Beata Bilińska în concert la Sala Radio

Luna decembrie, dedicată în mod tradiţional cadourilor, va aduce şi melomanilor de toate vârstele, iubitori ai unor genuri muzicale diverse, concerte extraordinare

06 Decembrie 2012, 16:07

Luna decembrie, dedicată în mod tradiţional cadourilor, va aduce şi melomanilor de toate vârstele, iubitori ai unor genuri muzicale diverse, concerte extraordinare pe scena Sălii Radio din Bucureşti: colinde şi cântece de Crăciun, invitaţi speciali din străinătate şi artişti români reveniţi în ţară special pentru a încânta publicul român.

Seria evenimentelor lunii decembrie va debuta vineri, 7 decembrie (19.00) prin concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio, în colaborare cu Institutul Polonez Bucureşti, cu participarea pianistei de origine poloneză Beata Bilińska, remarcată în numeroase concerte prezentate în întreaga lume. Derulat sub bagheta unuia dintre cei mai aplaudaţi dirijori români, Horia Andreescu, programul serii include lucrări inedite, mai rar interpretate în România.

Concertul va începe cu piesa de orchestră „Scoarţe”, creaţie a compozitorului român Mihai Moldovan, partitură distinsă în 1970 cu Premiul de creaţie al Uniunii compozitorilor. Programul va continua cu „Burleasca pentru pian şi orchestră” de Richard Strauss, o fantezie muzicală cu accente umoristice, lucrarea fiind rămasă în memoria spectactorilor bucureşteni prin interpretarea ilustră de la începutul anilor ’60, oferită publicului de către legendarul pianist Sviatoslav Richter, în compania dirijorului George Georgescu, înregistrare păstrată în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române. Seara se va încheia cu partitura lui Rachmaninov – „Dansuri simfonice”, lucrare cu accente puternic romantice, prezentată în primă audiţie la Philadelphia în 1941.

Sâmbătă, 8 decembrie (19.00), pianista poloneză Beata Bilińska va reveni în faţa publicului bucureştean într-un recital extraodinar: Frederic Chopin – „Balada nr. 1 în sol minor”, patru dintre mazurcile celebrului compozitor, „Tarantella în La bemol major, op. 43”, „Andante Spianato” şi „Marea Poloneza în Mi bemol major”, preludii ale compozitorului polonez Karol Szymanowski şi „Sonata a 2-a în si minor” semnată de Serghei Rachmaninov. Evenimentul este de asemenea realizat în colaborare cu Institutul Polonez Bucureşti.

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Horia Andreescu este astăzi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”. Fondator al orchestrei de cameră Virtuozii din Bucureşti, profesor dr. al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Horia Andreescu a fost mulţi ani director artistic şi dirijor şef al Formaţiilor Muzicale Radio.

Studiile sale la Universitatea de Muzică din Bucureşti (compoziţie şi dirijat cu profesori excepţionali), la Academia de Muzică de la Viena (cu Hans Swarowski şi Karl Osterreicher), precum şi cursurile cu Sergiu Celibidache sunt o bază solidă a devenirii sale dirijorale.

Dintre colaborările lui Horia Andreescu cu orchestre din România şi străinătate – mai cu seamă din Germania, unde numără 13 ani ca „dirijor oaspete permanent” la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, 10 ani cu aceeaşi funcţie la Dresdner Philharmonie şi 21 de ani la Staatskapelle Schwerin – există peste 60 de înregistrări pe piaţa discografică, dintre care 16 cu orchestre din Europa. Integrala Enescu (8 CD-uri), editată de „Electrecord” şi „Olympia–Londra” contribuie consistent la cunoaşterea de la Tokyo până la New York a acestui mare compozitor.

Colaborarea dirijorului Horia Andreescu cu multe alte orchestre, de pildă London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, filarmonicile din Amsterdam, Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim, Nagoya, BBC Scottish, orchestrele radio din Madrid, Leipzig, precum şi turneele individuale sau cu Orchestra Naţională Radio şi Filarmonica „George Enescu” la festivaluri ca Wiener Festwochen, Dresdner Festspiele, Europa Musicale Munchen şi fireşte, Festivalul Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti, rotunjesc succinta prezentare a acestui dirijor.

Pianista de origine poloneză Beata Bilińska este deja un nume apreciat pe marile scene internaţionale de profil. A studiat la Academia de Muzică Szymanowski din Katowice sub îndrumarea profesorului Andrzej Jasiński, urmând apoi să lucreze în cadrul Facultăţii Academiei ca profesor asociat. Formarea sa artistică se mai datorează şi îndrumării unor reputaţi artişti precum: Lee Kum Sing, John Perry, Krystian Zimerman.

A participat la numeroase Festivaluri din Polonia efectuând turnee în: SUA, Bulgaria, Franţa, Italia, Germania, Slovacia, Irlanda, Elveţia, Austria, ş.a.

Beata Bilińska a fost distinsă cu Premiul al II-lea la Concursul Arthur Rubinstein in Memoriam (1993), a fost finalistă a ediţiei a 46-a a Concursului Ferruccio Busoni (1994) şi a obţinut Premiul I al Concursului Rina Sala Gallo (2002).

Discografia sa este deja extrem de bogată, relevând un vast repertoriu, dintre premiile obţinute pentru CD-urile lansate amintim: Premiul Pizzicato Supersonic (2005, 2006, 2007), Premiul Joker (2007), Premiul MIDEM Classical (2008), Premiul Scherzo (2008), Premiul Musica (2008).

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid

Partida dintre FCSB și Rapid București are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

BUCUREȘTI: Program prelungit pentru mai multe linii de transport în comun, după meciul de fotbal FCSB – Rapid
Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune

Declaraţiile vin în urma unui articol publicat de New York Times, potrivit căruia Statele Unite şi Israelul ar avea planuri...

Ministrul de Externe al Turciei: Un nou atac asupra Iranului ar extinde şi mai mult conflictul în regiune
Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României

Turul durează o oră și jumătate, iar prețul de 50 de lei include accesul în Sala Brâncuși și în expoziția „Brâncuși. Sindromul”.

Tur ghidat despre opera lui Constantin Brâncuși, la Muzeul Național de Artă al României
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader a transmis că această măsură este un atac la adresa sa.

Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru viol și agresiune sexuală

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest față de redeschiderea adăpostului de câini de la Suraia

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

Cei interesați vor putea cumpăra produse de sezon direct de...

BUCUREȘTI: Piață volantă pe Calea Floreasca, în acest sfârșit de săptămână

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

Operatorul economic nu a respectat condiţiile impuse în...

DÂMBOVIȚA: Firmă care amenajează un lac de agrement, amendată de comisarii de mediu

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

2 autoturisme s-au ciocnit violent.

CLUJ: 2 răniți după un accident rutier produs pe centura Vâlcele-Apahida

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

Autoritățile vor reanaliza planurile de pază pentru fiecare...

Planul Guvernului pentru combaterea violenței în școli: Mai mulți paznici și consilieri școlari, controale sporite și pedepse mai aspre

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Mama unui inculpat este acuzată că a încercat să influențeze...

ARAD: 5 indivizi, trimiși în judecată pentru viol și complicitate

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

Polițiștii au identificat băiatul și au discutat cu tatăl...

Anchetă la o școală din Timișoara: Un elev s-a fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului

Accidentul s-a produs în seara zilei de 18 octombrie, iar...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Tânăr fără permis, reținut după ce a lovit un pieton cu mașina și a plecat de la locul accidentului