|
25 APRILIE
Aniversări – Comemorări interne
- Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu; Sf. Cuvios
Vasile de la Poiana Mărului (Calendarul creştin ortodox)
- Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu (Calendarul Bisericii Române
Unite cu Roma, Greco-Catolice)
- Sf. Marcu, Evanghelist (Calendarul romano-catolic)
- "Ziua justiţiei militare" (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat
primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei române); se celebrează
din februarie 1999, printr-un ordin al ministrului apărării
naţionale
- 1687: A murit compozitorul şi organistul Ion Căianu
(Caioni), de la care s-a păstrat “Codicele Caioni”, importantă
culegere de bucăţi muzicale (n.1629)
- 1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu,
general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef
al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă
(1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică
generală - "Elemente de terapeutică şi materie medicală",
primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei;
membru corespondent al Academiei Române (m.1901)
- 1893: A murit Constantin Căpităneanu, astronom şi
geodez; a determinat coordonatele geografice a numeroase localităţi
şi a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României
(n.1844)
- 1913: S-a născut (la Toporu, Giurgiu) Dinu Adameşteanu,
arheolog italian de origine română; membru de onoare din străinătate
al Academiei Române (1992) (m.2004, Policoro/Italia)
- 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola
- 1925: A murit compozitorul George Stephănescu (n.1843)
- 1933: A murit Mina
Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti
de medicină judiciară şi întemeietorul Institutului medico-legal
şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (n.1858)
- 1953: S-a născut Liviu
Antonesei, poet şi eseist, fondator şi preşedinte
al revistei culturale “Timpul” din Iaşi (din 1998); cadru didactic
la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi
- 1958: A murit Iosif Iser, pictor şi grafician; membru
al Academiei Române (n.1881)
- 2005: A avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României
şi Bulgariei la Uniunea Europeană; evenimentul a avut loc
la abaţia Neumunster din Luxemburg, fiind precedat de reuniunea
Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care
consfinţesc calitatea de viitoare membre ale UE pentru România
şi Bulgaria; pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura,
din partea română, preşedintele ţării, primul ministru,
ministrul afacerilor externe şi cel al integrării
Aniversări – Comemorări externe
- În Portugalia se sărbătoreşte "Ziua
libertăţii"; în 1974 a avut loc "Revoluţia garoafelor",
care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat
de Antonio de Oliveira Salazar în 1933 şi a deschis calea spre
restaurarea democraţiei
- 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect,
pictor şi sculptor renascentist italian (n.1404)
- 1494: S-a născut pictorul italian Jacopo
de Pontormo, întemeietorul curentului manierist (m.1557)
- 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato
Tasso (n.1544)
- 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni,
unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n.1565)
- 1744: A murit Anders Celsius, astronom şi
fizician suedez, creatorul termometrului centigrad (n.1701)
- 1874: S-a născut Guglielmo Marconi, fizician
şi inventator italian; unul dintre promotorii radiotehnicii; în
1895 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu
(brevetat în 1896), iar în 1901, prima radiocomunicaţie transatlantică;
Premiul Nobel pentru fizică pe 1909, împreună cu germanul
Ferdinand Braun (m.1937)
- 1900: S-a născut fizicianul elveţian naturalizat
american Wolfgang
Pauli; contribuţii în mecanica cuantică şi fizica
particulelor elementare; Premiul Nobel pentru fizică pe 1945 (m.1958)
- 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi,
considerat fondatorul mişcării “Noua Reprezentare" (m.1996)
- 1940: S-a născut actorul american de film Al
Pacino
- 1941: S-a născut Bertrand Tavernier,
regizor, scenarist şi critic de film francez
- 1945: Începe Conferinţa de la San Francisco (până
la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor
Unite, ONU; Conferinţa adoptată Carta Naţiunilor Unite
(care va intra în vigoare la 24.X.1945)
- 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist
american de origine rusă (n.1896)
- 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic
de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor
’40-’50 (n. 1906)
- 1980: A murit (la Paris) Alejo Carpentier,
scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (n.1904)
- 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană
Ginger Rogers (n.1911)
|