70 de ani de colaborare între SRR şi Armata Română
Aniversarea emisiunii "Ora Armatei"
23 Iunie 2010, 16:03
"Ora Armatei", prima emisiune militară dedicată ostaşului român, a împlinit miercuri, 16 iunie, 70 de ani de la prima transmisiune în eter la Radioul Public. Aniversarea a avut loc la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune.
La conferinţa de presă au participat Maria Ţoghină, preşedinte director general al SRR, Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, Viorel Oancea, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, general lt. Ştefan Oprea, Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, şi conferenţiarul Dumitru Borţun, preşedintele Juriului de Onoare al Asociaţiei Române de Relaţii Publice.
"Aniversăm 70 de ani de muncă dedicată atât Armatei Române, cât şi naţiunii române în general. Iată că în cele şapte decenii de activitate şi de provocări parcurse de atunci, emisiunea şi-a păstrat identitatea şi actualitatea, a continuat să inspire acel fior de patriotism autentic în inimile ascultătorilor şi să promoveze valorile naţionale”, a precizat Maria Ţoghină în deschiderea conferinţei. Discursul a precedat momentul acordării diplomelor aniversare pe care preşedintele director general al Radio România le-a înmânat celor care au contribuit la realizarea emisiunilor militare de la Radioul Public: Daniel Florin Coandă, Cornelia Mihăila, Radu Bîlbîie, Alexandru Cezar Leaua, Ana Andreea Popescu, Bogdan Silviu Răducan şi Cristian Mihai Dumitraşcu.
Au fost oferite diplome de excelenţă din partea Ministerului Apărării Naţionale managementului SRR pentru „sprijnul constant acordat emisiunilor militare de radio şi pentru informarea promptă a publicului despre activităţile Armatei Române, desfăţurate în ţară şi în teatrele de operaţii”: Maria Ţoghină, preşedinte director general, Doru Vasile Ionescu, director – Departamentul Producţie Editorială, Ruxandra Săraru, director – Direcţia Comunicare şi Marketing, Eugen Cojocariu, secretar general – Radio România Internaţional, Florin Bruşten, secretar general – Studiourile Teritoriale, Doina Jalea, redactor-şef – Radio România Actualităţi, Gheorghe Ghelmez, redactor-şef – Antena Satelor, şi Carmen Ionescu, redactor-şef – Agentia de Presă Rador.
La rândul lor Mario Balint, Radu Dobriţoiu, Cristina Dumitrescu, Carmen Gavrilă, Cătălin Gombos, Nicu Popescu şi Septimiu Roman, jurnaliştii Radio România pentru zonele de conflict, precum şi comandor Alexandru Cezar Leaua, căpitan comandor Bogdan Silviu Răducan şi locotenent Radu Bîlbîie, au fost distinşi cu Emblema de Onoare a Statului Major General, înmânată de general locotenent Ştefan Oprea.
De 70 de ani emisiunea „Ora Armatei”, dedicată în primul rând ostaşului român, îşi îndeplineşte scopul de informare şi încurajare morală a Armatei Române, indiferent de context şi de situaţia internaţională. La aceasta se adaugă „Jurnalul Armatei” (Radio România Actualităţi), „Feciori la oaste” (Antena Satelor), „Voci de acasă” (Radio România Internaţional), „Actualitatea militară (România Regional şi Radio Bucureşti) şi „Trecea fanfara militară” (Radio Bucureşti), şi emisiunile militare difuzate de posturile teritoriale ale Societăţii Române de Radiodifuziune de la Iaşi, Constanţa, Craiova, Timişoara şi Cluj-Napoca realizate de echipa Redacţiei militare de radio a Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale şi transmise pe posturile Radioului Public. De 20 de ani, aceste emisiuni sunt creditate de sondajele naţionale cu o audienţă impresionantă, din toate mediile sociale şi profesionale, de toate vârstele şi de pe tot teritoriul locuit de români.
Foto. Alexandru Dolea














