Concert patronat de preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene, la Sala Radio
Orchestra Naţională Radio susţine vineri, 10 decembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, un concert sub patronajul preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene.
08 Decembrie 2010, 14:56
Orchestra Naţională Radio susţine vineri, 10 decembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio, un concert sub patronajul preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene.
Soliştii Nikolaas Kende (pian) şi Lorenzo Gatto (vioară) vor interpreta, sub bagheta lui Iurie Florea, Concertul nr. 4 în sol major pentru pian şi orchestră, op. 58 - L. van Beethoven, Concertul nr. 4 în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 31 - H. Vieuxtemps, programul serii urmând a se încheia cu poemul simfonic Moarte şi transfiguraţie, op. 24 - R. Strauss.
În vârstă de 47 de ani, Iurie Florea a studiat la Conservatorul de Stat “G. Musicescu” din Chişinău. A participat la diverse competiţii care i-au adus numeroase premii dintre care amintim Premiul „Ionel Perlea” (1992) şi Premiul „David Ohanesian” conferit de către Forumul Muzical Român (2008). În ţară, Florea a colaborat cu operele din Timişoara şi Constanţa, precum şi orchestre simfonice din Iaşi, Braşov, Oradea, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, Bacău, Botoşani, Craiova.
Activitatea artistică a pianistului Nikolaas Kende (29 ani) însumează numeroase concerte la Elisabethhall, Tonhalle Düsseldorf, Vredenburg Utrecht, Concertgebouw Amsterdam şi colaborarea cu numeroase orchestre evoluând sub baghetele unor reputaţi dirijori precum Koen Kessels, Ernst van Tiel, Piets Swerts, Ivo Venkov, Christo Christov, Jürgen Kissmaul, David Agnus, Etienne Siebens, Daniele Callegari.
Cu un talent remarcabil, Lorenzo Gatto (24 ani) a fost distins cu premii importante şi a evoluat pe scene renumite precum: Palais des Beaux-Arts (Bozar) şi Flagey din Bruxelles, la Filarmonica din Luxembourg, Sala Cortot din Paris, Bridgewater din Manchester. A colaborat cu Orchestra Filarmonică BBC, Orchestra Naţională din Belgia, Orchestra Filarmonică din Luxembourg, Orchestra Regală de Cameră din Wallonie sub baghetele unor distinşi dirijori dintre care amintim pe: V. Sinaisky, G. Varga, E. Aadland, E. Mazzola, P. Herreweghe, J. van Zweden, P. Goodwin, A. Dumay.














