15 MARTIE
Aniversări – Comemorări interne
- Şuşan Purim, sărbătoare mozaică
(Calendar Luah 5766/2005-2006)
- Se deschide oficial, în România, "Luna pădurii"
(România liberă 17.IV.2002)
- 1831: S-a născut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg
şi publicist; secretar particular al lui Nicolae Bălcescu,
s-a numărat printre comisarii pentru propagandă ai Revoluţiei
de la 1848-1849; frate cu prozatorul Ion Ghica (m.1882)
- 1876, 15/27: A apărut, la Bucureşti, "Timpul"
(1876-1884, 1889-1900 şi 1919-1922), ziarul Partidului Conservator;
printre redactori: Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi I.L.Caragiale
- 1886: S-a născut tenorul şi pedagogul Constantin
Stroescu (m.1977)
- 1915: S-a născut (la Râşcani/Bălţi,
azi în R. Moldova) Nicolae Botnariuc, zoolog şi biolog;
autor a peste 150 de lucrări; a condus colectivul de elaborare
a lucrării „Fauna României”, ca şi prima expediţie românească
transafricană (1970-1971); membru al Academiei Române
- 1940: A murit Nae
(Nicolae) Ionescu, logician, filosof şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi
ai "trăirismului", curent de gândire filosofică
românească interbelică (n.1890)

- 1942: A murit scriitorul V. Demetrius (Vasile Ogea) (n.1878)
- 1949: A murit scriitorul Gheorghe Brăescu (n.1871)
- 1954: Debutează programele emise de Studioul teritorial
Cluj al Radiodifuziunii Române
- 1956: România stabileşte relaţii diplomatice,
la nivel de legaţie, cu Birmania (azi Uniunea Myanmar) - 50
de ani
- 1964: A murit Al.[exandru] O.[svald] Teodoreanu, cunoscut sub pseudonimul
Păstorel, prozator, poet, eseist şi traducător (fratele
scriitorului Ionel Teodoreanu) (n.1894) (Dicţionarul scriitorilor
români R-Z, 2002). NOTĂ: “Dicţionarul cronologic – Literatura
română” dă ca dată a morţii 17.III.1964
- 1966: Se constituie, la Bucureşti, Asociaţia
Română de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale
(ADIRI)
- 1986: A murit actorul Alexandru Giugaru (n.1897)
Aniversări – Comemorări externe
- "Ziua mondială a drepturilor consumatorilor"
(stabilită, în 1985, printr-o rezoluţie a Adunării Generale
a ONU, intitulată "Principiile directoare pentru protecţia
consumatorilor"); în România este marcată din 1991
- Începutul Revoluţiei din 1848-1849 în Ungaria
(împotriva dominaţiei habsburgice). Sărbătoare naţională
- 1854: S-a născut Emil von Behring, medic şi bacteriolog
german, considerat fondatorul imunologiei; Premiul Nobel pentru medicină
pe 1901 (m.1917)
- 1925: A murit medicul şi bacteriologul german August von Wassermann
(cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă
numele) (n.1866)
- 1936: A murit lingvistul german Hayman Tiktin; preocupat
de limba română, a trăit o perioadă la Iaşi; a realizat
o serie de lucrări de lingvistică românească ("Studii
de filologie românească", "Gramatică română",
"Manual elementar de limbă română") şi de lexicografie
("Dicţionar româno-german");
membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n.1850)
- 1947: A murit scriitorul francez Jean Richard Bloch (n.1884)
- 1956: A avut loc prima reprezentaţie a operetei "My
Fair Lady" de Frederick Lowe, la "Mark Hellinger Theatre"
din New York; libretul, după piesa "Pygmalion" de Bernard
Shaw, este semnat de Alan Jay Lerner
- 1962: A murit Arthur
Holly Compton, fizician american (contribuţii la studiul razelor
X); Premiul Nobel pentru fizică pe 1927 (n.1892)
- 1981: A murit regizorul francez de film Rene
Clair (n.1898)
- 1997: A murit Victor Vasarely, pictor francez de origine maghiară,
“părintele” artei cinetice (n.1908)
- 2004: A murit actorul francez de film Philippe Lemaire (n.1927)
|