Bucureştiul devine poveste la Gaudeamus
Bucureşti FM invită toţi ascultătorii, dar şi iubitorii de carte, să participe la campania „Şi tu poţi să scrii!”, desfăşurată în cadrul standului amenajat la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură.
16 Noiembrie 2010, 17:07
Bucureşti FM invită toţi ascultătorii, dar şi iubitorii de carte, să participe la campania „Şi tu poţi să scrii!”, desfăşurată în cadrul standului amenajat la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură.
Să scriem împreună povestea Bucureştiului! În sprijinul îndemnului postului de radio vine istoricul şi scriitorul Adrian Majuru, care va fi primul ce va împărtăşi, printr-o frază, povestea sa despre oraş.
Fiecare bucureştean care va vizita standul Bucureşti FM va putea adăuga câte o frază la poveste. Aceasta va fi publicată online pe site-urile www.bucurestiivechisinoi.ro şi www.bucurestifm.ro, cu numele autorilor. Lansarea oficială în versiune tiparită va avea loc la Târgul Gaudeamus 2011.
În plus, Bucureşti FM şi Bucureştii Vechi şi Noi organizează sâmbătă, 20 noiembrie 2010, între orele 12.00 - 14.00, la ceainăria din cadrul Târgului Gaudeamus, dezbaterea cu public moderată de Horia Barna. În cadrul acesteia, vizitatorii vor descoperi Bucureştiul aşa cum era, aşa cum este şi aşa cum le-ar plăcea să fie.














