Drept la replică

Drept la replică

Drept la replică

15 Octombrie 2020, 18:48

Referitor la recentele apariţii în presă, bazate pe comunicatul unuia dintre cele 10 sindicate constituite la nivelul Societăţii Române de Radiodifuziune, care induce ideea unui presupus focar de infecţie cu COVID 19 în instituția noastră, pentru corecta informare a publicului cititor facem următoarele precizări:

De la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul SRR - sediul central şi studiourile teritoriale - au fost înregistrate 23 de cazuri de îmbolnăvire cu SarsCov2. 13 dintre aceste persoane se aflau, la data îmbolnăvirii, în telemuncă, muncă la domiciliu sau concediu de odihnă, motiv pentru care, în cazurile respective, nu au fost declanşate anchete epidemiologice la locul de muncă din SRR. Celelalte 10 persoane infectate, precum şi contacţii acestora au fost imediat carantinate/izolate la domiciliu, fiind respectate toate procedurile legale ce se impun în astfel de situaţii. Incidenţa cazurilor de îmbolnăvire a crescut în perioada 1–15 octombrie, ca efect al creşterii numărului de îmbolnăviri la nivel naţional. SRR a informat imediat DSP cu privire la apariţia fiecărui caz confirmat şi, dat fiind specificul activităţii şi spaţiile diferite în care aceștia îşi desfăşoară activitatea – în sediul central sau la studiourile teritoriale, DSP nu a declarat existenţa vreunui focar de COVID 19 la nivelul SRR.

În altă ordine de idei, conform informărilor către Curtea de Conturi a României şi ANAP, pe perioada pandemiei, la nivelul SRR au fost achiziţionate, cu respectarea legii, materiale şi servicii de protecţie contra îmbolnăvirii cu COVID-19. Ulterior au mai fost demarate proceduri de achiziţie de produse şi servicii în vederea limitării răspândirii SarsCov 2, pentru a răspunde cerinţelor şi exigenţelor prevederilor legale referitoare la asigurarea sănătăţii în muncă la nivelul instituţiei.

Măsurile privind sănătatea şi securitatea angajaţilor sunt permanent revizuite, în funcţie de evoluţia cazurilor de îmbolnăvire. Pe toată perioada stărilor de urgență/alertă, la nivelul SRR a fost adoptat și actualizat în mod repetat Planul de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu COVID19, au fost achiziţionate măşti chirurgicale pentru salariaţi, aparate pentru măsurarea temperaturii (termoscanere şi termometre), mănuşi, dezinfectanți, genți-sterilizatoare și au fost instalate dispensere cu soluţii dezinfectante la intrările în clădiri şi pe holuri. Se monitorizează temperatura corporală a salariaţilor la intrarea în sediul central şi în sediile studiourilor teritoriale, se dezinfectează în mod permanent spaţiile şi suprafeţele, atât prin intermediul serviciului administrativ, cât şi prin achiziţionarea, la nevoie, a unor servicii de dezinfecție prin nebulizare. Având în vedere fluxul continuu de activitate la Radio România Actualităţi (24/24 ore), spaţiul în care funcţionează acest post de radio a fost protejat suplimentar, prin restrângerea accesului, prin constituirea de echipe de lucru distincte, prin introducerea de reguli stricte privind invitaţii prezenţi în emisiuni şi prin constituirea unor studiouri de rezervă. Încă de la debutul pandemiei s-a luat măsura implementării telemuncii şi a muncii la domiciliu, în compartimentele în care aceste forme de activitate au fost posibile. Totodată, li s-a transmis angajaţilor, prin mijloacele de comunicare internă, să respecte toate măsurile de igienă și să anunţe medicul de familie şi pe cel de medicina muncii la apariţia oricărui simptom specific. La nivelul SRR purtarea măştii de protecţie este obligatorie pe întreaga durată a prezenței în sediile instituției.

În toată această perioadă dificilă, SRR a continuat, prin toate posturile sale, să-și exercite cu succes misiunea publică și și-a respectat programele din grila aprobată de Consiliul de Administrație și de CNA, la cele mai înalte standarde jurnalistice. O dovadă în acest sens este faptul că Radio România Actualități și-a menținut primul loc pe piață, înregistrând creșteri de audiență potrivit măsurătorilor de specialitate.

În legătură cu afirmația potrivit căreia sindicatul respectiv „a trimis în repetate rânduri solicitări și apeluri către conducerea societății, să protejeze angajații și să deblocheze sumele necesare testării acestora” precizăm că singura solicitare a sindicatului pe această temă făcută către Consiliul de Administraţie al SRR a fost aceea ca instituția să deconteze testele efectuate de către salariații suspecți sau confirmați. Deşi nu a fost identificată modalitatea legală în baza căreia SRR, în calitate de instituţie finanţată din alocaţie bugetară, să poată deconta testele COVID-19, solicitarea sindicatului a fost înaintată Consiliului de Administraţie pentru analiză în următoarea şedinţă.

Comunicatul sindicatului aruncă în derizoriu munca personalului administrativ (care dezinfectează zilnic, în mod repetat, suprafeţele cu risc de transmitere a virusului), eforturile tuturor salariaţilor care își desfăşoară activitatea la sediul central şi în sediile studiourilor teritoriale în condiţiile dificile create de pandemie, precum și toate măsurile luate de conducerea SRR pentru limitarea posibilităților de infectare a salariaților, măsuri luate cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Poate că nu ar fi lipsit de interes să menționăm că o bună parte din conducerea sindicatului care a formulat comunicatul ce a stat la baza articolelor de presă îşi desfăşoară activitatea, începând chiar din luna martie a anului curent, în telemuncă sau muncă la domiciliu. Aceasta ar putea fi singura cauză obiectivă pentru care domniile lor nu sunt la curent cu toate eforturile şi măsurile luate.

