Alex Ştefănescu - invitat la „Vorba de cultură”
Ascultaţi-l pe Alex Ştefănescu în emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată pe Radio România Cultural de luni, 29 octombrie, până vinery, 2 noiembrie, între orele 12.00 şi 13.00.
30 Octombrie 2012, 16:57
Născut în 1947 şi licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română (Universitatea din Bucureşti, 1970), Alex Ştefănescu este, totodată, prozator şi dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. A publicat mii de articole de critică şi istorie literară, a înfiinţat (în 1994) Editura Maşina de Scris şi a publicat şaptesprezece cărţi, dintre care cea mai cunoscută rămâne Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), apărută în 2005 şi premiată de Uniunea Scriitorilor şi de Academia Română.
Alte titluri: Gheaţa din calorifere şi gheaţa din whisky (jurnal politic, 1990-1995), (1996 - Premiul Uniunii Scriitorilor), Jurnal secret (2005, 2007), Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări (2010), Cum se fabrică o emoţie (un volum de iniţiere în teoria literară, 2011) şi Cum e să fii femeie, dialog cu Lia Faur (2012).
Ascultaţi-l pe Alex Ştefănescu în emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată pe Radio România Cultural de luni, 29 octombrie, până vinery, 2 noiembrie, între orele 12.00 şi 13.00.
Realizator, Ema Stere.














