„Arhitectul şi Împăratul Asiriei”, avanpremieră cu Bleonţ şi Constantinescu la Teatru & Ceai
Avanpremiera spectacolului radiofonic „Arhitectul şi Împăratul Asiriei” de Fernando Arrabal va avea loc miercuri, 10 noiembrie 2010, ora 19.00, la Sala de Lectură a Teatrului Act.
08 Noiembrie 2010, 14:31
Avanpremiera spectacolului radiofonic „Arhitectul şi Împăratul Asiriei” de Fernando Arrabal va avea loc miercuri, 10 noiembrie 2010, ora 19.00, la Sala de Lectură a Teatrului Act, eveniment la care vor fi prezenţi actorii Claudiu Bleonţ şi Mircea Constantinescu, precum şi echipa de realizatori.
Spectacolul este creat în cadrul fluxului Dramaturgi Străini Contemporani şi reprezintă o premieră absolută în teatrul românesc. Traducerea şi adaptarea radiofonică îi aparţin Adinei Vuković, iar regia artistică este semnată de Gavriil Pinte.
Preocupat de universul artistic al lui Fernando Arrabal, la fel ca şi în spectacolul radiofonic „Fando şi Lis” (de asemenea, premieră absolută în România, T.N.R., 2008), această revenire a regizorului Gavriil Pinte la dramaturgia autorului dezvăluie o atentă cercetare, cu mijloacele teatrului radiofonic, a temelor şi personajelor piesei. Cei doi eroi, plasaţi pe o insulă, într-un spaţiu izolat, refac experienţe esenţiale ale umanitaţii şi, printr-un balans ludic al identităţilor, pun în discuţie repere existenţiale.
Distribuţia: Împăratul Asiriei - Mircea Constantinescu; Arhitectul - Claudiu Bleonţ. Asistenţa tehnică: Mirela Anton şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Crenguţa Manea.
Teatrul Naţional Radiofonic - Redacţia Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Teatrul ACT - Sala de Lectură realizează un parteneriat, în stagiunea 2010 - 2011, TEATRU & CEAI, ce constă în audiţii cu public ale unor spectacole de teatru după dramaturgie modernă şi contemporană, sau variante noi ale unor texte dramatice clasice.
În spaţiul rafinat şi primitor al Ceainăriei Sala de Lectură - Teatru ACT, publicul are posibilitatea să cunoască creaţiile unor cunoscuţi şi consacraţi actori, sau ale unor tineri talentaţi care vor să se impună, în montări radiofonice semnate de regizori exersaţi şi convinşi de posibilităţile expresive ale universului artistic sonor ce dă identitate teatrului radiofonic.
Spectacolul radiofonic „Arhitectul şi Împăratul Asiriei” se difuzează în premieră joi, 11 noiembrie 2010, ora 19.00, la Radio România Cultural.














