Concurs: Proza scurtă merită mai mult

Copiii noştri nu mai citesc! De câte ori auzi asta? Să nu generalizăm. Copiii noştri citesc, ba şi scriu!

Concurs: Proza scurtă merită mai mult

09 Noiembrie 2017, 15:56

Copiii noştri nu mai citesc! De câte ori auzi asta? Să nu generalizăm. Copiii noştri citesc, ba şi scriu! Evident, nu toţi. Dar mulţi sunt talentaţi şi merită să fie cunoscuţi. Bucureşti fm şi Editura Eikon, cu sprijinul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, au pornit în căutarea lor.

Am dat startul Concursului Proza scurtă merită mai mult care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Sunt bineveniţi toţi elevii din licee, nu doar cei care fac parte dintr-un cenaclu literar sau cei care au publicat în reviste de profil.

Scopul este stimularea imaginaţiei şi dezvoltarea potenţialul creator al tinerilor. Editura Eikon face loc prozei scurte şi publică creaţiile celor mai talentaţi liceeni. Concurs fără temă impusă. De ce? Pentru că vrem să aflăm care sunt punctele de interes ale tinerilor.

Lucrările sunt aşteptate, la adresa concurs@edituraeikon.ro, până pe 31 ianuarie 2018, trebiund să respecte Regulamentul publicat pe www.bucurestfm.ro.

Juriul de specialitate va alege cele mai bune texte, iar Editura Eikon le va publica într-un volum, care va fi lansat în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate adolescenţilor, Festivalul Jos Pălăria, la Teatrul de Comedie, în luna mai. Juriul este compus din: Prof. Dr. Christian Crăciun - scriitor, critic literar, Prof. Dr. Vianu Mureşan - scriitor, critic literar, Valentin Ajder - directorul Editurii Eikon, Ioana Bruşten - scriitor, realizator la Bucureşti fm, Prof. Mihaela Daniela Cârstea - Inspector de specialitate, ISMB.

Şi, pentru ca totul să se desfăşoare „ca la carte”, facem toţi paşii necesari. Prezentăm proiectul în licee, dorim să cunoaştem tineri interesaţi de literatură, profesori care încurajează talentul şi creativitatea elevilor, să intermediem o discuţie sinceră şi directă între scriitori publicaţi şi tinerii aspiranţi.

Ne-am întâlnit deja cu elevi din Colegiile Naţionale Iulia Haşdeu şi George Coşbuc şi ne vom continua traseul prin Liceul Bilingv Miguel de Cervantes, Şcoala Centrală, Colegiile Naţionale Mihai Viteazul, Spiru Haret, Gheorghe Lazăr şi Sf. Sava. Iar lista rămâne deschisă.

Pe 23 noiembrie, tinerii scriitori sunt aşteptaţi la Târgul Gaudeamus pentru un workshop de scriere de proză scurtă susţinut de reprezentanţii Editurii Eikon, la cafeneaua Târgului. Bucureşti fm organizează acest atelier şi postează pe site-ul propriu toate informaţiile necesare.

Adolescenţii merită mai multă atenţie din partea noastră. Dincolo de: ţi-ai făcut temele? nu înveţi şi tu pentru examenele alea, care vor veni? Dincolo de reproşurile că ascultă muzică prea tare şi prea aiurea, că se îmbracă nu ştiu cum, că se machiază excesiv, putem avea şi alte subiecte de discuţie. Îi provocăm să arunce buzduganul creaţiilor proprii spre lume, ca să afirme clar şi răspicat cine sunt. Cum sunt şi cum privesc lumea. Ce visează, cum iubesc, ce anume îi înfurie, ce nu şi-ar dori să ajungă vreodată.

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Comunicate de presă 18 Decembrie 2023, 11:46

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"

Dragi copii, părinţi, bunici, fiţi pe fază! În perioada 20 - 24 decembrie 2023, Moș Crăciun este pe pagina de Facebook...

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Comunicate de presă 11 Decembrie 2023, 16:26

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marți, 12 decembrie, la Radio România...

