Campania Radio România „Omenia ne scoate la liman!” se prelungeşte până la 16 septembrie
Campania de ajutorare a sinistraţilor „Omenia ne scoate la liman!”, iniţiată de Radio România în luna iulie a.c., a fost prelungită până la 16 septembrie.
16 August 2010, 13:30
Campania de ajutorare a sinistraţilor „Omenia ne scoate la liman!”, iniţiată de Radio România în luna iulie a.c., a fost prelungită până la 16 septembrie. Cei care doresc să îi ajute pe cei afectaţi de inundaţiile acestei veri o pot face donând 2 euro, prin SMS la numărul857.
Campania „Omenia ne scoate la liman!” este susţinută de Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Antena Satelor, Radio România Regional şi Agenţia de Presă RADOR. Partener media principal – Televiziunea Română.
Numărul 857 este oferit gratuit de cele trei reţele de telefonie mobilă – Orange, Vodafone, Cosmote. Sumele colectate din donaţii vor intra în contul Fundaţiei Radio România şi vor fi redirecţionate către Crucea Roşie Română. Nu se percepe TVA.
Pentru mai multe informaţii accesaţi www.radioromania.ro.














