András István DEMETER - Noul preşedinte-director general SRR

1 iulie 2010

01 Iulie 2010, 21:40

Ceremonia de predare-primire a mandatului pentru conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune, de la fostul preşedinte director general, doamna Maria Ţoghină, la domnul András István Demeter, nou investit în această funcţie, a avut loc astăzi, 1 iulie 2010, în cadrul unei întâlniri a celor doi cu managerii SRR.

“Sper să câştig foarte repede încrederea dumneavoastră, a angajaţilor Radioului public, şi împreună să acţionăm ca o echipă, iar cumulul nostru de experienţă să adauge un plus de valoare serviciului public de radio”, a spus András István Demeter în timpul întrevederii cu managementul SRR. Noul preşedinte a mai adăugat că doreşte să continue succesele Radioului public românesc în plan european şi să creeze împreună cu angajaţii o instituţie capabilă să reflecte provocările secolului XXI, atât din punct de vedere editorial, cât şi din punct de vedere al managementului. „Obiectivul nostru rămâne acela de a respecta întocmai misiunea acestui serviciu public, de a păstra nealterate independenţa instituţiei, valorile şi principiile cu care şi-a obişnuit publicul încă de la infiinţare, şi să fidelizăm cât mai mult şi publicul tânăr. Radio România va fi în continuare o instituţie de promovare a culturii, de formare şi educare a publicului, precum şi de informare promptă şi echidistantă a acestuia”.

În timpul întâlnirii, managerii SRR i-au mulţumit Mariei Ţoghină pentru modul echilibrat în care a condus activitatea radioului public în ultimii cinci ani şi şi-au exprimat încrederea că proiectele de dezvoltare organizaţională vor fi continuate în următorii ani.

“Urez succes noii conduceri şi sunt convinsă că aceasta va continua drumul pe care am pornit în urmă cu cinci ani, acela de a aduce radioul public românesc la nivelul celor mai moderne şi performante radiouri publice europene”.

Maria Ţoghină, preşedintele director general al SRR în perioada 27 iunie 2005 - 30 iunie 2010, este în prezent membră a Consiliului de Administraţie şi angajată a Radioului public într-o poziţie în care experienţa acumulată să poată fi valorificată în beneficiul serviciului public de radio.

András István Demeter este noul preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, conform Hotărârii Parlamentului nr. 38 din data de 29 iunie 2010.

Foto. Alexandru Dolea

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Comunicate de presă 08 Octombrie 2026, 16:02

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Comunicate de presă 14 Septembrie 2026, 15:59

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România se desfășoară în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate...

Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România revine la Iași, între 16 și 20 septembrie
Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Comunicate de presă 08 Septembrie 2026, 15:08

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)

Răzvan Dincă a mai condus Radio România în perioada 2021–2025.

Răzvan Ioan Dincă se întoarce la conducerea Societății Române de Radiodifuziune (Radio România)
Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Comunicate de presă 07 Septembrie 2026, 13:21

Radio România lider incontestabil al pieţei radio

Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară.

Radio România lider incontestabil al pieţei radio
Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Comunicate de presă 02 Septembrie 2026, 13:02

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului

În cadrul colaborării vor fi difuzate periodic mesaje de interes public privind sănătatea orală și importanța controalelor...

Parteneriat între Radio România şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România pentru educarea publicului
Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Comunicate de presă 01 Septembrie 2026, 16:14

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea relațiilor culturale și științifice dintre Austria și România și crearea unui...

Radio România și Ambasada Austriei: Parteneriat cultural pentru 150 de ani de relații diplomatice
Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Comunicate de presă 19 August 2026, 14:20

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026

Deschiderea oficială a ediției va avea loc joi, 20 august, la ora 12.00, în Piața Mare din Sibiu.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România - ediția Sibiu 2026
Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice
Comunicate de presă 08 Iulie 2026, 18:08

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

Parteneriatul va pune accent pe formarea noilor generații de profesioniști în domeniul artistic și media.

Acord de colaborare între Radio România și UNATC pentru proiecte comune în domeniul educației și cercetării artistice

www.radioromania.ro

CONSTANȚA: Doi bărbați, reținuți după ce au scos cu forța un tânăr din autoturism și l-au bătut

Aceștia sunt cercetați pentru violenţă, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

CONSTANȚA: Doi bărbați, reținuți după ce au scos cu forța un tânăr din autoturism și l-au bătut
BUCUREȘTI: Scară de bloc din sectorul 6, evacuată după sesizarea unei crăpături

Imobilul a fost semnalizat pentru risc seismic.

BUCUREȘTI: Scară de bloc din sectorul 6, evacuată după sesizarea unei crăpături
KENYA: 7 persoane, dispărute după prăbușirea unei clădiri înalte în capitala Nairobi

Imaginile de la locul dezstrului, din cartierul Eastleigh al Nairobiului, arată planșeele de beton ale clădirii prăbușite...

KENYA: 7 persoane, dispărute după prăbușirea unei clădiri înalte în capitala Nairobi
CARAȘ-SEVERIN: Investiție în utilaje industriale de ultimă generație, la UCMH Reșița

Platforma Câlnicel va fi modernizată, iar lucrările de retehnologizare continuă la mai multe hidrocentrale din țară.

CARAȘ-SEVERIN: Investiție în utilaje industriale de ultimă generație, la UCMH Reșița

Rusia și Ucraina convin asupra unei încetări a focului într-un oraș devastat de lupte: Noi negocieri de pace, luna viitoare

Încetarea focului va permite livrarea ajutoarelor și...

Rusia și Ucraina convin asupra unei încetări a focului într-un oraș devastat de lupte: Noi negocieri de pace, luna viitoare

VRANCEA: Protest în fața DSVSA, după redeschiderea adăpostului privat de la Suraia

Adăpostul a fost închis în luna februarie, și face obiectul...

VRANCEA: Protest în fața DSVSA, după redeschiderea adăpostului privat de la Suraia

CEHIA: Coaliția de guvernare avansează reforma presei publice printr-un vot nocturn, organizat în grabă

Guvernul populist al premierului miliardar Andrej Babiš,...

CEHIA: Coaliția de guvernare avansează reforma presei publice printr-un vot nocturn, organizat în grabă

La o săptămână după revoltele din întreaga țară, Franța se pregătește pentru o zi de proteste

Sute de mii de oameni sunt așteptați să se adune la Paris și...

La o săptămână după revoltele din întreaga țară, Franța se pregătește pentru o zi de proteste

IAȘI: Fostul lector Alexandru Toader, în arest preventiv

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader a fost...

IAȘI: Fostul lector Alexandru Toader, în arest preventiv

„Cuibul vulturului”, mistuit de flăcări: Fosta reşedinţă a naziştilor din Bavaria, incendiată

Un suspect a fost arestat.

„Cuibul vulturului”, mistuit de flăcări: Fosta reşedinţă a naziştilor din Bavaria, incendiată

ARGEȘ: 4 răniți după ce un container a căzut peste o mașină pe o stradă din Curtea de Argeș

Circulația pe DN 73C, între municipiile Curtea de Argeş şi...

ARGEȘ: 4 răniți după ce un container a căzut peste o mașină pe o stradă din Curtea de Argeș

Contrabandă cu tutun: Aproape 70 de milioane de țigarete, confiscate de la începutul anului

16 grupuri infracționale au fost destructurate.