Anii 70

1970
 • ianuarie 1 Se transmit emisiuni speciale cu ocazia Anului Nou: „Revelionul Radio”, „Punct şi de la capăt”, „Târgul Revelionului”.
 • februarie Pe Programul I se difuzează o nouă emisiune: „Muzica şi actualităţi”.
 • Noiembrie 10 În cadrul emisiunilor „Memoria pământului românesc” se discută şi teme legate de istoria PCR.
 • 30 noiembrie Se difuzează prima emisiune „Orele serii”.

1971
 • ianuarie 17 Se inaugurează un nou ciclu de emisiuni „România 71” care se desfăşoară pe durata a trei luni.
 • Ianuarie 18 În cadrul emisiunii „Orele serii” începe un ciclu reportaje dedicat realizărilor cincinalului 1966-1970 în judeţele ţării.
 • Mai 1 Cu prilejul zilei de 1 Mai se transmit reportaje de la mitingurile şi demonstraţiile oamenilor muncii.
 • Mai 7 Se transmit în direct ediţii speciale de la adunarea festivă consacrată sărbătoririi semicentenarului PCR.
 • Mai 31 Pe Programul I începe o antologie dedicată sonetului: „Moment poetic de seară”.
 • noiembrie Se transmite zilnic Integrala concertelor brandemburgice de J. S. Bach dirijată de Herbert von Karajan.


1972
 • ianuarie 10 Prin intermediul emisiunii „Gazeta teatrului radiofonic” realizatorii scenariilor de radio devin cunoscuţi ascultătorilor şi le pot răspunde la întrebări prin rubrica Curier poştal.
 • Ianuarie 19 Pe Programul I se difuzează emisiunea „Antena tineretului” care va comenta evenimente semnificative din viaţa tinerilor.
 • Ianuarie 20 În fiecare vineri pe Programul II se transmite emisiunea „Muzica - oglinda a epocii” care va urmări modul în care muzica reflectă realităţile vieţii cotidiene.
 • Ianuarie 28 Emisiunile din această zi se desfăşoară sub genericul „Ziua I. L. Caragiale la Radio” şi sunt dedicate împlinirii a 120 de ani de la naşterea scriitorului.
 • Aprilie Se editează un supliment al revistei Radio TV, ,,Radio-teleşcoala”. Aceasta îşi propune să vină în sprijinul celor care ascultă emisiunile pentru şcolari.
 • Mai – iulie Pe Programul I se difuzează emisiuni în întâmpinarea Conferinţelor Naţionale a PCR: „Oamenii muncii participanţi la elaborarea şi adoptarea deciziilor”; „Conştiinţă şi personalitate”; „Planul economic - un tot unitar”; „Conştiinţa patriotică în acţiune”; „Azi în România. Carte radiofonică de reportaj”.
 • Iulie 19-21 Se transmit ediţii speciale de la lucrările Conferinţei Naţionale a PCR.
 • August Transmisiuni speciale de la Jocurile Olimpice de la Munchen.
 • Septembrie 11 Prima ediţie a emisiunii „Poeţi citindu-şi versurile” îl invită la microfon pe Al. Philippide.
 • Octombrie 9-13 Studioul de Radio Iaşi organizează un concurs de creaţii corale inspirate din lirica lui Eminescu.
 • Pe Programul II începe emisiunea „Sinteze” cu tema „Aria noţiunii de specialist în lumea contemporană”.
 • Octombrie 13 Pentru ascultătorii care sunt interesaţi de mesajele partidului se transmite emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare”.
 • Decembrie Se difuzează o suită de emisiuni cu titlul „Să urce naţiunea spre comunism în zbor”, o antologie a poeziei patriotice româneşti.

