Dan Grigore aduce Concertul pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu la Sala Radio

Dan Grigore revine pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, vineri, 25 martie 2011, de la ora 19.00.

22 Martie 2011, 11:44

Dan Grigore revine pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, vineri, 25 martie 2011, de la ora 19.00. Sub bagheta dirijorului Jin Wang, pianistul va interpreta Concertul pentru pian şi orchestră semnat de Paul Constantinescu, lucrare pe care a prezentat-o la Montpellier (Franţa), în toamna anului trecut.

În partea a doua a serii, publicul va putea audia Simfonia a III-a în fa major, op. 90 de J. Brahms. Dirijor Jin Wang.

„Cavaler al Artelor şi Literelor”, Dan Grigore a urmat studiile Conservatorului Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg (1962 - 1964) şi ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1964 - 1966). Ulterior, la recomandarea academicianului Mihail Jora, a obţinut bursa Herder la Academia de Muzică din Viena.

De-a lungul carierei sale, a susţinut concerte şi recitualuri în cele mai mari săli de concerte ale lumii: Tonhalle - Zurich, Sala Conservatorului Ceaikovski şi Sala Ceaikovski a Filarmonicii din Moscova, Marea Sală a Filarmonicii din Sankt-Petersburg, Palatul Rudolphinum din Praga, Sala Regina Elisabeta din Anvers, Palatul UNESCO - Paris, CBSO - Birmingham, Auditorium Musical de Madrid, Gran Palau de Musica - Barcelona, Gasteig - Munchen, Schauspielhaus - Berlin, Bunka Haikan şi Casals Hall din Tokyo, Chopin Hall in Jerusalim etc.

După 1990 este invitat să susţină concerte în colaborare cu Ambasadele României, fie cu ocazia Zilei Naţionale, fie cu alte ocazii oficiale, în Italia, Vatican, Polonia, Tailanda, Belgia, Elveţia, Statele Unite ale Americii (unde a susţinut în ultimii doi ani şi concerte în memoria eroilor americani de la 11 septembrie).

A realizat înregistrări la Radio şi Televiziune în România, Belgia, Japonia, China, Rusia, Ungaria, Germania, Franţa.

Dirijorul Jin Wang este un artist care are la activ peste 600 de concerte susţinute la pupitrul unor orchestre europene cunoscute: orchestrele simfonice radio din Copenhaga, Stockholm, Berlin, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Filarmonică Toscanini (Italia), Orchestra Simfonică din Praga (FOK), filarmonicile din Helsinki, Bergen, Stockholm, precum şi la pupitrul orchestrelor naţionale din Taiwan, China, Singapore, Coreea, Japonia etc.

A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena cu renumiţii profesori Osterreicher şi Leopold Hager. De asemenea, a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale printre care Fittelberg (Polonia), Muzica secolului XX (Austria), Budapest Television (Ungaria), Dinu Niculescu (România), Primăvara la Praga (Cehia), Nicolai Malko (Danemarca), Arturo Toscanini (Italia).

Concertele sau spectacolele de operă dirijate de Jin Wang au prilejuit întotdeauna comentarii entuziaste ale publicului prezent în număr neobişnuit de mare, ale muzicienilor cu care a colaborat şi ale presei de specialitate. O altă latură a activităţii sale este şi aceea de compozitor - Suitele „Impresii din Tibet” sau lucrările recente: „Variaţiunile Nokia”, „Würzburg Night-watchman”, „New Year Hymn”, „Song from the Roof of the World” cuceresc publicul european şi nu numai.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60 - 64, sector 1) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

Partida dintre FCSB și Rapid București are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid
Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Declaraţiile vin în urma unui articol publicat de New York Times, potrivit căruia Statele Unite şi Israelul ar avea planuri...

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune
Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Turul durează o oră și jumătate, iar prețul de 50 de lei include accesul în Sala Brâncuși și în expoziția „Brâncuși. Sindromul”.

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a transmis că această măsură este un atac la adresa sa.

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

Cei interesați vor putea cumpăra produse de sezon direct de...

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

Operatorul economic nu a respectat condiţiile impuse în...

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

2 autoturisme s-au ciocnit violent.

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

Autoritățile vor reanaliza planurile de pază pentru fiecare...

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Mama unui inculpat este acuzată că a încercat să influențeze...

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

Polițiștii au identificat băiatul și au discutat cu tatăl...

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 18 octombrie, iar...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului