Bogdan Zvorişteanu cântă pe vioara Gagliano la Sala Radio

Vineri, 24 aprilie (ora 19:00), Bogdan Zvorişteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano

21 Aprilie 2015, 15:51

Vineri, 24 aprilie (ora 19:00), Bogdan Zvorişteanu revine pe scena Sălii Radio împreună cu vioara sa de patrimoniu universal Gagliano (realizată în 1761) pentru a interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul francez romantic Camille Saint-Saëns. Cel de-al treilea şi ultimul concert de vioară al lui Saint-Saëns a fost dedicat marelui violonist (şi compozitor) spaniol Pablo de Sarasate, care a şi interpretat de altfel lucrarea la premiera din octombrie 1880.

Concertmaestru al prestigioasei orchestre Suisse Romande (Elveţia) - din anul 2002, violonistul Bogdan Zvorişteanu a ocupat anterior aceeaşi poziţie la Orchestra Filarmonică din Santiago de Compostela (Spania) şi la cea de cameră din Pforzheim (Germania), susţinând recitaluri şi concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia. Bogdan Zvorişteanu şi-a continuat formarea muzicală începută la Bucureşti la Academia Internaţională de Muzică Menuhin din Gstaad/Blonay – Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy. Participările în numeroase concursuri internaţionale, precum George Enescu (Bucureşti), Tibor Varga (Sion), Leopold Mozart (Augsburg) şi la Concursul Internaţional din Geneva i-au adus, de-a lungul anilor, prestigioase premii şi distincţii.

Concertul se derulează sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller, care se bucură de o activitate foarte bogată la pupitrul celor mai cunoscute orchestre germane şi are un repertoriu impresionant (peste 100 de simfonii, peste 50 de titluri de operă şi balet, numeroase lucrări concertante). Gerd Schaller a colaborat cu Orchestra de Stat şi Orchestra Filarmonică Radio din Hanovra, Orchestra Filarmonică de Cameră din Leipzig, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonică a Teatrului Naţional din Praga, Orchestrele Radio din München şi Budapesta, Orchestra Operei Naţionale din Varşovia etc. A fost dirijor principal al Teatrului de Stat din Braunschweig, iar între anii 2003-2006 a fost director artistic al Teatrului din Magdeburg.

Programul serii de la Sala Radio va mai include încă două partituri: celebra uvertură a operei lui Verdi - Nabucco şi Simfonia Dante de Franz Liszt, cea de-a doua lucrare fiind interpretată cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Inspirată de Divina Comedie, Simfonia Dante descrie călătoria lui Dante Alighieri prin iad şi purgatoriu. Partitura a avut premiera absolută la Dresda, în noiembrie 1857, cu Liszt însuşi la pupitrul dirijoral, şi a fost neoficial dedicată prietenului său (şi viitorului său ginere), compozitorul Richard Wagner.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Triplul de Beethoven, cu Alexandru Tomescu, Ştefan Cazacu și Sînziana Mircea, la Sala Radio
Comunicate de presă 08 Aprilie 2024, 14:25

Triplul de Beethoven, cu Alexandru Tomescu, Ştefan Cazacu și Sînziana Mircea, la Sala Radio

Un trio extraordinar de muzicieni români – violonistul ALEXANDRU TOMESCU, violoncelistul ȘTEFAN CAZACU şi...

Triplul de Beethoven, cu Alexandru Tomescu, Ştefan Cazacu și Sînziana Mircea, la Sala Radio
Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea
Comunicate de presă 01 Aprilie 2024, 12:49

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc luni, 22 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon din București.

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea
Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER
Comunicate de presă 05 Martie 2024, 10:17

Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER

În urma publicării nominalizărilor la Premiile UNITER 2024, am fost consternați să descoperim, la categoria Teatru...

Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER
Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor
Comunicate de presă 16 Ianuarie 2024, 16:55

Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor

Potrivit celui mai recent studiu publicat de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul de toamnă din 2023, Radio...

Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor
Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

www.radioromania.ro

Play-off Superliga: CS Universitatea Craiova - CFR Cluj, 0-1 | VIDEO

Play-off Superliga: CS Universitatea Craiova - CFR Cluj, 0-1 | VIDEO

Unicul gol al partidei a fost marcat de Daniel Bîrligea, la câteva minute după ce a intrat în teren.

Play-off Superliga: CS Universitatea Craiova - CFR Cluj, 0-1 | VIDEO
Regal de filme românești, în weekend, la Săvârșin

Regal de filme românești, în weekend, la Săvârșin

Pe 27 și 28 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, publicul are ocazia să călătorească într-un sat atemporal, anunță...

Regal de filme românești, în weekend, la Săvârșin
Play-out Superliga: FC Hermannstadt - Petrolul Ploiesti, 2-0 | VIDEO

Play-out Superliga: FC Hermannstadt - Petrolul Ploiesti, 2-0 | VIDEO

Deși au avut o posesie de doar 39%, sibienii și-au creat de două ori mai multe ocazii decât adversarii lor.

Play-out Superliga: FC Hermannstadt - Petrolul Ploiesti, 2-0 | VIDEO
Play-out Superliga: UTA Arad - Oțelul Galați, 3-1 | VIDEO

Play-out Superliga: UTA Arad - Oțelul Galați, 3-1 | VIDEO

Toate golurile au fost marcate în repriza a doua.

Play-out Superliga: UTA Arad - Oțelul Galați, 3-1 | VIDEO

Tradiţii de Florii cu Scrumbii, în Parcul Izvor din București

Festivalul gastronomic are loc de vineri până duminică, între...

Tradiţii de Florii cu Scrumbii, în Parcul Izvor din București

Zeci de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca | VIDEO

Până duminică, cele 60 de standuri așteaptă publicul cu o...

Zeci de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România de la Cluj-Napoca | VIDEO

China a trimis un echipaj de trei oameni către stația sa spațială | VIDEO

Misiunea echipajului va dura 6 luni.

China a trimis un echipaj de trei oameni către stația sa spațială | VIDEO

Madrid Open: Sorana Cîrstea, în turul al treilea

Românca a trecut de o jucătoare din Filipine.

Madrid Open: Sorana Cîrstea, în turul al treilea

ANPC: Atenție la peștele cumpărat înaintea Floriilor

În preajma Sărbătorii Floriilor conform tradiţiei, creşte...

ANPC: Atenție la peștele cumpărat înaintea Floriilor

Cazul Harvey Weinstein: Una din condamnările la închisoare, anulată de justiția americană

Conform Curții de Apel, au fost admise și mărturii...

Cazul Harvey Weinstein: Una din condamnările la închisoare, anulată de justiția americană

Primărița Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Prejudiciul imputat edilului este de aproape 19.000 lei.

Primărița Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Rusia: Polonia face un „joc periculos” dacă vrea să găzduiască arme nucleare americane

Președintele polonez Andrej Duda va discuta posibilitatea de...

Rusia: Polonia face un „joc periculos” dacă vrea să găzduiască arme nucleare americane