1973
 • martie - Debutează o noua emisiune de actualităţi şi muzica „Radio-programul dimineţii” – transmisă zilnic de la orele 6.00 la 8.00.
 • Se transmit emisiuni speciale dedicate aniversării a 80 de ani de la constituirea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România.
 • Martie 12 Este inaugurat postul de radio pentru tineret Programul III.
 • Aprilie La 125 de ani de la Revoluţia din 1848 încep 3 noi emisiuni: „1848 şi ideea unităţii naţionale”; „Istorici despre revoluţia de la 1848”; „Azi la Boiereşti”.
 • Mai Emisiuni speciale în cinstea aniversării PCR.
 • Iunie La împlinirea a un sfert de veac de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie industrială se transmit emisiuni speciale dedicate evenimentului.
 • Iunie 16 Recitalul literar-muzical „Să urce naţiunea spre comunism în zbor!”, e închinat împlinirii unui an de la conferinţa Naţională a PCR.
 • August Se difuzează emisiuni dedicate zilei de 23 August: „A fi comunist”; „Destinul nostru merge în pas cu ţara”; „Pagini din biografia unui erou”; „Omagiu partidului şi patriei socialiste”; „Istoria confirmă socialismul şi destinul României contemporane”.
 • Noiembrie 3-5 Se transmit emisiuni speciale dedicate aniversării a doi ani de la Plenara CC a PCR.
 • Decembrie Radiodifuziunea organizează împreună cu Conservatorul Ciprian Porumbescu, concerte educative pentru tineret.
 • Sunt difuzate emisiuni speciale cu ocazia aniversării Republicii.
 • Se difuzează ciclul de reportaje „Treptele afirmării”.

1974
 • ianuarie În programele de Radio apar noi emisiuni muzicale: „Cântecul, tovarăş de luptă”; „Opera românească, cronică a istoriei”; „Opera şi arta melodiei”; „Din discografia lirică a marilor dirijori”; „Antologia muzicii populare”.
 • ianuarie 24 Se transmite emisiunea dedicată Unirii Principatelor: „Unirea ne-a fost şi ne este puterea”.
 • februarie Pe Programul I, de la orele 20 30 se difuzează emisiunea „Itinerar pe harta ţării”.
 • Februarie 15-20 Se lansează noi emisiuni muzicale pe Programul II: „Enciclopedia muzicală” care se constituie ca un mic dicţionar sonor difuzat vinerea.
 • „Muzica în lume” îşi propune informarea ascultătorilor asupra vieţii muzicale internaţionale.
 • „Disc muzical folcloric”, emisiune difuzată în fiecare marţi.
 • Aprilie 7 În cadrul emisiunilor Ora satului se difuzează materiale în sprijinul sătenilor:  • „Irigaţiile, la primul punct al agendei”.
 • Aprilie 21-27 Se transmit ediţii speciale dedicate zilei de 1 Mai şi a 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei pionierilor.
 • Mai 9 Cu ocazia Zilei Partidului se difuzează următoarele programe: „Orizont Antena Tineretului”, emisiune de reportaje, corespondenţă şi însemnări din activitatea tineretului şi „Eroismul în muncă, factor principal al angajării revoluţionare în societatea noastră socialistă”.
 • Iunie 11 Aspectele fundamentale ale construcţiei socialiste sunt prezentate ascultătorilor prin emisiunea „Colocvii contemporane”.
 • Iunie 17 Prima emisiune „Raliul ideilor”.
 • August Apar rubrici speciale în întâmpinarea marilor evenimente ale anului: 23 august 1974 şi 25 noiembrie 1974: „În dezbatere – viitorul naţiunii noastre socialiste” se difuza duminica pe Programul I în cadrul „Orei satului”; „Directivele - însufleţitor program al împlinirii României”, pentru emisiunea „Revista Literară Radio”; „3 decenii de istorie nouă”, în cadrul Universităţii Radio; „August 1944 - august 1974”, în cadrul emisiunii „Radiosimpozion” se discuta despre comunism şi destinul României socialiste.
 • Septembrie 1-7 Se transmit noi emisiuni consacrate documentelor Congresului al XI-lea al PCR: „Programul partidului - amplă şi mobilizatoare perspectivă a dezrobirii patriei socialiste”; „Înalta răspundere pentru destinele ţării”; „Literatura în lumina programului Partidului” despre personaje şi cărţi reprezentative inspirate din faptele eroice din prezent.
 • Octombrie Se deschid cursurile învăţământului politico-ideologic de masă, cu aceasta ocazie se transmite pe Programul II emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare”.
 • Noiembrie 11 Pe Programul I se transmite o nouă emisiune „Opinia publică”, care dezbate dinamica mutaţiilor de ordin social- politic din România.
 • Noiembrie 25 Se difuzează în direct ediţii speciale de la Lucrările Congresului al XI-lea al PCR.
 • Decembrie Debutează două noi emisiuni politice: „Sub semnul istoricelor hotărâri ale Congresului” şi „Anul 1974 în conştiinţa naţiunii”.
 • decembrie 31 „Bilanţ” - retrospectivă a emisiunilor culturale difuzate în 1974; numărul lor este de 3000.


1975
 • Ianuarie Pe Programul III, dedicat tineretului, se transmite emisiunea „Trecem pe recepţie” în care specialişti din diverse domenii răspund ascultătorilor.
 • Apar noi emisiuni muzical-educative: „Trei decenii de creaţie simfonică românească”, pe Programul II; „Sunet şi răsunet”, pe Programul I, se adresează cântecului revoluţionar; „Permanenţă şi evoluţie culturală în folclorul satelor noastre”;  • „Lumea lui Bach”, o introducere pe înţelesul tuturor în prolematica marilor cicluri revoluţionare - se transmitea pe Programul II, în fiecare vineri de la orele 20.30;  • „Muzica uşoară şi folclorul”, emisiune ce ilustrează legăturile dintre cele două genuri muzicale.
 • Ianuarie A doua "Ediţie Radiofonică Eminescu" însumând 52 de emisiuni.
 • Februarie În întâmpinarea alegerilor de la 9 martie se difuzează emisiuni specifice: “Carnet de alegător”; “Realizări edilitare şi gospodăreşti”; “Carnet cotidian”; “Deputata noastră”; “Să treacă în frunte cei mai buni”; “Noi pentru viitor votăm cu ţara”; “Alegerile - expresie a democraţiei socialiste”; “Aleşii noştri, aleşii naţiunii socialiste”.
 • Martie Se transmit emisiuni dedicate Zilei Internaţionale a Femeii: „Cadouri pentru …8 martie. Portrete semnate de copii”; „Femeia în lumea contemporană”; „Creaţia lirică feminină a secolului XX”.
 • Mai 18 Pe Programul II, de la orele 18.15, „Revista Literara Radio” prezintă emisiunea: „Realităţile dinamice ale ţării - izvor de inspiraţie pentru creaţia scriitorilor”.
 • Se transmite emisiunea: „Partidul sacra columnă a libertăţii”.
 • Mai La împlinirea a 375 de ani de la Prima unire politică a Ţărilor Române se difuzează emisiuni speciale.
 • Iunie Redacţia emisiunilor pentru copii şi tineret recomandă emisiunea „Muncă, izvor de bucurie”, sub genericul „Îndeplinind cerinţele Codului eticii şi echităţii socialiste”.
 • Se difuzează emisiunea „Mărturii contemporane, omenie, cinste, răspundere” realizată la atelierele Griviţa Roşie.
 • Iulie Se diversifică oferta de emisiuni propagandistice: „Om lângă om, partid, popor” - moment poetic; „Partidul - glasul biruitor al României”; „Colectivul de muncă - forţă şi imbold”; „Oameni şi fapte ale actualităţii noastre socialiste”.
 • August În cinstea zilei de 23 August se transmit emisiuni dedicate clasei muncitoare şi producţiei.
 • Octombrie Ciclul „Eroi ai unui timp istoric” serial consacrat istoriei UTC şi dedicat Congresului al X-lea al UTC.
 • Octombrie Revista literară Radio dezbate tema „Critică literară şi responsabilitatea ei majoră în promovarea creaţiei şi educaţia estetică a maselor”.
 • Noiembrie 4 Se transmite emisiunea „Memoria pământului românesc” sub genericul „Glorioasa istorie a patriei în lumina documentelor Congresului al XI-lea al PCR”.

1976
 • mai Se difuzează emisiuni consacrate pregătirii Congresului Educaţiei Politice şi Culturii socialiste: “Modul de viaţă – comuniştii”; “Bogat bilanţ al creaţiei literare a ultimilor ani”.
 • Iunie 22 „Mărturii contemporane – Anul 2010, reper în activitatea silvicultorilor”.
 • Iulie 3 Sâmbătă se transmit în direct ediţii speciale ale emisiunii „Orele muncii” realizate în uzine, pe şantiere, în sate şi în oraşe.
 • Iulie 17 Primele transmisii în direct de la Olimpiada de vară din Montreal.
 • Iulie 19 De luni până vineri, pe Programul I între orele 9.00-10. 00, se difuza emisiunea „Răspundem ascultătorilor”.
 • August 1 Pe Programul II se difuza de trei ori pe săptămână emisiunea „Universitatea Radio”.
 • August 16 Prima ediţie a „Orei de consultaţie medicală”. Realizată ca un cabinet medical, emisiunea răspundea problemelor medicale ridicate de ascultători.
 • Septembrie A VII-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu este în 11 – 20 în direct la Radio
 • Octombrie Se difuza emisiunea „Amfiteatru politico-ideologic”.
 • Octombrie 11 Pe Programul I, se transmiteau de luni până vineri sub genericul „Coordonate economice” emisiunile: „Ritm, calitate-eficienţă”, „Dialog”, „Panoramic”, „Tehnica şi organizarea în arhitectură”, „Tribuna economistului”.
 • Noiembrie 1 Pe Programul II începe emisiunea „Gazeta muzicală radio”, un colocviu săptămânal pe teme muzicale.
 • Decembrie 30 Bilanţul anului 1976 şi perspectiva noului an sunt prezentate în cadrul emisiunii maraton „Un an într-o zi”.

1977
 • ianuarie Începe transmisiunea spectacolelor Festivalul Naţional al Educaţiei şi Culturii Socialiste – „Cântarea României”.
 • Debutează un nou ciclu de emisiuni dedicat partidului: „Antologie lirică - Partidului inima şi versul”.
 • ianuarie 14 Pe programul II - emisiunea „Matineu teatral” dedicată lui Mihai Eminescu.
 • Ianuarie 24 Istoricul Dan Berindei realizează emisiunea „24 ianuarie 1859 în conştiinţa poporului român”.
 • Ediţie radiofonică: „Literatură - mijloc de afirmare a voinţei de neatârnare a poporului român”.
 • Ianuarie 26 Programul III transmite spectacolul de poezie şi cântece patriotice „Trăim în miezul unui ev” aprins în cinstea zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu.
 • Februarie 15 Se difuzează emisiunea „Memoria pământului românesc” pentru amintirea eroicelor lupte din ianuarie - februarie 1933 conduse de PCR.
 • Martie Ziua Internaţională a Femeii: emisiuni tematice: „Studioul de poezie – inscripţie de femeie”; „Radiomagazinul femeilor, preţuire, încredere, înalta răspundere”.
 • iunie 12-19 Transmisiuni directe de la Festivalul European al Prieteniei ce se desfăşura la Bucureşti.

