Celebrarea Zilei Teatrului Excelsior
Duminică, 22 aprilie, este o zi cu totul specială în viața Teatrului Excelsior.
19 Aprilie 2012, 17:32
Duminică, 22 aprilie, este o zi cu totul specială în viața Teatrului Excelsior. Este chiar momentul de întemeiere al acestui lăcaș de cultură. Pe 22 aprilie s-a născut maestrul Ion Lucian, care în urmă cu 22 de ani, a adus pe lume cel mai drag copil al său: Teatrul Excelsior. Dispariția tragică a fondatorului acestui teatru este doar pământeană, căci ființa lui spirituală respiră prin fiecare por al acestui teatru. Alături de maestru, s-au aflat la începuturile acestei aventuri teatrale: Paula Sorescu Lucian, Genoveva Preda, Daniela Anencov, Victor Radovici, Vasile Menzel și Aurel Mitran. După mai bine de 12 ani de luptă cu birocrația și inerția instituțiilor de cultură, în vara anului trecut, Excelsior a renăscut, iar în noul sedu situat pe strada Academiei nr.28, se ascunde Casa Copilăriei și a Poveștilor Nemuritoare, de care avem atâta nevoie cu toții: de la cei mici, până la cei mai vârstnici dintre noi. Iar, această luptă pe viață și moarte a fost dusă până la ultima suflare de maestrul Ion Lucian.
Celebrarea Zilei Teatrului Excelsior va începe dimineață, la ora 11.00, cu spectacolul ”Măria Sa…Măgarul!”, scris și regizat de maestrul Ion Lucian, avându-i în distribuție pe Paula Sorescu Lucian, Annemary Ziegler, Mihaela Coveșeanu, Silvana Ionescu, Cosmina Dobrotă, Ciprian Cojenel, Robert Robert Emanuel și Alexandru Mike Gheorghiu.
Manifestarea va continua seara, la ora 18.30, când Ziua Teatrului Excelsior va fi omagiată de o seamă de personalități ale lumii culturale și artistice. Vor vorbi despre maestrul Ion Lucian și despre această Citadelă a Artelor – cum îi plăcea maestrului să spună – profesorii universitari Adrian Titieni, Gelu Colceag, Laurențiu Damian, Ion Toboșaru. Va fi proiectat un film dedicat maestrului Ion Lucian, realizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (filmul trebuia să fie proiectat, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, vineri 16 martie, numai că în acea zi, maestrul se afla deja în spital). Desigur, nu vor lipsi prietenii cei mai dragi ai maestrului, cei care i-au stat aproape tot timpul: Genoveva Preda, Vasile Menzel, Aurel Mitran, Annemary Ziegler. Momentul final al acestei celebrări îi va aparținei soției maestrului Ion Lucian, actrița Paula Sorescu Lucian.
Vă așteptăm să fiți alături de noi la această celebrare a Zilei Teatrului Excelsior, un omagiu adus maestrului Ion Lucian.
La această întâlnire de suflet, care va începe la ora 18.30 cu un Te Deum, se va intra doar pe bază de invitații.
Foto. Octav Ganea














