoritățile vor reanaliza planurile de pază pentru fiecare...

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Mama unui inculpat este acuzată că a încercat să influențeze...

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

Polițiștii au identificat băiatul și au discutat cu tatăl...

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 18 octombrie, iar...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului