Gaudeamus Carte Şcolară, din nou un reper al toamnei

Ediţia cu numărul 15 a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, eveniment iniţiat şi organizat de Radio România şi găzduit timp de 11 zile de Piaţa Universităţii, s-a încheiat duminică, 24 septembrie.

Gaudeamus Carte Şcolară, din nou un reper al toamnei

25 Septembrie 2017, 14:18

Ediţia cu numărul 15 a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, eveniment iniţiat şi organizat de Radio România şi găzduit timp de 11 zile de Piaţa Universităţii, s-a încheiat duminică, 24 septembrie. În ciuda contextului dificil şi a dezbaterilor aprinse care au vizat chiar segmentul de piaţă căruia îi este dedicat acest eveniment, formula „carte educaţională + început de an şcolar” şi-a demonstrat din nou valabilitatea. Numărul mare al vizitatorilor şi valoarea ridicată a vânzărilor înregistrate cu acest prilej, comunicată de către majoritatea expozanţilor, reconfirmă statutul de reper al toamnei, pe care Târgul Gaudeamus Carte Şcolară şi l-a câştigat.

Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, manifestare organizată în mod tradiţional la începutul anului şcolar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România din 1994 – Programul Lectura, al cărui principal obiectiv este susţinerea, prin evenimente, a culturii scrise în ţara noastră. Palmaresul celor peste 20 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să „vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria Gaudeamus, îl joacă pe piaţa naţională a cărţii: 101 evenimente, aproape 9.900 de expozanţi, circa 2.860.000 de vizitatori şi mai mult de 12.500 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor.

Bilanţul statistic al acestei ediţii include:

• Circa 30.000 de vizitatori, conform statisticilor efectuate zilnic.

• Peste 70 de expozanţi (reuniţi în 28 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piaţa românească de manuale şi materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicaţi – elevi, cadre didactice, profesionişti, un cadru optim de analiză, selecţie şi achiziţie a instrumentelor de lucru pentru anul şcolar 2017 – 2018.

• Peste 3.500 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului Cărţile se întorc acasă. Prin acest proiect, iniţiat şi derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmăreşte colectarea de cărţi de la edituri şi de la persoane particulare dispuse să renunţe la o parte din volumele din biblioteca personală şi donarea lor către biblioteci care nu au mai primit fonduri pentru achiziţii. Cărţile adunate cu prilejul Târgului Gaudeamus Carte Şcolară 2017, prin generozitatea vizitatorilor, au avut ca destinaţie: Şcoala Gimnazială nr. 95 din Bucureşti, Şcoala Gimnazială Gheorghe Corneliu din comuna Domneşti, judeţul Ilfov şi Şcoala Gimnazială Ionel Sîrbu din comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Parteneri principali: Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române. Sponsori: BRD Groupe Société Générale şi Automobile Dacia. Parteneri: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, mediaTRUST.

Următorul eveniment din cadrul Programului Lectura 2017 va fi Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, ediţia 24, programat în perioada 22 - 26 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.

Alte informaţii, la Secretariatul Gaudeamus (tel./fax 021.312.2240, 021.319.0522, e-mail office@gaudeamus.ro). Contact: Connie Chifor (0745.109.649, e-mail connie@gaudeamus.ro).

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Comunicate de presă 18 Decembrie 2023, 11:46

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"

Dragi copii, părinţi, bunici, fiţi pe fază! În perioada 20 - 24 decembrie 2023, Moș Crăciun este pe pagina de Facebook...

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Comunicate de presă 11 Decembrie 2023, 16:26

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marți, 12 decembrie, la Radio România...

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Comunicate de presă 05 Decembrie 2023, 11:40

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio

A 95-a stagiune a Sălii Radio va continua în 2024 cu evenimente speciale. În perioada 7-13 decembrie 2023, vor fi...

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist
Comunicate de presă 04 Decembrie 2023, 10:05

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

Teatrul Național Radiofonic prezintă "Lecția de zbor" în premieră, marți, 5 decembrie 2023, de la ora 19.00,...

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

www.radioromania.ro

PREDEAL: Hotelul Express, scos la vânzare de CFR Marfă, pentru 15 milioane de lei

PREDEAL: Hotelul Express, scos la vânzare de CFR Marfă, pentru 15 milioane de lei

CFR Marfă trebuie să restituie un ajutor de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană.

PREDEAL: Hotelul Express, scos la vânzare de CFR Marfă, pentru 15 milioane de lei
NĂVODARI: Explozie urmată de mari degajări de fum la Rafinăria Petromidia | VIDEO

NĂVODARI: Explozie urmată de mari degajări de fum la Rafinăria Petromidia | VIDEO

Din primele informații, nu sunt victime. A fost activat planul roșu de intervenție.

NĂVODARI: Explozie urmată de mari degajări de fum la Rafinăria Petromidia | VIDEO
Osemintele principelui Nicolae, reînhumate lângă fratele său, Regele Carol al II-lea, care l-a exclus din Familia Regală

Osemintele principelui Nicolae, reînhumate lângă fratele său, Regele Carol al II-lea, care l-a exclus din Familia Regală

Principele Nicolae a fost exclus din Familia Regală de fratele său, Regele Carol al II-lea, cu care a avut o relație tensionată.

Osemintele principelui Nicolae, reînhumate lângă fratele său, Regele Carol al II-lea, care l-a exclus din Familia Regală
CLUJ: Trecerile de pietoni de pe drumurile județene, iluminate cu fonduri europene

CLUJ: Trecerile de pietoni de pe drumurile județene, iluminate cu fonduri europene

Vor fi montate sisteme de iluminare inteligente.

CLUJ: Trecerile de pietoni de pe drumurile județene, iluminate cu fonduri europene

SUCEAVA: Cinci răniți, după ce un microbuz s-a răsturnat pe raza localității Prisaca Dornei

Toate cele cinci victime sunt conştiente şi cooperante.

SUCEAVA: Cinci răniți, după ce un microbuz s-a răsturnat pe raza localității Prisaca Dornei

ARAD: La Basilica Papală Maria Radna au loc slujbele speciale de Paști

Credincioșii de confesiune catolică sunt așteptați pentru...

ARAD: La Basilica Papală Maria Radna au loc slujbele speciale de Paști

20 de ani de la aderarea României la NATO

Momentul este marcat de mai multe instituții publice.

20 de ani de la aderarea României la NATO

AFRICA DE SUD: 45 de morți după răsturnarea unui autobuz într-o râpă

Vehiculul a luat foc când la impactul cu solul.

AFRICA DE SUD: 45 de morți după răsturnarea unui autobuz într-o râpă

Sărbătorile pascale impun restricţii de circulaţie în Ungaria vecină

Transporturile umanitare sau cele de animale vii, bunuri...

Sărbătorile pascale impun restricţii de circulaţie în Ungaria vecină

Liga 2: Corvinul - Gloria Buzău, 1-1

Marcatorii partidei au fost Timotei Mitran ('50), pentru...

Liga 2: Corvinul - Gloria Buzău, 1-1

Falimentul FTX: Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

În vârstă de 32 de ani, afaceristul fusese găsit vinovat de...

Falimentul FTX: Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Se mai cunosc alte două semifinaliste: CSM Târgovişte şi CSO...

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, în semifinalele Diviziei A1