Radio România, partener al proiectului global Radio Everyone

Organizaţia Naţiunilor Unite va lansa, la sfârşitul acestei luni, programul Obiective de Dezvoltare Durabilă care vizează eradicarea sărăciei extreme şi combaterea schimbărilor climatice până în 2030.

Radio România, partener al proiectului global Radio Everyone

25 Septembrie 2015, 12:46

Organizaţia Naţiunilor Unite va lansa, la sfârşitul acestei luni, programul Obiective de Dezvoltare Durabilă care vizează eradicarea sărăciei extreme şi combaterea schimbărilor climatice până în 2030. Atingerea acestor obiective va avea rezultate vizibile în domeniul sănătăţii, al securităţii precum şi al viitorului planetei şi al locuitorilor săi. Acest lucru va fi însă posibil doar dacă populaţia globului va fi informată.

Pentru a contribui la informarea rapidă şi masivă a populaţiei cu privire la acest program ONU, producătorul britanic Richard Curtis lansează Radio Everyone, un post online de tip pop-up, care, timp de 7 zile, 24 de ore din 24, între 26 septembrie şi 2 octombrie 2015, va populariza în rândul a 7 miliarde de oameni Agenda ONU 2030 - cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, în 168 de ore de emisie, non-stop. Radio Everyone este disponibil la adresa www.globalgoals.org/radio-everyone/.

Radio România s-a alăturat acestui proiect generos şi a produs un documentar în limba engleză - Water is Life (realizator Sorina Man, Radio România Actualităţi) care se va ataşa stream-ului online Radio Everyone. De asemenea, toate posturile Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Regional, Radio România Cultural, Radio Antena Satelor, Radio Bucureşti fm şi Radio România Internaţional) vor difuza în această perioadă materiale proprii de promovare a Agendei ONU 2030.

Pentru campania mondială de informare Proiectul Everyone a pus la punct o colaborare specială între medii diferite, de la asociaţii de caritate, şcoli, cluburi sportive, platforme digitale şi sociale, operatori de telefonie mobilă, agenţii de media, posturi de radio şi tv, până la educatori, lideri spirituali, artişti, muzicieni, actori şi alte figuri publice renumite.

Radio Everyone este format din posturi de radio din întreaga lume care au acceptat să ia parte la acest proiect, dovedind încă o dată faptul că radioul este unul cele mai importante şi accesibile mijloace de comunicare.

Pentru Radio Everyone, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU) a adus laolaltă mari muzicieni ai lumii (Ed Sheeran, Rita Ora, One Direction, Stevie Wonder), staruri din lumea sportului (Usain Bolt, Gareth Bale) şi a divertismentului (Meryl Streep, Ashton Kutcher) precum şi figuri emblematice din sfera politică, economică şi nu numai (Bill şi Melinda Gates, Malala Yousafzai, Regina Rania a Iordaniei, profesorul Stephen Hawking).

Programul este disponibil radiodifuzorilor şi include muzică compusă de Peter Gabriel, emisiuni tematice în diverse limbi şi programe exclusive alcătuite de superstaruri. Stream-ul online al Radio Everyone va fi disponibil începând cu 26 septembrie. Printre posturile de radio partenere sunt BBC Music, Deutsche Welle International, Radio2 Rai din Italia, Bulgarian National Radio, Antena Sarajevo din Bosnia Herţegovina, WNYC din USA, Big FM şi Radio Mirchi din India, Globo din Brazilia, Ray Power FM din Nigeria, SABC din Africa de Sud şi Mercury Media Group din Indonesia.

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Comunicate de presă 18 Decembrie 2023, 11:46

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"

Dragi copii, părinţi, bunici, fiţi pe fază! În perioada 20 - 24 decembrie 2023, Moș Crăciun este pe pagina de Facebook...

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Comunicate de presă 11 Decembrie 2023, 16:26

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marți, 12 decembrie, la Radio România...

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Comunicate de presă 05 Decembrie 2023, 11:40

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio

A 95-a stagiune a Sălii Radio va continua în 2024 cu evenimente speciale. În perioada 7-13 decembrie 2023, vor fi...

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist
Comunicate de presă 04 Decembrie 2023, 10:05

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

Teatrul Național Radiofonic prezintă "Lecția de zbor" în premieră, marți, 5 decembrie 2023, de la ora 19.00,...

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

www.radioromania.ro

CFR Călători va scumpi unele categorii de bilete, de la 1 aprilie

CFR Călători va scumpi unele categorii de bilete, de la 1 aprilie

Pe data de 31 martie, vor fi anulate cursele: RM 7905 – București Nord – Aeroport Henri Coandă și RM 7908 – Aeroport Henri –...

CFR Călători va scumpi unele categorii de bilete, de la 1 aprilie
LUGOJ: O femeie a fost rănită într-un accident produs pe DN 609

LUGOJ: O femeie a fost rănită într-un accident produs pe DN 609

Victima a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

LUGOJ: O femeie a fost rănită într-un accident produs pe DN 609
București: O bucată din tavanul unui supermarket a căzut pe mai mulți cumpărători

București: O bucată din tavanul unui supermarket a căzut pe mai mulți cumpărători

Poliția a anunțat că face verificări, după incidentul din Capitală.

București: O bucată din tavanul unui supermarket a căzut pe mai mulți cumpărători
Vladimir Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că îi va doborî avioanele trimise în Ucraina

Vladimir Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că îi va doborî avioanele trimise în Ucraina

Ministerul rus de Externe a transmis, joi, că NATO se pregătește de un posibil război cu Rusia.

Vladimir Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar că îi va doborî avioanele trimise în Ucraina

Premierul Ciolacu: Închiderea magazinelor în weekend nu este oportună

Premierul a declarat că semnalele venite în rândul societății...

Premierul Ciolacu: Închiderea magazinelor în weekend nu este oportună

Premierul Ciolacu: Plafonarea tarifelor RCA, prelungită până pe 30 iunie

Prelungirea ce a fost adoptată la finalul anului 2023 expiră...

Premierul Ciolacu: Plafonarea tarifelor RCA, prelungită până pe 30 iunie

Comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, la RRA: Este necesară înăsprirea legii pentru oprirea arderilor ilegale de deșeuri  

Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu,...

Comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, la RRA: Este necesară înăsprirea legii pentru oprirea arderilor ilegale de deșeuri  

Apreciata pianistă Alexandra Silocea cântă Schumann la Sala Radio

Alexandra Silocea a cântat pe marile scene ale lumii, precum...

Apreciata pianistă Alexandra Silocea cântă Schumann la Sala Radio

Dan Ardelean, arbitru în probele de înot de la JO 2024

În vârstă de 44 de ani, acesta este membru în Biroul Federal...

Dan Ardelean, arbitru în probele de înot de la JO 2024

Comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, la RRA: Ne luptăm constant cu deșeurile prezentate ca bunuri second hand

Andrei Corlan a explicat, în rubrica „Apel matinal” de la...

Comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, la RRA: Ne luptăm constant cu deșeurile prezentate ca bunuri second hand

Microbuze noi pentru transportul elevilor din județul Gorj

Cele 11 vehicule vor fi livrate localităților acceptat în...

Microbuze noi pentru transportul elevilor din județul Gorj

Concert coral de muzică franceză, la Sala Radio

Programul reunește lucrări semnate de compozitori francezi...

Concert coral de muzică franceză, la Sala Radio