Premiere absolute la Teatrul Național Radiofonic, în anul cultural Dimitrie Cantemir
Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Comunicate de presă 05 Decembrie 2023, 11:40

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio

A 95-a stagiune a Sălii Radio va continua în 2024 cu evenimente speciale. În perioada 7-13 decembrie 2023, vor fi...

Se lansează abonamentele și biletele pentru concertele începutului de an la Sala Radio
Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist
Comunicate de presă 04 Decembrie 2023, 10:05

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

Teatrul Național Radiofonic prezintă "Lecția de zbor" în premieră, marți, 5 decembrie 2023, de la ora 19.00,...

Premieră a Teatrului Național Radiofonic: "Lecția de zbor", portretul unui Icar modern, ale cărui aripi au fost arse de focul regimului comunist

www.radioromania.ro

PREDEAL: Hotelul Express, scos la vânzare de CFR Marfă, pentru 15 milioane de lei

PREDEAL: Hotelul Express, scos la vânzare de CFR Marfă, pentru 15 milioane de lei

CFR Marfă trebuie să restituie un ajutor de stat considerat ilegal de către Comisia Europeană.

PREDEAL: Hotelul Express, scos la vânzare de CFR Marfă, pentru 15 milioane de lei
NĂVODARI: Explozie urmată de mari degajări de fum la Rafinăria Petromidia | VIDEO

NĂVODARI: Explozie urmată de mari degajări de fum la Rafinăria Petromidia | VIDEO

Din primele informații, nu sunt victime. A fost activat planul roșu de intervenție.

NĂVODARI: Explozie urmată de mari degajări de fum la Rafinăria Petromidia | VIDEO
Osemintele principelui Nicolae, reînhumate lângă fratele său, Regele Carol al II-lea, care l-a exclus din Familia Regală

Osemintele principelui Nicolae, reînhumate lângă fratele său, Regele Carol al II-lea, care l-a exclus din Familia Regală

Principele Nicolae a fost exclus din Familia Regală de fratele său, Regele Carol al II-lea, cu care a avut o relație tensionată.

Osemintele principelui Nicolae, reînhumate lângă fratele său, Regele Carol al II-lea, care l-a exclus din Familia Regală
CLUJ: Trecerile de pietoni de pe drumurile județene, iluminate cu fonduri europene

CLUJ: Trecerile de pietoni de pe drumurile județene, iluminate cu fonduri europene

Vor fi montate sisteme de iluminare inteligente.

CLUJ: Trecerile de pietoni de pe drumurile județene, iluminate cu fonduri europene

SUCEAVA: Cinci răniți, după ce un microbuz s-a răsturnat pe raza localității Prisaca Dornei

Toate cele cinci victime sunt conştiente şi cooperante.

SUCEAVA: Cinci răniți, după ce un microbuz s-a răsturnat pe raza localității Prisaca Dornei

ARAD: La Basilica Papală Maria Radna au loc slujbele speciale de Paști

Credincioșii de confesiune catolică sunt așteptați pentru...

ARAD: La Basilica Papală Maria Radna au loc slujbele speciale de Paști

20 de ani de la aderarea României la NATO

Momentul este marcat de mai multe instituții publice.

20 de ani de la aderarea României la NATO

AFRICA DE SUD: 45 de morți după răsturnarea unui autobuz într-o râpă

Vehiculul a luat foc când la impactul cu solul.

AFRICA DE SUD: 45 de morți după răsturnarea unui autobuz într-o râpă

Sărbătorile pascale impun restricţii de circulaţie în Ungaria vecină

Transporturile umanitare sau cele de animale vii, bunuri...

Sărbătorile pascale impun restricţii de circulaţie în Ungaria vecină

Liga 2: Corvinul - Gloria Buzău, 1-1

Marcatorii partidei au fost Timotei Mitran ('50), pentru...

Liga 2: Corvinul - Gloria Buzău, 1-1

Falimentul FTX: Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

În vârstă de 32 de ani, afaceristul fusese găsit vinovat de...

Falimentul FTX: Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Se mai cunosc alte două semifinaliste: CSM Târgovişte şi CSO...

Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, în semifinalele Diviziei A1