Reiterăm, pe această cale, faptul că întreaga conducere a SRR urmărește în permanență aplicarea tuturor măsurilor de combatere a răspândirii SarsCov2, în limitele legii și ale resurselor financiare de care dispune instituția.


Comunicatul unuia dintre cele 10 sindicate constituite la nivelul Societăţii Române de Radiodifuziune, care induce ideea unui presupus focar de infecţie cu COVID 19 în instituția noastră:

https://www.agerpres.ro/stiri/2020/10/14/comunicat-de-presa-sindicatul-salariatilor-din-radio-romania--591060

Triplul de Beethoven, cu Alexandru Tomescu, Ştefan Cazacu și Sînziana Mircea, la Sala Radio
Comunicate de presă 08 Aprilie 2024, 14:25

Triplul de Beethoven, cu Alexandru Tomescu, Ştefan Cazacu și Sînziana Mircea, la Sala Radio

Un trio extraordinar de muzicieni români – violonistul ALEXANDRU TOMESCU, violoncelistul ȘTEFAN CAZACU şi...

Triplul de Beethoven, cu Alexandru Tomescu, Ştefan Cazacu și Sînziana Mircea, la Sala Radio
Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea
Comunicate de presă 01 Aprilie 2024, 12:49

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc luni, 22 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon din București.

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea
Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER
Comunicate de presă 05 Martie 2024, 10:17

Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER

În urma publicării nominalizărilor la Premiile UNITER 2024, am fost consternați să descoperim, la categoria Teatru...

Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER
Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor
Comunicate de presă 16 Ianuarie 2024, 16:55

Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor

Potrivit celui mai recent studiu publicat de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul de toamnă din 2023, Radio...

Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor
Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

www.radioromania.ro

SĂLAJ: Strat de zăpadă de 30 de centimetri, depus pe Măgura Priei

SĂLAJ: Strat de zăpadă de 30 de centimetri, depus pe Măgura Priei

Meteorologii din cadrul Severe Weather Alert Sălaj au anunțat scăderile de temperatură pe rețelele sociale.

SĂLAJ: Strat de zăpadă de 30 de centimetri, depus pe Măgura Priei
Finlanda cere asistența UE pentru a stopa migrația dinspre Rusia

Finlanda cere asistența UE pentru a stopa migrația dinspre Rusia

Premierul finlandez a declarat că sunt necesare măsuri la nivelul UE.

Finlanda cere asistența UE pentru a stopa migrația dinspre Rusia
Cazul Vlad Pascu: Cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia

Cazul Vlad Pascu: Cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia

Decizia magistraților nu are cale de atac.

Cazul Vlad Pascu: Cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia
BUCUREȘTI: „CoffeEast”, primul festival despre cafea, va avea loc la Hala Laminor

BUCUREȘTI: „CoffeEast”, primul festival despre cafea, va avea loc la Hala Laminor

În perioada 19-21 aprilie, vizitatorii festivalului vor fi introduși în cultura cafelei prin degustări, campionate,...

BUCUREȘTI: „CoffeEast”, primul festival despre cafea, va avea loc la Hala Laminor

Exerciţiu de instruire militară cu termen scurt de notificare, desfășurat la Tulcea

Acțiunea are ca scop exersarea timpilor de reacție în...

Exerciţiu de instruire militară cu termen scurt de notificare, desfășurat la Tulcea

BISTRIȚA: Apel la 112 în cazul unui urs aflat în zona DN 17

Ursul a fost alungat după două ore de operațiuni.

BISTRIȚA: Apel la 112 în cazul unui urs aflat în zona DN 17

ANAF: Cum îți calculezi impozitul pe venitul din închirierea bunurilor mobile și imobile | DOCUMENT

Arendarea bunurilor agricole și închirierea camerelor în scop...

ANAF: Cum îți calculezi impozitul pe venitul din închirierea bunurilor mobile și imobile | DOCUMENT

Colegiul Medicilor Bucureşti, precizări în cazul Spitalului Sfântul Pantelimon

Comisia de Jurisdicţie a solicitat documentele medicale de la...

Colegiul Medicilor Bucureşti, precizări în cazul Spitalului Sfântul Pantelimon

Spitalele din Timișoara se confruntă cu o criză financiară

Conducerile spitalelor susțin că nu s-a luat nicio măsură...

Spitalele din Timișoara se confruntă cu o criză financiară

SIBIU: Biletele pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, puse în vânzare vinerea aceasta

Cei interesați pot achiziționa biletele atât online, cât și...

SIBIU: Biletele pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, puse în vânzare vinerea aceasta

CONSTANȚA: Un tânăr a amenințat cu pistolul un șofer în trafic

Tânărul de 20 de ani este cercetat penal.

CONSTANȚA: Un tânăr a amenințat cu pistolul un șofer în trafic

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România: Scumpirea medicamentelor și lipsa unora dintre ele face imposibilă viața unui pacient

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România atrage...

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România: Scumpirea medicamentelor și lipsa unora dintre ele face imposibilă viața unui pacient