Andrei Oişteanu vorbeşte despre narcotice la Radio România Cultural
Emisiunea “Vorba de cultură” de la Radio România Cultural prezintă, în săptămâna 4 - 8 octombrie, un subiect... vicios: efectele consumului de plante şi substanţe psihotrope asupra istoriei, religiei şi literaturii noastre.
01 Octombrie 2010, 13:21
Emisiunea “Vorba de cultură” de la Radio România Cultural prezintă, în săptămâna 4 – 8 octombrie, un subiect... vicios: efectele consumului de plante şi substanţe psihotrope asupra istoriei, religiei şi literaturii noastre. O temă delicată pe care o va prezenta Andrei Oişteanu, autorul cărţii „Narcotice în cultura română” şi invitatul Emei Stere în cursul săptămânii viitoare.
Cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române şi conferenţiar la Centrul de Studii Ebraice, Universitatea din Bucureşti, Andrei Oişteanu este autorul a opt volume publicate în limba română, printre care „Mythos & logos. Studii şi eseuri de antropologie culturală” (Nemira, 1997 şi 1998), „Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european” (Humanitas, 2001 şi 2004), „Ordine şi haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească" (Polirom, 2004) şi „Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu" (Polirom, 2007). A fost tradus în limbile engleză, germană, maghiară şi italiană.
Doctor în studii umaniste, Andrei Oişteanu este membru al Comisiei de Folclor şi Etnologie a Academiei Române şi al International Union of Ethnological and Anthropological Sciences (Londra), membru al Grupului pentru Dialog Social şi preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. Face parte din board-ul editorial al publicaţiilor Studia Hebraica, Journal for the Study of Antisemitism (USA) şi al editurii Hasefer şi este colaborator permanent al Revistei "22", la rubrica „Studii culturale”.
Este deţinător a numeroase premii şi distincţii, acordate în România, Italia şi Israel, pentru opera scrisă şi munca sa de cercetare în domeniile etnologiei, antropologiei culturale, istoriei religiilor şi a mentalităţilor. În 2006 Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, "în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită în domeniul istoriei religiilor şi pentru promovarea operei lui Mircea Eliade", iar în 2005 Preşedintele Italiei i-a conferit Ordinul Stella della Solidarietà Italiana.

Ascultaţi-l pe Andrei Oişteanu în emisiunea „Vorba de cultură” la Radio România Cultural, de luni 4 octombrie până vineri 8 octombrie, între orele 12.00 şi 13.00.














