Audiţie in memoriam Ion Vova la Ramada Majestic
Societatea Română de Radiodifuziune, Teatrul Naţional Radiofonic şi Hotelul Ramada Majestic vă invită luni, 14 februarie, ora 11.00, la audiţia compact discului închinat memoriei maestrului Ion Vova.
11 Februarie 2011, 14:03
Societatea Română de Radiodifuziune, Teatrul Naţional Radiofonic şi Hotelul Ramada Majestic vă invită luni, 14 februarie, ora 11.00, la audiţia compact discului închinat memoriei maestrului Ion Vova.
Maestrul, a cărui muncă de regizor a fost a fost încununată de numeroase premii şi distincţii, a reprezentat o personalitate marcantă a radioului public. Fragmente din spectacole radiofonice de succes dar şi din emisiuni de divertisment semnate Ion Vova vor putea fi reascultate în spaţiul Clubului Ramada Majestic, acolo unde maestrul a fost nelipsit, pentru a se bucura, cu generozitate, de realizările colegilor săi.
Ion Vova, supranumit de presa de specialitate „Domnul Radio”, s-a născut la 30 septembrie 1917. A fost absolvent în anul 1943 al Academiei de Muzică şi Artă Dramatică, secţia de Actorie, clasa Ion Manolescu. Ulterior a practicat actoria la numeroase companii particulare (aparţinând lui Sică Alexandrescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Dina Cocea, Grigore Vasiliu-Birlic), dar şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Maestrul Ion Vova a fost angajat în anul 1952 ca regizor la Societatea Română de Radiodifuziune, colaborând încă dinainte la transmisiunile teatrale în direct, realizate din clădirea Colegiului „Sfântul Sava”. Astfel, din cei 93 de ani de viaţă ai săi, peste şase decenii s-au împletit cu destinul Teatrului Naţional Radiofonic, cu istoria Societăţii Române de Radiodifuziune.
Maestrul Ion Vova şi-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă”, realizând, de asemenea, producţii de teatru muzical, spectacole de estradă. A colaborat cu numeroase generaţii de actori şi a pus în undă titluri aflate azi în Fonoteca de aur a Teatrului Naţional Radiofonic.
Numeroase distincţii i-au încununat cariera artistică prodigioasă: Premiul Asociaţiei Umoriştilor din România în 1991 pentru activitate creatoare în domeniul emisiunilor de comedie, Premiul Asociaţiei oamenilor de ştiinţă - scenarii ştiinţifice (1994), Premiul UNCER - creaţii radiofonice în Fonoteca de aur (1999), Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic, acordat la Gala UNITER pentru stagiunea 1999 - 2000, Titlul de excelenţă al Culturii Române (2001), Diplomă de fidelitate faţă de Radio România - 50 ani (2002).