1978
 • ianuarie Noi emisiuni dedicate lui Nicolae Ceauşescu: „Omagiu fierbinte conducătorului partidului şi statului nostru la cea de-a 60-a aniversare”, în “Revista literară Radio”.
 • Se difuza zilnic emisiunea „Partidul, Ceauşescu, România”.
 • Ianuarie 24 Ediţie specială a emisiunii „Mioriţa” intitulată „Partidul ca o lumină de înţelepciune plină”.
 • Ianuarie 26 De la orele 21 s-a difuzat pe Programul II „Seara festivă dedicată lui Nicolae Ceauşescu”.
 • Februarie 2 Transmisiuni directe de la Festivalul Joseph Haydn - concertul Orchestrei Simfonice Radio.
 • Aprilie La solicitarea ascultătorilor sunt incluse în program cursuri de limbi străine prin Radio. Se difuzează pe Programul II între orele 19.35 – 19.50 după programul : marţi - spaniolă; miercuri - rusă; joi - germană; vineri - franceză; sâmbătă - engleză.
 • Iunie 17 În fiecare sâmbătă între 9.00 şi 10.00, pe Programul I reprezentanţii autorităţilor în direct cu ascultătorii prin intermediul emisiunii „Audienţa Radio”.
 • August Ediţii speciale în cinstea zilei de 23 August: „Pământ al unităţii şi frăţiei”; „Propunem, decidem, înfăptuim”; „Judeţele ţării pe traiectoria dezvoltării multilaterale”; „August anotimp al libertăţii”; „Programul partidului - programul poporului”; „Partidul - exponent al intereselor fundamentale ale naţiunii române”.
 • Octombrie La 60 de ani de la aniversarea Marii Uniri se transmit emisiuni speciale: „Actul Unirii din 1918 în documente din biblioteci străine”; „E scris pe tricolor Unire”, emisiune triplex Bucureşti-Cluj-Iaşi.
 • Decembrie 1 Se transmite emisiunea omagială 1918 – 1978. „România socialistă înfăptuirea idealurilor de dreptate socială şi naţională”.
 • Decembrie 26 Emisiunea „Memoria pământului românesc” cu tema „1978 an de înfăptuiri istorice” este dedicată zilei de 30 decembrie.
 • Decembrie 30 Transmisiuni multiple sub genericul: „30 decembrie – zi aniversară, zi de construcţie socialistă”.
 • Studiourile teritoriale îşi înnoiesc programele:
 • Studioul Cluj transmite noi emisiuni: „Curierul de luni” şi „Radiomagazinul de sâmbătă”.
 • Studioul Craiova: orele de program sporesc cu 30 de minute; primul duplex radiofonic între studiourile regionale Craiova şi Timişoara.
 • Apar noi emisiuni: „Colocviul realităţii”; „Imn de muncă, flori de cânt” emisiune dedicată Festivalului „Cântarea României”; „Şcoala - amfiteatru al muncii”.
 • Studioul Iaşi: Emisiunea săptămânală „Tribuna experienţei înaintate” se prezintă diverse iniţiative pentru promovarea noului în producţie. Debutează „Codul etic în viaţa noastră” (ciclu de dezbateri şi anchete).

