Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Iaşi

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Iaşi

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Iaşi

19 Septembrie 2022, 13:03

Caravana Gaudeamus Radio România 2022 se apropie de final. Municipiul Iaşi, cel mai puternic centru cultural şi universitar din Moldova, va găzdui în perioada 21 – 25 septembrie cea de a şaptea ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din acest an. Evenimentul, organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus şi Radio România Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, se va desfăşura în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziţionale mobile, amplasate în Piaţa Unirii. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 şi 20:00. Preşedintele de onoare al ediţiei va fi poetul Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, iar deschiderea oficială va avea loc miercuri, 21 septembrie, la ora 12:00.

Organizat într-un moment de maxim interes pentru carte şi produse educaţionale – începutul anului şcolar pentru elevii din învăţământul preuniversitar şi perioada de pregătire pentru debutul anului universitar – Gaudeamus Iaşi va oferi o excelentă oportunitate de selecţie şi achiziţie atât a materialelor necesare în următoarea perioadă, cât şi a titlurilor căutate exclusiv pentru plăcerea lecturii.

Oferta ediţiei include:

- cele mai recente apariţii editoriale, publicate de peste 30 dintre cele mai cunoscute edituri din ţară, prezentate în cadrul a 24 de standuri;

- o bogată selecţie de carte în limbi de circulaţie internaţională, atât materiale educaţionale pentru predarea şi învăţarea limbilor străine, cât şi beletristică;

- o gamă largă de jocuri şi alte materiale educaţionale;

- o suită de lansări şi prezentări de carte, programate cu precădere în a doua parte a evenimentului.

Pentru pasionaţii de lectură care nu vor putea ajunge la evenimentul derulat în format fizic, website-ul www.gaudeamus.ro va aduce un strop din atmosfera inegalabilă a Târgului de Carte Gaudeamus prin intermediul standurilor virtuale ale tuturor participanţilor, pe care le va găzdui în intervalul 21 – 25 septembrie, dar mai cu seamă prin evenimentele transmise live din Piaţa Unirii.

Ediţia Iaşi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a fost inaugurată în septembrie 2019. După o pauză de doi ani, evenimentul este reluat în acest an, cu sprijinul câtorva dintre cele mai importante instituţii care activează pe plan local, cu scopul declarat de a transforma târgul într-un reper al peisajului cultural ieşean. Eveniment organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus şi Radio România Iaşi Parteneri: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Agenţia de Presă Rador.

Persoană de contact: Connie Chifor (cornelia.chifor@radioromania.ro, 0745 109 649).

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Comunicate de presă 18 Decembrie 2023, 11:46

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"

Dragi copii, părinţi, bunici, fiţi pe fază! În perioada 20 - 24 decembrie 2023, Moș Crăciun este pe pagina de Facebook...

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Comunicate de presă 11 Decembrie 2023, 16:26

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marți, 12 decembrie, la Radio România...

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Comunicate de presă 05 Decembrie 2023, 11:40

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio

A 95-a stagiune a Sălii Radio va continua în 2024 cu evenimente speciale. În perioada 7-13 decembrie 2023, vor fi...

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist
Comunicate de presă 04 Decembrie 2023, 10:05

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

Teatrul Național Radiofonic prezintă "Lecția de zbor" în premieră, marți, 5 decembrie 2023, de la ora 19.00,...

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

www.radioromania.ro

Ministrul Agriculturii: Produsele româneşti să aibă adaos comercial limitat până în 20%

Ministrul Agriculturii: Produsele româneşti să aibă adaos comercial limitat până în 20%

„Nu mai vrem ca pe rafturile retailerilor din România adaosul comercial la produsele româneşti să depăşească 20%.”

Ministrul Agriculturii: Produsele româneşti să aibă adaos comercial limitat până în 20%
Ministrul Mediului: Magazinele, obligate să preia manual ambalajele dacă automatele SGR nu funcționează

Ministrul Mediului: Magazinele, obligate să preia manual ambalajele dacă automatele SGR nu funcționează

Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele, dacă automatele nu funcţionează, oferindu-le clienţilor contravaloarea...

Ministrul Mediului: Magazinele, obligate să preia manual ambalajele dacă automatele SGR nu funcționează
Ministrul Deca: „Avem în plan o reformă curriculară. Începem cu liceul”

Ministrul Deca: „Avem în plan o reformă curriculară. Începem cu liceul”

Ministrul Educației a precizat că multe manuale au „o încărcare mare”.

Ministrul Deca: „Avem în plan o reformă curriculară. Începem cu liceul”
BUCUREȘTI: O femeie din sectorul 2, înjunghiată mortal

BUCUREȘTI: O femeie din sectorul 2, înjunghiată mortal

Bărbatul acuzat de uciderea femeii a fost reținut.

BUCUREȘTI: O femeie din sectorul 2, înjunghiată mortal

A XIV-a ediție a Salonului Nautic Internațional București, la Hala Laminor

Evenimentul reunește majoritatea companiilor active din...

A XIV-a ediție a Salonului Nautic Internațional București, la Hala Laminor

România va putea accesa fonduri de 6 miliarde de euro pentru reducerea sărăciei energetice

România va primi 9,25% (6 miliarde de euro) din pachetul de...

România va putea accesa fonduri de 6 miliarde de euro pentru reducerea sărăciei energetice

București: Termoenergetica va opri apa caldă și căldura în mai multe blocuri din sectoarele 2, 3 și 5

39 de puncte termice vor fi afectate de lucrări.

București: Termoenergetica va opri apa caldă și căldura în mai multe blocuri din sectoarele 2, 3 și 5

Premierul Poloniei susține că Europa a intrat într-o eră prebelică: „Orice scenariu este posibil”

Acesta nu este primul avertisment al lui Donald Tusk cu...

Premierul Poloniei susține că Europa a intrat într-o eră prebelică: „Orice scenariu este posibil”

Sculptura "Hidra", adjudecată pentru 10.000 de euro

Prezentată pentru prima dată publicului în 2012, opera de...

Sculptura "Hidra", adjudecată pentru 10.000 de euro

Sezonul de schi în Poiana Brașov, aproape de final

Weekendul acesta ar putea fi ultimul din actualul sezon de schi.

Sezonul de schi în Poiana Brașov, aproape de final

Peştera Comarnic se redeschide pentru turiști

Ghidată de rangeri, vizita durează aproximativ două ore.

Peştera Comarnic se redeschide pentru turiști

Caravana Shakespeare, în vestul țării

Distribuția spectacolului este alcătuită din Lucian...

Caravana Shakespeare, în vestul țării