Actorul Ionel Mihăilescu este invitatul emisiunii „Vorba de culturã”
Asculţati-l pe Ionel Mihăilescu, în emisiunea „Vorba de cultură” la Radio România Cultural, de luni 8 aprilie până vineri 12 aprilie, între orele 12:00 şi 13:00.
08 Aprilie 2013, 21:13
A absolvit Academia de Teatru și Film, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, București. A câștigat Premiul pentru Debut, la Gala Tânărului Actor, Costinești, pentru rolul Broască din spectacolul „Asta-i ciudat” de Miron-Radu Paraschivescu (1987).
După terminarea facultăţii, a jucat la proaspăt înfiinţata secţie în limba română a Teatrului din Sfântu Gheorghe, iar din anul 1990 este actor la Teatrul Odeon.
A jucat în spectacole de referinţă ale scenei teatrale românești, Au pus cătuşe florilor...de Fernando Arrabal, La ţigănci după Mircea Eliade, Richard III de William Shakespeare, Mincinosul de Carlo Goldoni, Saragosa – 66 de zile după Jan Potocki, Gaiţele de Alexandru Kiriţescu, Ionesco – cinci piese scurtede Eugene Ionesco. Este excepţionalul interpret al rolului titular din spectacolul Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht. Ȋn film a făcut câteva roluri memorabile din care amintim: Paraschiv din Moromeţii - regia Stere Gulea și Titi din Balanţa - regia Lucian Pintilie.
Ȋn 2009 i-a fost decernat Premiul de excelență în cadrul Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură, Secțiunea Artele Spectacolului.
Asculţati-l pe Ionel Mihăilescu, în emisiunea „Vorba de cultură” la Radio România Cultural, de luni 8 aprilie până vineri 12 aprilie, între orele 12:00 şi 13:00.
Realizatori, Ema Stere şi Attila Vizauer