1979
 • ianuarie 19 În cadrul emisiunii „Tribuna Radio – 1979 - o noua treaptă în dezvoltarea multilaterală a patriei” se dezbate tema: „Forţa de muncă folosită raţional şi eficient în interiorul dezvoltării susţinute a economiei - democraţia muncitorească în acţiune”.
 • Ianuarie 21 Se transmit noi emisiuni din ciclul „Revista Literară Radio”: „Idealul unităţii naţionale reflectat în spiritualitatea românească” şi „Răspunderea activă faţă de societate, implicarea directă în actualitate imperative ale muncii creatorului de artă”.
 • 25 ianuarie Pe Programul II emisiunea “Incursiuni în realităţile lumii contemporane” tratează următoarele subiecte: “Umanismul politicii noastre externe”; “Cultura în umanizarea relaţiilor internaţionale”; “Faţa invizibilă a lumii”; “Adâncirea contradicţiilor in viaţa internaţională actuală”.
 • februarie 28 Emisiunea „Radiomagazin” are ca temă: „Profundele transformări revoluţionare în agricultura românească - 30 de ani de la începerea cooperativizării agriculturii”.
 • Martie La aniversarea a 50 de ani de la prima emisiune de Teatru Radiofonic se subliniază rolul PCR pentru educare socialistă a maselor şi de îmbogăţire a tezaurului inestimabil de valori transmis sub emblema Teatru Românesc.
 • 5 martie Pe Programul II se transmite emisiunea „6 martie 1945 – 6 martie 1979” cu tema: „Poporul, făuritorul propriei sale istorii”.
 • Aprilie 24 Emisiunea „Mărturii contemporane” prezintă modalităţile de extindere ale lucrului simultan la mai multe maşini.
 • iunie Pe Programul I se transmite emisiunea „Radioprogramul satelor” care prezintă viaţa rurală românească ,,la 35 de ani de la eliberarea satelor”. Programul mai cuprinde şi reportaje despre activitatea consiliilor unice agro-industriale, investiţiile în agricultura şi căminul cultural sătesc.
 • iunie 15 În cadrul emisiunii „Coordonate economice” se dezbate subiectul: Productivitatea muncii, indicator al eficienţei creşte spiritul gospodăresc.
 • Iunie 27 Emisiunea „Pagini din lupta împotriva fascismului” prezintă momentele premergătoare insurecţiei naţionale armate antifasciste şi antiimperialiste de la 23 August 1944.
 • Iunie „Reflexele timpului”, o emisiune despre oameni şi faptele actualităţii socialiste.
 • Iulie Pe programul II se transmite emisiunea „Coordonatele viitorului nostru” având ca temă al XII-lea Congres al PCR.
 • August Sub genericul „23 august 1944 - 23 august 1979” se transmite emisiunea „Civilizaţia socialistă de la concept la fapt concret”.
 • August 21 Se transmite emisiunea „23 august 1979 - 23 august 1979” cu titlul: „România socialistă – stat al oamenilor muncii, independent, suveran”.
 • August 22 Opera teoretică, gândirea social-politică a preşedintelui Nicolae Ceauşescu sunt prezentate în emisiunea „Demiurg al României contemporane”
 • August 23 Pe Programul II emisiunea „Emblemele evului socialist” prezintă tema: „Inscripţii la chipul de mâine al patriei, strălucit pergament în Directivele congresului al XII-lea al PCR”.
 • Septembrie Documentele Congresului al XII-lea sunt dezbătute în diverse emisiuni: „Orele serii”, „Student club”, „Clubul pasionaţilor”, „Azi în România”.
 • Septembrie 20 Transmisiuni directe de la Festivalul Internaţional George Enescu – ediţia a VIII-a.
 • Octombrie Se transmit emisiunile: „Partidul Comunist Român - inima şi conştiinţa naţiunii noastre socialiste la înălţimea misiunii istorice”; „Partidul Comunist Român - centrul vital al naţiunii noastre socialiste”; „Imperativul istoric al dezarmării, păcii şi colaborării internaţionale”.
 • Noiembrie Emisiunea „Semnături în contemporaneitate” îndeamnă la realegerea în funcţia de secretar general a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.
 • Noiembrie 19 Toate cele trei Programe Radio transmit in direct lucrările Congresului al XII-lea al PCR orele (9.00- 15.00).
 • Noiembrie 21 Ediţie specială a emisiunii „Partidul - fierbinte omagiu tineresc”.
 • Decembrie Se difuzează emisiunea: „Mobilizare exemplară - efort maxim pentru înfăptuirea Hotărârilor Congresului al XII-lea”.
 



Adaugat: 24 Iunie 2010
Actualizat: 29 Iunie 2010